Modul de a dărui care aduce bucurie

GENIVAL, care locuieşte într-un bidonvil din nord-estul Braziliei, îşi întreţinea familia dintr-un salariu mizer pe care îl câştiga ca paznic la un spital. În pofida situaţiei sale grele, Genival dădea cu conştiinciozitate zeciuială. „Uneori familia mea rămânea flămândă“, spune el frecându-se cu palma pe burtă, „însă voiam să-i dau lui Dumnezeu tot ce aveam mai bun, indiferent de sacrificiul pe care trebuia să-l fac.“

Genival a continuat să dea zeciuială şi după ce şi-a pierdut locul de muncă. Pastorul de la biserica de care aparţinea l-a îndemnat să-l pună pe Dumnezeu la încercare făcând o donaţie mare. El i-a garantat că Dumnezeu avea să-l răsplătească din plin. În consecinţă, Genival s-a hotărât să-şi vândă casa şi să ofere bisericii banii primiţi.

Şi Genival nu este singurul care dă cu atâta sinceritate. Există mulţi oameni foarte săraci care dau cu supunere zeciuială deoarece la biserică au fost învăţaţi că zeciuiala este o cerinţă biblică. Dar aşa să fie oare?

Zeciuiala şi Legea mozaică

Porunca referitoare la zeciuială făcea parte din Legea pe care Iehova Dumnezeu a dat-o cu peste 3 500 de ani în urmă celor 12 triburi ale Israelului antic. Legea prevedea ca a zecea parte din roadele pământului şi ale pomilor şi a zecea parte din nou-născuţii cirezilor şi ai turmelor să fie date tribului lui Levi pentru a-i sprijini pe membrii acestuia în serviciul la tabernacol. — Leviticul 27:30, 32; Numeri 18:21, 24.

Iehova i-a asigurat pe israeliţi că Legea ‘nu avea să fie mai presus de puterile lor’ (Deuteronomul 30:11). El le-a promis că, atât timp cât respectau cu fidelitate poruncile sale, inclusiv pe cea referitoare la zeciuieli, ei urmau să aibă recolte bogate. În plus, ca măsură preventivă, trebuiau să pună cu regularitate deoparte un alt tip de zeciuială, zeciuiala anuală, care, de obicei, era folosită când naţiunea se întrunea cu ocazia sărbătorilor religioase. Astfel, puteau să se sature şi „străinul, orfanul şi văduva“. — Deuteronomul 14:28, 29; 28:1, 2, 11–14.

Legea nu prevedea nici o pedeapsă pentru încălcarea poruncii de a da zeciuială, însă fiecare israelit avea marea obligaţie morală de a sprijini închinarea adevărată în acest mod. De fapt, Iehova i-a acuzat pe israeliţii din zilele lui Maleahi care neglijaseră zeciuielile că ‘l-au înşelat cu zeciuielile şi darurile de mâncare’ (Maleahi 3:8). Li s-ar putea aduce aceeaşi acuzaţie creştinilor care nu dau zeciuială?

Să ne gândim puţin. Legile unei ţări nu sunt valabile în afara graniţelor statului respectiv. De exemplu, legea care îi obligă pe conducătorii auto să circule pe partea stângă în Marea Britanie nu se aplică şi în Franţa. În mod asemănător, legea privitoare la zeciuieli făcea parte dintr-un legământ încheiat numai între Dumnezeu şi naţiunea Israel (Exodul 19:3–8; Psalmul 147:19, 20). Numai israeliţii aveau obligaţia de a respecta acea lege.

În plus, deşi Dumnezeu nu se schimbă niciodată, cerinţele sale se schimbă uneori (Maleahi 3:6). Biblia arată în mod clar că moartea de jertfă a lui Isus, în anul 33 e.n., „a şters“, sau „a abolit“, Legea şi, împreună cu ea, ‘porunca de a percepe zeciuieli’. — Coloseni 2:13, 14; Efeseni 2:13–15; Evrei 7:5, 18.

Modul de a dărui al creştinilor

Totuşi, contribuţiile băneşti erau în continuare necesare pentru a susţine închinarea adevărată. Isus le-a dat discipolilor săi misiunea de ‘a fi martori până în cea mai îndepărtată parte a pământului’ (Faptele 1:8). Pe măsură ce numărul  credincioşilor creştea, necesitatea ca unii învăţători şi supraveghetori creştini să viziteze şi să încurajeze congregaţiile devenea din ce în ce mai mare. În plus, văduvele, orfanii şi alte persoane nevoiaşe trebuiau sprijinite uneori. Cum au reuşit creştinii din secolul I să asigure sumele de bani necesare pentru toate acestea?

În jurul anului 55 e.n., creştinilor neevrei din Europa şi din Asia Mică li s-a cerut să ajute congregaţia săracă din Iudeea. În scrisorile trimise congregaţiei din Corint, apostolul Pavel explică în ce mod trebuia făcută ‘colecta pentru cei sfinţi’ (1 Corinteni 16:1). Veţi fi probabil uimiţi să aflaţi ce dezvăluie cuvintele lui Pavel referitor la modul de a dărui al creştinilor.

Apostolul Pavel nu a folosit vorbe meşteşugite pentru a-i convinge pe tovarăşii săi de credinţă să dăruiască ceva. De fapt, creştinii din Macedonia, care erau „în mijlocul necazurilor“ şi ‘într-o sărăcie lucie’, au trebuit ‘să ceară cu multă insistenţă privilegiul de a da cu bunătate şi de a participa la ministerul prevăzut pentru sfinţi’. — 2 Corinteni 8:1–4.

Este adevărat, Pavel i-a încurajat pe creştinii mai înstăriţi din Corint să-i imite pe fraţii lor generoşi din Macedonia. Însă, potrivit unei lucrări de referinţă, ‘el a refuzat să dea porunci, preferând să-i roage, să-i sfătuiască, să-i încurajeze şi să-i implore pe alţii în acest sens. Dacă ar fi fost constrânşi, corintenii nu ar fi dăruit din proprie iniţiativă şi cu căldură’. Pavel ştia că „Dumnezeu îl iubeşte pe cel care dă cu bucurie“, nu pe cel care dă „cu regret sau din constrângere“. — 2 Corinteni 9:7.

Credinţa puternică şi cunoştinţa, precum şi iubirea sinceră pentru colaboratorii creştini aveau să-i îndemne pe corinteni să dea din proprie iniţiativă. — 2 Corinteni 8:7, 8.

„Cum a hotărât în inima lui“

În loc să specifice o anumită sumă sau un procent, Pavel a spus doar atât: „În prima zi a fiecărei săptămâni, fiecare . . . trebuie să pună deoparte o sumă de bani, după câştigul lui“ (1 Corinteni 16:2, NIV; sublinierea noastră). Planificându-şi dinainte o anumită sumă şi punând bani deoparte cu regularitate, corintenii nu ajungeau să dea cu regret sau sub impulsul sentimentelor când Pavel venea la ei. Fiecare creştin trebuia să decidă personal cât să dea, după „cum a hotărât în inima lui“. — 2 Corinteni 9:5, 7.

Pentru a secera din belşug, corintenii trebuiau să semene din belşug. Niciodată nu li s-a spus că trebuiau să dea mai mult decât îşi puteau permite. ‘Nu vreau să fie greu pentru voi’, i-a asigurat Pavel. Donaţiile erau ‘deosebit de plăcute potrivit cu ceea ce avea cineva, nu potrivit cu ceea ce nu avea’ (2 Corinteni 8:12, 13; 9:6). Într-o scrisoare ulterioară, apostolul a dat următorul avertisment: „Dacă cineva nu se îngrijeşte de . . . cei care sunt membri ai casei lui, a renegat credinţa şi este mai rău decât o persoană fără credinţă“ (1 Timotei 5:8). Pavel nu a încurajat pe nimeni să facă donaţii încălcând acest principiu.

 Este demn de remarcat că Pavel s-a îngrijit de o ‘colectă pentru cei sfinţi’ care erau în nevoie. Dar nicăieri în Scripturi nu se spune că Pavel sau ceilalţi apostoli ar fi organizat colecte sau ar fi primit zeciuieli pentru a-şi finanţa ministerul (Faptele 3:6). Fiind întotdeauna recunoscător pentru darurile pe care i le trimiteau congregaţiile, Pavel s-a străduit mereu să nu pună „o povară costisitoare“ pe umerii fraţilor săi. — 1 Tesaloniceni 2:9; Filipeni 4:15–18.

Donaţiile în prezent

Evident, în secolul întâi, continuatorii lui Cristos au făcut donaţii, nu au dat zeciuială. Totuşi, s-ar putea să vă întrebaţi dacă aceasta este şi în prezent o modalitate eficientă de a susţine financiar predicarea veştii bune şi de a satisface necesităţile creştinilor nevoiaşi.

Să analizăm următorul exemplu. În 1879, editorii acestei reviste au declarat în mod deschis că ‘nu vor cerşi, nici nu vor implora vreodată sprijinul oamenilor’. I-a împiedicat această decizie pe Martorii lui Iehova să răspândească adevărul biblic?

În prezent, Martorii distribuie Biblii, cărţi creştine şi alte publicaţii în 235 de ţări şi teritorii. Turnul de veghere, o revistă biblică instructivă, a avut la început un tiraj lunar de 6 000 de exemplare într-o singură limbă. În prezent însă, această revistă a depăşit tirajul de 24 000 000 de exemplare în 146 de limbi şi apare bilunar. Pentru a organiza această lucrare mondială de instruire biblică, Martorii au achiziţionat sau au construit centre administrative în 110 ţări. În plus, ei au ridicat mii de lăcaşuri de cult, precum şi mari săli de congrese unde pot merge toţi cei care doresc să primească mai multă instruire biblică.

Deşi satisfacerea necesităţilor spirituale ale oamenilor are prioritate, Martorii lui Iehova nu neglijează necesităţile materiale ale colaboratorilor lor în credinţă. Când fraţii lor suferă din cauza războaielor, a cutremurelor, a secetei şi a  furtunilor, ei le oferă cu promptitudine medicamente, hrană, îmbrăcăminte şi alte lucruri de strictă necesitate. Toate acestea sunt posibile datorită donaţiilor făcute de creştini în mod individual sau la nivel de congregaţie.

Pe lângă faptul că este eficient, sistemul donaţiilor voluntare ia o povară de pe umerii celor cu resurse limitate, cum este şi cazul lui Genival, despre care am vorbit mai devreme. Din fericire, înainte să-şi vândă casă, el a fost vizitat de Maria, o Martoră a lui Iehova care slujeşte cu timp integral. „Discuţia [purtată cu ea] mi-a scutit familia de multe greutăţi inutile“, îşi aminteşte Genival.

Genival a aflat că lucrarea Domnului nu depinde de zeciuieli. De fapt, zeciuielile nu mai sunt o cerinţă biblică. De asemenea, a aflat că un creştin e binecuvântat când dă cu generozitate, dar că nu e obligat să dea mai mult decât îşi poate permite.

Genival a găsit adevărata bucurie făcând donaţii. Iată ce ne mărturiseşte el: „Indiferent că dau sau nu 10 la sută, sunt fericit că pot face o donaţie şi sunt sigur că şi Iehova se bucură“.

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 6]

Au susţinut primii Părinţi ai Bisericii obligativitatea zeciuielii?

„Cei mai înstăriţi dintre noi îi ajută pe cei nevoiaşi. . . . Cei care pot şi doresc oferă cât cred de cuviinţă.“ — Prima apologie, Iustin Martirul, cca 150 e.n.

„E adevărat că evreii Îi dedicau a zecea parte din bunurile lor, însă cei care au devenit liberi îşi folosesc toate resursele în scopurile Domnului, . . . asemenea văduvei sărace care a pus în visteria lui Dumnezeu tot ce avea ca să trăiască.“ — Împotriva ereziilor, Irineu, cca 180 e.n.

„Chiar dacă există un fel de cutie de fonduri, aceste fonduri nu sunt constituite din taxe de intrare, ca şi cum religia ar fi o tranzacţie comercială. Fiecare aduce o sumă modestă, o dată pe lună sau oricând doreşte şi numai dacă doreşte şi dacă poate, deoarece nimeni nu este obligat; este o ofrandă voluntară.“ — Apologeticul, Tertulian, cca 197 e.n.

„Întrucât Biserica s-a extins şi au apărut diferite instituţii, au trebuit elaborate unele legi care să asigure clerului un sprijin corespunzător şi permanent. S-a adoptat plătirea zeciuielii din Legea Veche . . . Se pare că primele prevederi clare cu privire la aceasta au apărut în scrisoarea episcopilor întruniţi la Tours în 567 şi în [canoanele] Conciliului de la Mâcon din 585.“ — The Catholic Encyclopedia.

[Provenienţa fotografiilor]

Monedă (stânga, sus): Pictorial Archive (Near Eastern History) Est.

[Legenda fotografiei de la paginile 4, 5]

A face donaţii aduce bucurie

[Legenda fotografiilor de la pagina 7]

Donaţiile sunt folosite pentru a susţine financiar lucrarea de predicare, operaţiunile de ajutorare în situaţii de urgenţă şi lucrările de construire a lăcaşurilor de cult