Omul bun primeşte aprobarea lui Dumnezeu

VIAŢA provine de la Iehova Dumnezeu (Psalmul 36:9). Într-adevăr, „prin el avem viaţă şi ne mişcăm şi existăm“ (Faptele 17:28). Nu ni se umple inima de recunoştinţă când ne gândim la răsplata pe care le-o acordă Dumnezeu celor ce sunt în relaţii apropiate cu el? „Darul pe care îl dă Dumnezeu este viaţa veşnică“ (Romani 6:23)! Cât de important este, aşadar, să ne străduim să obţinem aprobarea lui Iehova!

Psalmistul ne asigură că ‘Dumnezeu acordă favoare’ (Psalmul 84:11, NW). Însă cui? În prezent, oamenii îşi acordă deseori favoare unii altora din considerente cum ar fi nivelul de instruire, starea materială, rasa, apartenenţa etnică şi altele. Însă căror persoane le acordă Dumnezeu favoare? Solomon, regele Israelului antic, ne răspunde: „Omul bun capătă bunăvoinţa [primeşte aprobarea, NW] DOMNULUI, dar cel care umblă cu răutăţi va fi condamnat“. — Proverbele 12:2.

Aşadar, Iehova îşi găseşte plăcerea într-un om bun — într-o persoană virtuoasă. Printre virtuţile unui om bun se numără autodisciplina, imparţialitatea, umilinţa, compasiunea şi prudenţa. Gândurile îi sunt drepte, cuvintele, încurajatoare, iar acţiunile, juste şi altruiste. Prima parte a capitolului 12 din cartea biblică Proverbele ne arată modul în care ar trebui să ne influenţeze bunătatea viaţa de zi cu zi şi subliniază foloasele pe care le obţin cei care manifestă această calitate. Analizând ideile prezentate aici vom căpăta ‘înţelepciune şi vom face binele’ (Psalmul 36:3). În plus, punând în practică aceste sfaturi înţelepte vom putea obţine aprobarea lui Dumnezeu.

Disciplina este esenţială

„Cine iubeşte disciplina, iubeşte cunoaşterea“, afirmă Solomon, „dar cine urăşte mustrarea este prost“ (Proverbele 12:1). Vrând să facă progrese, omul bun îşi doreşte să fie disciplinat. El aplică cu promptitudine sfaturile pe care le primeşte la întrunirile creştine sau în discuţiile cu alţii. Cuvintele din Scripturi şi din auxiliarele biblice sunt asemenea „ţepuşelor pentru boi“ care îl îndreaptă în direcţia corectă. De asemenea, el caută cunoştinţa şi o foloseşte pentru a-şi netezi cărările. Într-adevăr, cine iubeşte disciplina iubeşte şi cunoştinţa.

Câtă nevoie au adevăraţii închinători de disciplină şi mai ales de autodisciplină! De exemplu, poate că ne-ar plăcea să ne sporim cunoştinţa din Cuvântul lui Dumnezeu. Sau poate că ne-am dori să fim mai eficienţi în ministerul creştin şi să predăm mai bine Cuvântul lui Dumnezeu (Matei 24:14; 28:19, 20). Însă pentru a trece de la dorinţă la faptă, avem nevoie de autodisciplină. Autodisciplina este necesară şi în alte domenii ale vieţii. Să ne gândim, de exemplu, la nenumăratele materiale din prezent care stârnesc dorinţe necurate. Nu-i aşa că avem nevoie de autodisciplină pentru a nu zăbovi cu privirea asupra unor imagini nepotrivite? Întrucât „gândirea inimii omului este  rea din tinereţea lui“, într-un colţişor al minţii noastre s-ar putea naşte un gând imoral (Geneza 8:21). Aşadar, avem nevoie de autodisciplină pentru a nu stărui asupra unui astfel de gând.

În schimb, cine urăşte mustrarea nu iubeşte nici disciplina, nici cunoştinţa. Cedând tendinţei umane păcătoase de a dispreţui mustrarea, o astfel de persoană se degradează şi ajunge asemenea unui animal incapabil să judece — devine o fiară, fără valori morale. De aceea, trebuie să ne împotrivim cu înverşunare acestei înclinaţii.

„Rădăcini care nu pot fi smulse“

Bineînţeles, omul bun nu poate fi nedrept. Prin urmare, pentru a obţine aprobarea lui Iehova trebuie să fim drepţi. Regele David a cântat: „Tu binecuvântezi pe cel drept, DOAMNE, şi-l înconjuri cu bunăvoinţa [aprobarea, NW] Ta, ca şi cu un scut“ (Psalmul 5:12). La rândul lui, Solomon pune în contrast starea celor drepţi cu cea a oamenilor răi: „Omul nu se întăreşte prin răutate, dar rădăcina celor drepţi nu se va clătina“. — Proverbele 12:3.

Uneori am putea avea impresia că cei răi prosperă. Să ne gândim prin ce a trecut psalmistul Asaf. „Era să mi se îndoaie piciorul“, a spus el, „şi puţin a lipsit să-mi alunece paşii.“ Din ce motiv? Asaf ne răspunde: „Căci eram invidios faţă de cei aroganţi, când vedeam prosperitatea celor răi“ (Psalmul 73:2, 3). Însă când a mers în templul sfânt al lui Dumnezeu, şi-a dat seama că Iehova îi pusese pe aceşti oameni în locuri alunecoase (Psalmul 73:17, 18). Orice realizare aparentă a celor răi este temporară. De ce i-am invidia?

Însă cine are aprobarea lui Iehova este de neclintit. Folosind ca metaforă rădăcinile puternice ale unui copac, Solomon zice: „Oamenii buni au rădăcini care nu pot fi smulse“ (Proverbele 12:3, The New English Bible). Ascunse privirilor noastre, rădăcinile unui copac uriaş, cum ar fi arborele sequoia din California, se pot întinde pe o suprafaţă de peste un hectar, oferind o puternică stabilitate chiar şi în timpul inundaţiilor şi al vijeliilor. Un arbore sequoia foarte înalt poate rezista chiar şi la un cutremur puternic.

Asemenea acestor rădăcini înfipte într-un sol nutritiv, mintea şi inima noastră trebuie să pătrundă bine în Cuvântul lui Dumnezeu şi să extragă apa sa dătătoare de viaţă. Astfel, credinţa noastră devine bine înrădăcinată şi puternică, iar speranţa noastră, sigură şi fermă (Evrei 6:19). În plus, nu vom fi „purtaţi încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură“ falsă (Efeseni 4:14). Bineînţeles că vom simţi efectele încercărilor năprasnice şi, probabil, chiar vom tremura în faţa necazurilor, însă ‘rădăcina noastră nu se va clătina’.

„O soţie capabilă este cununa soţului ei“

Este cunoscută cugetarea: „În spatele oricărui bărbat de succes se află o femeie capabilă“. Arătând cât de preţioasă este o femeie care ştie să fie un sprijin real, Solomon spune: „O soţie cinstită [capabilă, NW] este cununa soţului ei, dar cea care-l face de ruşine este ca putregaiul în oasele lui“ (Proverbele 12:4). Termenul „capabil“ înglobează multe dintre atributele bunătăţii. Printre virtuţile unei soţii bune — conform descrierii din Proverbele, capitolul 31 — se numără şi hărnicia, fidelitatea şi înţelepciunea. Femeia care manifestă aceste calităţi este o ‘cunună’ pentru soţul ei, deoarece conduita ei aleasă îi aduce acestuia onoare şi îl înalţă în ochii celorlalţi. Ea nu încearcă niciodată, din ambiţie, să fie mai presus de soţul ei şi nu concurează cu el ca să primească aprecierea celorlalţi. Dimpotrivă, ea este un ajutor şi o completare pentru soţul ei.

Cum ar putea o femeie să-l facă de ruşine pe soţul ei şi care ar fi consecinţele? O conduită ruşinoasă presupune diferite manifestări, mergând de la un spirit certăreţ la adulter (Proverbele 7:10–23; 19:13). Prin asemenea fapte, soţia nu face decât să-şi distrugă soţul. Ea este ca  „putregaiul în oasele lui“, în sensul că „îl aduce la ruină, asemenea unei boli care vlăguieşte trupul“, cum se afirmă într-o lucrare de referinţă. „Un echivalent modern al acestei expresii ar fi cuvântul «cancer» — o boală care, încetul cu încetul, poate slei de puteri o persoană“, se spune într-o altă lucrare. Fie ca soţiile creştine să se străduiască să dobândească aprobarea lui Dumnezeu manifestând virtuţile unei soţii capabile.

Gânduri, acţiuni şi consecinţe

Gândurile dau naştere la acţiuni, iar acţiunile atrag după sine consecinţe. În continuare, Solomon arată cum gândurile conduc la acţiuni făcând o comparaţie între cei drepţi şi cei răi. Iată ce declară el: „Gândurile celor cinstiţi sunt drepte, dar sfaturile celor răi sunt înşelăciune. Cuvintele celor răi sunt nişte curse ca să verse sânge, dar gura celor drepţi îi salvează“. — Proverbele 12:5, 6.

În cazul oamenilor buni, chiar şi gândurile le sunt sănătoase din punct de vedere moral şi îndreptate spre ceea ce este corect şi drept. Întrucât au ca motivaţie iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, cei drepţi au intenţii bune. Spre deosebire de ei, cei răi sunt stăpâniţi de dorinţe egoiste. Prin urmare, planurile lor — căile de a-şi atinge obiectivele — sunt înşelătoare. Acţiunile lor sunt perfide. Ei nu ezită să le întindă curse oamenilor nevinovaţi, poate chiar în faţa unei instanţe, aducându-le acuzaţii false. Cuvintele lor sunt „nişte curse ca să verse sânge“, deoarece vor să le facă rău victimelor lor nevinovate. Întrucât sunt conştienţi de planurile celor răi şi, plini de înţelepciune, dau dovadă de precauţie, cei drepţi reuşesc să evite acest pericol. Ei pot chiar să-i avertizeze pe cei neprevăzători şi să-i salveze din capcana celor răi.

Ce se va întâmpla cu cei drepţi şi cu cei nedrepţi? „Cei răi sunt răsturnaţi, şi nu mai sunt“, răspunde Solomon, „dar casa celor drepţi rămâne“ (Proverbele 12:7). Potrivit unei lucrări de referinţă, casa „reprezintă familia şi toate bunurile de preţ ale unei persoane, care-i dau posibilitatea de a se bucura cu adevărat de viaţă“. Termenul se poate referi chiar şi la urmaşii celor drepţi. Oricum, mesajul proverbului este clar: Cei drepţi vor rezista ferm în încercări.

Celor umili le va merge bine

Regele Israelului scoate în evidenţă importanţa discernământului: „Un om este lăudat după măsura priceperii lui [gura sa prevăzătoare, NW], dar cel cu inima vicleană va fi dispreţuit“ (Proverbele 12:8). Omul cu discernământ nu vorbeşte fără noimă. El se gândeşte înainte să spună ceva şi se bucură de relaţii bune cu alţii, întrucât „gura sa prevăzătoare“ îl ajută să-şi aleagă cu grijă cuvintele. Când i se pun unele întrebări lipsite de judecată sau speculative, o astfel de persoană îşi poate ‘controla cuvintele’ (Proverbele 17:27). Ea primeşte laude, iar Iehova o apreciază. Cât de diferită este o astfel de persoană de cel care urzeşte idei pline de viclenie în „inima [sa] vicleană“!

Într-adevăr, un om prevăzător primeşte laude, însă următorul proverb ne învaţă valoarea umilinţei. Iată ce spune el: „Mai bine să fii într-o stare smerită şi să ai un servitor, decât să pretinzi că eşti cineva şi să n-ai ce mânca“ (Proverbele 12:9). Se pare că Solomon vrea să spună că e mai bine să fii umil şi cu posibilităţi modeste, mulţumindu-te cu un singur servitor, decât să-ţi iroseşti agoniseala necesară pentru a avea un trai decent în dorinţa de a păstra o poziţie socială înaltă. Cât de înţelept este aşadar pentru noi sfatul de a trăi potrivit cu ceea ce avem!

O lecţie despre bunătate desprinsă din viaţa agricultorilor

Inspirându-se din viaţa agricultorilor, Solomon ne învaţă două lecţii despre bunătate. „Cel drept se îndură de vite“, afirmă el, „dar inima celui rău este fără milă“ (Proverbele 12:10). Cel drept îşi tratează cu bunătate animalele. El le cunoaşte necesităţile şi se îngrijeşte de ele. Un om rău poate pretinde că are grijă de animale,  însă tratează cu indiferenţă necesităţile lor. Este egoist şi nu-l interesează decât profitul pe care îl poate obţine. Ceea ce consideră el îngrijire corespunzătoare ar putea fi, de fapt, o dovadă de cruzime.

Acest principiu, de a trata animalele cu bunătate, se aplică şi în cazul animalelor de companie. Câtă cruzime ar dovedi cel ce şi-ar lua animale de companie doar pentru a le provoca o suferinţă inutilă, neglijându-le sau purtându-se rău cu ele! Poate că în cazul unui animal bolnav sau rănit, aflat în chinuri, ar fi o dovadă de bunătate să i se curme viaţa.

Făcând analogie cu un alt domeniu al vieţii agricultorilor, cultivarea pământului, Solomon zice: „Cine-şi lucrează ogorul va avea belşug de pâine“. Într-adevăr, o muncă grea şi plină de sens aduce foloase. „Dar cine umblă după lucruri de nimic este fără minte“ (Proverbele 12:11). Deoarece îi lipseşte judecata matură sau priceperea, omul „fără minte“ se lansează în afaceri inutile şi riscante. Lecţiile din aceste două versete Pr 12:10, 11 sunt clare: trebuie să fim îndurători şi harnici.

Cel drept înfloreşte

„Cel rău pofteşte prada oamenilor ticăloşi“, declară înţeleptul rege (Proverbele 12:12a). În ce fel? El îşi doreşte lucruri obţinute prin mijloace necinstite.

Dar ce se poate spune despre omul bun? El iubeşte disciplina şi are o credinţă bine înrădăcinată. El este drept, prevăzător, umil, plin de compasiune şi conştiincios. În plus, „rădăcina celor drepţi rodeşte“ (Proverbele 12:12b). An American Translation redă aceste cuvinte astfel: „Rădăcina celor drepţi va rămâne pentru totdeauna“. O astfel de persoană se bucură de stabilitate şi siguranţă. Într-adevăr, ‘omul bun primeşte aprobarea lui Dumnezeu’. Aşadar, ‘să ne încredem în DOMNUL şi să facem binele’. — Psalmul 37:3.

[Legenda fotografiei/ilustraţiei de la pagina 31]

Asemenea unui arbore sănătos, credinţa celor drepţi este bine înrădăcinată