Vă amintiţi?
Vă amintiţi?
V-au plăcut ultimele numere ale Turnului de veghe? Dacă da, încercaţi să răspundeţi la următoarele întrebări:
• Câte capitole are cartea Mica, când a fost scrisă şi care era situaţia de atunci?
Cartea Mica cuprinde şapte capitole. Profetul Mica şi-a scris cartea în secolul al VIII-lea î.e.n., când poporul de legământ al lui Dumnezeu era divizat în două naţiuni: Israel şi Iuda. — 15/8, pagina 9.
• Potrivit cu Mica 6:8, ce pretinde Dumnezeu de la noi?
Trebuie să ‘practicăm dreptatea’ (NW). Modul în care acţionează Dumnezeu constituie norma supremă de dreptate. De aceea trebuie să susţinem principiul cinstei şi al integrităţii. Iehova ne spune ‘să iubim bunătatea’. Creştinii au manifestat bunătate iubitoare venind în ajutorul altora, de exemplu, după dezastre. Pentru ‘a umbla modest cu’ Iehova, trebuie să ne recunoaştem limitele şi să ne bizuim pe el. — 15/8, paginile 20–22.
• Ce ar putea face un creştin dacă îşi pierde locul de muncă?
Ar fi înţelept să-şi reanalizeze stilul de viaţă. Dacă împrejurările o cer, ar putea să-şi simplifice viaţa, mutându-se într-o locuinţă mai mică sau renunţând la unele lucruri materiale inutile. Cu siguranţă este important să nu ne mai îngrijorăm pentru lucrurile necesare vieţii, având încredere că Dumnezeu ne va furniza ceea ce avem nevoie (Matei 6:33, 34). — 1/9, paginile 14, 15.
• Ce n-ar trebui să pierdem din vedere când oferim sau primim cadouri de nuntă?
Cadourile costisitoare nu sunt o obligaţie şi nici n-ar trebui pretinse. Lucrul cel mai important este atitudinea inimii celui care oferă un cadou (Luca 21:1–4). Nu este o dovadă de consideraţie să se anunţe în public numele celui care a făcut un dar, întrucât persoana în cauză s-ar putea simţi stânjenită (Matei 6:3). — 1/9, pagina 29.
• De ce trebuie să ne rugăm neîncetat?
Faptul de a ne ruga cu regularitate ne poate consolida relaţiile cu Dumnezeu şi ne echipează pentru a face faţă celor mai grele încercări. Rugăciunile noastre pot fi scurte sau lungi, în funcţie de necesităţi şi de împrejurări. Rugăciunea ne întăreşte credinţa şi ne ajută să ne rezolvăm problemele. — 15/9, paginile 15–18.
• Cum trebuie înţeles versetul din 1 Corinteni 15:29, care este tradus în unele versiuni ale Bibliei prin botez „pentru morţi“?
Apostolul Pavel a vrut să spună că creştinii unşi sunt botezaţi, sau cufundaţi, într-un mod de viaţă care va duce la o moarte în integritate, asemănătoare morţii lui Cristos. După aceea, ei sunt înviaţi, asemenea lui Cristos, la viaţă cerească. — 1/10, pagina 29.
• De unde ştim că a deveni creştin presupune mai mult decât a nu practica lucrurile greşite menţionate în 1 Corinteni 6:9–11?
Apostolul Pavel nu s-a oprit la enumerarea unor lucruri greşite, cum ar fi fornicaţia, idolatria şi beţia. El arată că ar putea fi necesare şi alte schimbări, spunând în versetul următor: „Toate lucrurile îmi sunt permise, dar nu toate lucrurile sunt avantajoase“. — 15/10, paginile 18, 19.
• Care au fost câteva femei din vechime care i-au bucurat inima lui Dumnezeu?
Printre ele s-au numărat Şifra şi Pua, care n-au vrut să asculte de Faraon şi să-i ucidă pe nou-născuţii israeliţi de sex bărbătesc (Exodul 1:15–20). Rahav, o prostituată canaanită, a adăpostit doi spioni israeliţi (Iosua 2:1–13; 6:22, 23). Manifestând chibzuinţă, Abigail a contribuit la salvarea unor vieţi şi l-a împiedicat pe David să verse sânge nevinovat (1 Samuel 25:2–35). Ele sunt exemple pentru femeile de astăzi. — 1/11, paginile 8–11.
• Potrivit cu Judecătorii 5:20, în ce sens „din ceruri [stelele] se luptau“ împotriva lui Sisera?
Unii consideră că această afirmaţie face referire la ajutorul divin. Alţii sunt de părere că ar putea fi vorba de ajutorul îngerilor, de o ploaie de meteoriţi sau de prezicerile astrologice pe care se bazase Sisera. Întrucât Biblia nu ne oferă suficiente amănunte, putem conchide că această afirmaţie face referire la intervenţia lui Dumnezeu în favoarea armatei israelite. — 15/11, pagina 30.
• Deşi apatia şi indiferenţa faţă de religie sunt foarte răspândite astăzi, de ce atât de mulţi oameni îşi mai declară credinţa în Dumnezeu?
Unii oameni merg la biserică pentru a găsi pacea lăuntrică. Alţii speră că vor trăi veşnic după moarte sau că vor avea sănătate, bogăţii şi succes. În unele părţi ale lumii, oamenii încearcă să umple golul spiritual apărut în urma înlocuirii ideologiei comuniste cu mentalitatea capitalistă. Cunoscând aceste motive, un creştin poate iniţia conversaţii interesante. — 1/12, pagina 3.