Foloasele împăcării
Foloasele împăcării
ED ERA pe patul de moarte, iar Bill îl ura. Cu douăzeci de ani mai înainte, Ed luase o decizie care l-a costat pe Bill slujba. După aceea, cei doi, odinioară prieteni apropiaţi, au rupt orice legătură. Acum Ed voia să-şi ceară scuze ca să poată muri în pace. Însă Bill nici n-a vrut să audă de el.
După aproape 30 de ani, cu puţin înainte de a muri, Bill a mărturisit de ce n-a vrut să-l ierte pe Ed. „N-ar fi trebuit să-i facă una ca asta celui mai bun prieten al lui. Pur şi simplu n-am vrut să mă împac cu el nici după 20 de ani. . . . Poate că n-am procedat corect, dar aşa am simţit atunci că trebuie să fac.“ a
Neînţelegerile personale nu sfârşesc întotdeauna atât de rău, dar de cele mai multe ori le rănesc sentimentele şi îi umplu de amărăciune pe cei implicaţi. Să ne gândim ce simte cineva aflat în situaţia lui Ed. Dându-şi seama de răul pe care l-a pricinuit, acest om ar putea trăi cu mustrări de conştiinţă şi cu sentimentul unei mari pierderi. Totuşi, se simte rănit la
gândul că celălalt a renunţat atât de uşor la prietenia lor.Pe de altă parte, cineva aflat în situaţia lui Bill se simte o victimă nevinovată şi se umple de amărăciune şi de resentimente. Din punctul lui de vedere, fostul său prieten ştia bine ce face şi poate chiar a vrut să-i facă rău. Deseori, când între doi oameni apare o neînţelegere, fiecare este convins că el are dreptate şi că vina e în întregime a celuilalt. Aşa ajung doi prieteni să-şi declare „război“.
Armele cu care luptă nu fac zgomot — îşi întorc capul când trec unul pe lângă altul, iar când sunt într-un grup se ignoră reciproc. De la distanţă, se măsoară pe furiş sau îşi aruncă priviri duşmănoase şi reci. Când se adresează unul celuilalt, vorbesc pe un ton sec sau îşi spun cuvinte jignitoare, care pătrund ca o lamă de cuţit.
Totuşi, deşi s-ar zice că sunt complet diferiţi, ei par a fi de acord în unele privinţe. Şi unul, şi celălalt recunosc probabil că problema lor este serioasă şi că e trist să pui capăt unei prietenii. Poate că amândoi simt durerea unei răni care supurează şi sunt conştienţi că trebuie făcut ceva pentru a o vindeca. Dar nici unul nu pare dispus să facă primul pas pentru a restabili relaţiile.
Acum două mii de ani, apostolii lui Isus Cristos au avut şi ei câteva certuri aprinse (Marcu 10:35–41; Luca 9:46; 22:24). După o astfel de ceartă, Isus i-a întrebat: „Ce dispută aveaţi pe drum?“ Ruşinaţi, nici unul n-a avut curaj să răspundă (Marcu 9:33, 34). Dar învăţăturile lui Isus i-au ajutat să se împace. Sfaturile sale, precum şi ale unora dintre discipolii săi continuă să-i ajute şi astăzi pe oameni să-şi rezolve neînţelegerile şi să reînnoade o prietenie. Să vedem cum.
Străduiţi-vă să vă împăcaţi!
„Nu mai am ce discuta cu el. Să nu-l mai văd în veci!“ Dacă vi s-a întâmplat să rostiţi aceste cuvinte, trebuie să faceţi ceva, aşa cum reiese din următoarele versete biblice.
Isus şi-a învăţat continuatorii astfel: „Dacă îţi aduci deci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo, în faţa altarului, şi pleacă; fă mai întâi pace cu fratele tău“ (Matei 5:23, 24). El a mai spus: „Dacă fratele tău comite un păcat, du-te şi dezvăluie-i greşeala numai între tine şi el“ (Matei 18:15). Dacă ai jignit pe cineva sau dacă cineva te-a jignit pe tine, îndemnul lui Isus este să te duci imediat să discuţi problema cu cealaltă persoană. Trebuie să discutaţi „în spiritul blândeţii“ (Galateni 6:1). Scopul discuţiei nu este să-ţi aperi imaginea găsindu-ţi justificări sau să-l forţezi pe celălalt să-şi ceară scuze, ci să te împaci. Este practic acest sfat biblic?
Ernest b este şef de birou şi are în subordine mai mulţi angajaţi. De mulţi ani, sarcinile de serviciu îi pretind să rezolve probleme delicate cu tot felul de oameni şi să păstreze bune relaţii de lucru cu aceştia. El ştie cât de uşor pot apărea conflicte. Iată ce spune Ernest: „Am avut şi eu uneori conflicte cu alţii. Însă când apar neînţelegeri, îl iau deoparte pe celălalt şi discutăm problema. E bine să mergi direct la cel implicat şi să-l abordezi cu intenţia de a vă împăca. Niciodată nu vei da greş cu metoda asta“.
Alicia, care are prieteni de diferite naţionalităţi, ne spune: „Uneori spun ceva, după care îmi dau seama că am ofensat probabil pe cineva. Merg şi-mi cer scuze. Poate că o fac mai
des decât e nevoie, dar aşa mă simt mai bine. În felul acesta ştiu că nimeni nu e supărat“.Cum pot fi depăşite obstacolele
Însă, când apar neînţelegeri, drumul spre împăcare este deseori blocat de unele obstacole. Aţi spus cumva: „De ce să fac eu primul pas? N-a fost vina mea că ne-am certat“. Sau vi s-a întâmplat să mergeţi la cineva pentru a lămuri o problemă şi să primiţi replica: „N-am ce discuta cu tine!“? Unii oameni reacţionează aşa pentru că se simt răniţi. În Proverbele 18:19 se spune: „Un frate jignit este mai greu de câştigat decât o cetate întărită şi certurile sunt ca zăvoarele unui palat“. De aceea, gândeşte-te la sentimentele celuilalt. Dacă te respinge, mai aşteaptă puţin, după care încearcă din nou. S-ar putea ca atunci ‘cetatea întărită’ să se deschidă şi să cadă „zăvoarele“ de la uşa împăcării.
Un alt obstacol în calea împăcării ar putea fi teama de a-ţi pierde demnitatea. Unii consideră că e înjositor să-şi ceară scuze sau chiar să-i vorbească celui cu care sunt în conflict. E firesc ca fiecare să ţină la demnitatea lui, dar faptul că nu vrei să te împaci îţi va creşte sau îţi va scădea demnitatea? Nu cumva grija pentru propria demnitate e de fapt mândrie?
Iacov, unul dintre scriitorii Bibliei, remarcă legătura dintre spiritul de ceartă şi mândrie. După ce vorbeşte în mod deschis despre „războaiele“ şi „luptele“ dintre unii creştini, el adaugă: „Dumnezeu li se opune celor orgolioşi, dar le dă bunătate nemeritată celor umili“ (Iacov 4:1–3, 6). Cum poate fi orgoliul, sau mândria, un obstacol în calea împăcării?
Mândria îi amăgeşte pe oameni, făcându-i să creadă că sunt mai buni decât alţii. Oamenii mândri îşi închipuie că au dreptul să judece valorile morale ale semenilor lor. În ce fel? Deseori, când au un conflict cu cineva, ei văd în acea persoană un om cu care nu se poate discuta. În opinia acestora, cei ce sunt de altă părere decât a lor nu merită nici un fel de atenţie; iar scuze, nici atât. De aceea, în loc să rezolve conflictele aşa cum se cuvine, oamenii mândri le lasă să treneze.
Asemenea unei baricade care blochează traficul de pe o autostradă, mândria stă în calea împăcării. Aşadar, dacă simţi că-ţi vine greu să te împaci cu cineva, s-ar putea ca problema ta să fie mândria. Ce poţi face pentru a o învinge? Cultivă calitatea opusă ei: umilinţa!
Fă exact contrariul
Biblia ne încurajează să cultivăm umilinţa. „Răsplata smereniei [a umilinţei, NW], a fricii de DOMNUL, este bogăţia, slava şi viaţa“ (Proverbele 22:4). În Psalmul 138:6 citim cum îi consideră Dumnezeu pe oamenii umili şi pe cei mândri: „DOMNUL este înălţat, dar vede pe cei smeriţi şi de departe cunoaşte pe cei mândri“.
Mulţi oameni confundă umilinţa cu înjosirea. După cât se pare, aşa gândesc conducătorii lumii. Deşi o întreagă naţiune se supune voinţei lor, liderii politici n-au curajul să-şi recunoască greşelile. Ştirea că un şef de stat a spus „Îmi pare rău“ este comentată de toată mass-media. Recent, când un fost oficial guvernamental şi-a cerut scuze pentru că n-a făcut ce trebuia când a avut loc un dezastru, cuvintele sale au apărut pe prima pagină a ziarelor.
Umilinţa poate fi definită drept calitatea de a fi umil sau de a nu avea o părere înaltă despre sine; este opusul mândriei. Deci umilinţa se referă la felul cum se consideră cineva, nu la cum îl văd alţii. Faptul de a-ţi recunoaşte cu umilinţă greşelile şi de a-ţi cere sincer iertare nu te înjoseşte, ci îi face pe alţii să te respecte mai mult. Biblia declară: „Înainte de nimicire, inima omului se îngâmfă, dar smerenia merge înaintea slavei“. — Proverbele 18:12.
Un observator a spus despre politicienii care nu-şi cer scuze când greşesc: „Din nefericire,
s-ar zice că din punctul lor de vedere a-ţi recunoaşte o greşeală e un semn de slăbiciune. Oamenii slabi şi nesiguri pe ei nu spun niciodată «Îmi cer scuze». Numai cei curajoşi şi cu o inimă mare nu se tem că vor pierde respectul celorlalţi dacă spun «Am greşit»“. Lucrul acesta e general valabil. Dacă lupţi împotriva mândriei şi cultivi umilinţa, şansele de a te împăca după o ceartă cresc considerabil. Remarcaţi cum a ajuns o familie la această concluzie.În urma unei neînţelegeri, între Julie şi fratele ei William s-a creat o stare de tensiune. William s-a supărat atât de rău pe sora lui şi pe soţul acesteia, Joseph, încât a rupt orice legătură cu ei şi le-a dat înapoi toate darurile pe care ei i le făcuseră în timp. Pe măsură ce lunile treceau, amărăciunea a luat locul afecţiunii care existase între cei doi fraţi.
Dar Joseph s-a hotărât să aplice principiul din Matei 5:23, 24. A încercat să se apropie cu blândeţe de cumnatul său şi i-a trimis scrisori în care îşi cerea scuze că l-a supărat. Joseph şi-a încurajat soţia să-şi ierte fratele. Cu timpul, William a înţeles că Julie şi Joseph voiau sincer să se împace cu el, iar atitudinea lui a început să se schimbe. Împreună cu soţia sa, William s-a întâlnit cu Julie şi cu Joseph; şi-au cerut cu toţii scuze, s-au îmbrăţişat şi au redevenit prieteni.
Poate că şi tu îţi doreşti să pui capăt unui conflict. Aplică în mod răbdător învăţăturile Bibliei şi străduieşte-te să te împaci cu persoana respectivă! Iehova te va ajuta. Şi în cazul tău se va dovedi adevărat ceea ce a spus Dumnezeu Israelului antic: „O! de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu şi dreptatea ta ca valurile mării“. — Isaia 48:18.
[Note de subsol]
a Din emisiunea The Murrow Boys — Pioneers on the Front Lines of Broadcast Journalism, realizată de Stanley Cloud şi Lynne Olson.
b Unele nume au fost schimbate.
[Legenda fotografiilor de la pagina 7]
Faptul de a-ţi cere scuze te ajută să restabileşti relaţii paşnice