Întrebări de la cititori
Întrebări de la cititori
Faptul că David şi oamenii săi au mâncat din pâinile sfinţite sugerează că în împrejurări dificile legea lui Dumnezeu poate fi încălcată fără consecinţe? — 1 Samuel 21:1–6.
Potrivit cu Leviticul 24:5–9, pâinile sfinţite care erau înlocuite în fiecare sabat puteau fi consumate doar de preoţi. Această întrebuinţare avea la bază principiul conform căruia pâinile erau sfinte şi trebuiau să le slujească drept hrană bărbaţilor aflaţi în slujba lui Dumnezeu, adică preoţilor. Faptul de a i le da unui muncitor obişnuit sau de a le mânca pur şi simplu din plăcere ar fi fost cu siguranţă un lucru greşit. Totuşi, preotul Ahimelec n-a păcătuit cu nimic când le-a dat din pâinile sfinţite lui David şi oamenilor acestuia.
Se pare că David era într-o misiune specială, ce-i fusese încredinţată de regele Saul. Lui David şi oamenilor săi le era foame. Ahimelec s-a asigurat că acei bărbaţi erau curaţi din punct de vedere ceremonial. Chiar dacă, strict vorbind, David şi oamenii lui nu aveau voie să mănânce din pâinile sfinţite, faptul că ei au mâncat din ele a fost în armonie cu principiul aflat la baza întrebuinţării acestora. Din acest motiv, Ahimelec şi-a îngăduit să facă o excepţie de la regulă. Însuşi Isus Cristos s-a referit la această întâmplare pentru a arăta că aplicarea exagerat de rigidă a legii Sabatului, aşa cum cerea interpretarea fariseică, era greşită. — Matei 12:1–8.
Dar aceasta nu înseamnă că legea lui Dumnezeu poate fi încălcată în împrejurări dificile. De exemplu, când războinicii israeliţi luptau împotriva filistenilor, s-a ivit o situaţie oarecum dificilă. Regele Saul a spus: „Blestemat să fie omul care va mânca pâine până seara, până mă voi răzbuna pe vrăjmaşii mei!“ Biblia spune în continuare: „În ziua aceea au bătut pe filisteni“. Obosiţi după luptă şi înfometaţi, soldaţii ‘au luat oi, boi şi viţei, i-au înjunghiat pe pământ şi au mâncat cu sânge’ (1 Samuel 14:24, 31–33). Astfel, au păcătuit împotriva lui Iehova, încălcând legea sa cu privire la sânge. Acţiunile lor n-au fost în armonie cu unica întrebuinţare pe care Dumnezeu o dăduse sângelui, şi anume „să facă ispăşire“ pentru păcate (Leviticul 17:10–12; Geneza 9:3, 4). Manifestând îndurare, Iehova a acceptat jertfe speciale în favoarea celor ce păcătuiseră. — 1 Samuel 14:34, 35.
Într-adevăr, Iehova aşteaptă de la noi să ne conformăm legilor sale în toate împrejurările. Apostolul Ioan ne spune: „Iată ce înseamnă iubirea de Dumnezeu: să respectăm poruncile sale“. — 1 Ioan 5:3.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 30]
Pâinile sfinţite de la tabernacol erau înlocuite în fiecare sabat