Salt la conţinut

Salt la cuprins

El a iubit bunătatea

El a iubit bunătatea

El a iubit bunătatea

MILTON HENSCHEL, care era de mult timp membru al Corpului de Guvernare al Martorilor lui Iehova, şi-a încheiat cursa pământească, sâmbătă 22 martie 2003, la vârsta de 82 de ani.

Încă de tânăr, Milton Henschel a început să lucreze la sediul mondial al Martorilor lui Iehova, unde a slujit cu fidelitate peste 60 de ani. El a ajuns în scurt timp să fie cunoscut pentru gândirea sa matură şi interesul său sincer faţă de lucrarea de predicare a Regatului. În 1939 a devenit secretarul lui Nathan Knorr, care pe atunci era supraveghetorul tipografiei din Brooklyn. Când fratele Knorr a început în 1942 să se ocupe de supravegherea activităţii mondiale a Martorilor lui Iehova, el a dorit ca fratele Henschel să rămână secretarul lui. În 1956, fratele Henschel s-a căsătorit cu Lucille Bennett şi au împărţit împreună bucuriile şi dificultăţile vieţii.

Fratele Henschel a colaborat strâns cu fratele Knorr până la moartea acestuia, survenită în 1977. Alături de fratele Knorr, fratele Henschel a călătorit în peste 150 de ţări vizitându-i şi încurajându-i pe Martorii lui Iehova de pe tot globul, mai ales pe misionari şi pe membrii personalului de la filiale. Uneori aceste călătorii erau obositoare, chiar periculoase. În 1963, când a asistat la un congres în Liberia, fratele Henschel a fost ţinta unor persecuţii crunte din cauză că a refuzat să participe la o ceremonie patriotică. * Nelăsându-se intimidat, el s-a întors în Liberia după numai câteva luni ca să ia parte la o întrevedere cu preşedintele ţării cu scopul de a obţine o mai mare libertate de închinare pentru Martorii lui Iehova de acolo.

Fratele Henschel era cunoscut pentru modul practic, flexibil şi rezonabil în care se ocupa de problemele dificile. Colaboratorii săi au apreciat mai ales faptul că era o persoană ordonată, modestă şi cu simţul umorului. El avea o memorie extraordinară; mulţi misionari de pe tot globul au fost plăcut surprinşi să vadă că el îşi amintea imediat numele lor, o expresie sau două în limba locală şi o remarcă hazlie pe care o rostea cu o privire glumeaţă.

În Mica 6:8 ni se aminteşte că Iehova Dumnezeu doreşte ‘să iubim bunătatea’ (NW). Milton Henschel va fi păstrat în amintire pentru exemplul pe care l-a dat în această privinţă. Deşi pe umerii lui apăsau responsabilităţi grele, el a fost întotdeauna un om abordabil, amabil şi bun. Îi plăcea să spună: „Când eşti în cumpănă, nu uita că soluţia cea mai bună este cea care vădeşte bunătate“. Deşi deplângem pierderea acestui frate mult iubit, suntem fericiţi că el a perseverat cu fidelitate până la sfârşit, fiind încredinţaţi că a primit drept răsplată „coroana vieţii“. — Revelaţia 2:10.

[Notă de subsol]

^ par. 4 Vezi Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1977 (engl.), paginile 171–177.

[Legenda fotografiei de la pagina 31]

Milton Henschel alături de Nathan Knorr

[Legenda fotografiei de la pagina 31]

Împreună cu Lucille, soţia sa