Relatare autobiografică

Fericită că am luat parte la lucrarea mondială de instruire biblică

RELATARE DE ANNA MATHEAKIS

Feribotul era în flăcări. Dacă se scufunda, colosul acela de 171 de metri m-ar fi tras în adâncul mării, unde mi-aş fi găsit sfârşitul. Am înotat din răsputeri în mijlocul valurilor înfuriate ca să-mi salvez viaţa. Singura posibilitate de a rămâne la suprafaţă era să mă ţin strâns de vesta de salvare purtată de o femeie de lângă mine. L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea putere şi curaj. Altceva nu puteam să fac.

ERA anul 1971, iar eu mă întorceam în Italia, a treia mea repartiţie ca misionară. În acel naufragiu am pierdut aproape tot ce aveam. Însă n-am pierdut cele mai importante lucruri: viaţa, fraternitatea creştină iubitoare şi privilegiul de a-i sluji lui Iehova. Acest serviciu mă purtase deja pe trei continente, iar naufragiul a fost doar un episod dintr-o viaţă bogată în evenimente.

M-am născut în 1922. Familia mea a locuit în Ramallah, la aproximativ 16 kilometri nord de Ierusalim. Tata şi mama erau originari din insula Creta, dar tata a copilărit la Nazaret. Am fost cinci fraţi, trei băieţi şi două fete, eu fiind cea mai mică. Familia noastră a fost zdruncinată de moartea fratelui meu mijlociu, care s-a înecat în fluviul Iordan în timpul unei excursii cu şcoala. După această tragedie, mama n-a mai vrut să stea în Ramallah şi ne-am mutat la Atena (Grecia), când eu aveam trei ani.

Familia mea aude adevărul Bibliei

Curând după sosirea noastră în Grecia, Nikos, fratele meu mai mare, care avea atunci 22 de ani, i-a cunoscut pe Studenţii în Biblie, cum se numeau pe timpul acela Martorii lui  Iehova. Lucrurile pe care le învăţa din Biblie i-au adus multă bucurie şi i-a insuflat un mare zel pentru lucrarea creştină. Tata s-a înfuriat din pricina asta şi nu l-a mai primit pe Nikos acasă. Însă, când tata pleca în Palestina, eu, mama şi sora mea mergeam cu Nikos la întruniri creştine. Îmi aduc şi acum aminte cu cât entuziasm vorbea mama despre lucrurile pe care le auzea la acele întruniri. Însă n-a trecut mult şi mama s-a îmbolnăvit de cancer şi a murit la 42 de ani. În acea perioadă grea, Ariadne, sora mea, s-a îngrijit cu multă iubire de familia noastră. Deşi era tânără, ea a fost ca o mamă pentru mine în anii care au urmat.

Când era în Atena, tata mă lua întotdeauna cu el la biserica ortodoxă. După ce a murit, am continuat să merg la biserică, însă nu atât de des. Întrucât n-am văzut pic de devoţiune acolo, am renunţat în cele din urmă să mai merg la biserică.

După moartea tatălui meu, am reuşit să-mi găsesc un serviciu stabil la Ministerul de Finanţe. Însă fratele meu se dedicase lucrării de predicare a Regatului şi slujea de mulţi ani în Grecia. În 1934 s-a mutat în Cipru. Întrucât pe timpul acela nu era nici un Martor botezat al lui Iehova acolo, el a avut privilegiul de a pune bazele lucrării de predicare pe această insulă. După ce s-a căsătorit, soţia sa, Galatia, a slujit şi ea mulţi ani cu timp integral. a Nikos ne trimitea cu regularitate cărţi şi reviste bazate pe Biblie, dar rareori se întâmpla să le deschidem. El a rămas în Cipru până la moartea sa.

Îmi însuşesc adevărul

În 1940, George Douras, un Martor zelos din Atena şi prieten cu Nikos, ne-a făcut o vizită şi ne-a invitat la un studiu biblic ţinut cu un grup mic la el acasă. Am acceptat cu plăcere invitaţia lui. Curând am început să le vorbim altora despre ceea ce învăţam. Cunoştinţa biblică pe care am dobândit-o ne-a motivat pe mine şi pe sora mea să ne dedicăm viaţa lui Iehova. Ariadne s-a botezat în 1942, iar eu în 1943.

După terminarea celui de-al doilea război mondial, Nikos ne-a chemat în Cipru. Astfel, în 1945 ne-am mutat la Nicosia. În Cipru, spre deosebire de Grecia, lucrarea de predicare nu avea restricţii. Aici am depus mărturie atât din casă în casă, cât şi stradal.

Doi ani mai târziu, Ariadne a trebuit să se întoarcă în Grecia. Aici l-a cunoscut pe viitorul ei soţ, un slujitor al lui Iehova, şi a rămas în Atena. La scurt timp după aceea, cumnatul şi sora mea m-au îndemnat să mă întorc în Grecia şi să încep ministerul cu timp integral în capitală. Întrucât întotdeauna îmi dorisem să fac pionierat, m-am întors la Atena, unde era mare nevoie de evanghelizatori.

Mi se deschid noi uşi

La 1 noiembrie 1947 am început pionieratul, dedicând lunar 150 de ore în lucrarea de predicare. Teritoriul congregaţiei noastre era vast şi mergeam mult pe jos. Cu toate acestea, am avut parte de multe binecuvântări. Deseori poliţiştii îi arestau pe Martorii pe care îi prindeau predicând sau asistând la întruniri creştine. N-a trecut mult şi m-au arestat şi pe mine.

Am fost învinuită de prozelitism, o acuzaţie gravă la vremea aceea. Am primit o  condamnare de două luni la Închisoarea de Femei Averof, din Atena. Aici mai era închisă o Martoră. Chiar dacă eram private de libertate, ne-am încurajat şi ne-am zidit reciproc. După ce mi-am ispăşit pedeapsa, am continuat cu bucurie pionieratul. Mulţi dintre cei cu care am studiat atunci Biblia îi slujesc şi astăzi cu fidelitate lui Iehova, ceea ce îmi procură multă bucurie.

În 1949 am primit invitaţia de a urma cursurile celei de-a 16-a clase a Şcolii Biblice Galaad din Statele Unite, unde slujitorii cu timp integral sunt instruiţi pentru a deveni misionari. Eu şi rudele mele am fost încântaţi de această invitaţie. Am decis să asist la un congres internaţional ţinut la New York în vara lui 1950, iar apoi să fac Galaadul.

După ce am ajuns în Statele Unite, am avut privilegiul de a lucra câteva luni la curăţenie la sediul mondial din New York al Martorilor lui Iehova. Acolo am trăit într-un mediu curat, plăcut şi ziditor, fiind înconjurată de fraţi şi surori care erau tot timpul cu zâmbetul pe buze. Îmi voi aminti mereu cu plăcere de cele şase luni petrecute acolo. După aceea, am urmat cursurile Şcolii Galaad. Cele cinci luni de instruire şi de studiu intensiv au zburat ca vântul. Împreună cu ceilalţi cursanţi am înţeles cât de preţioasă şi de frumoasă este Biblia, fapt ce ne-a mărit bucuria şi dorinţa de a le împărtăşi altora cunoştinţa dătătoare de viaţă a adevărului.

Prima mea repartiţie ca misionară

La Şcoala Galaad, ni s-a permis să ne alegem viitorii parteneri de lucrare înainte de a primi repartiţiile. Ruth Hemmig (acum Bosshard), o soră deosebită, a fost partenera mea. Eu şi Ruth ne-am bucurat mult să fim repartizate la Istanbul (Turcia) — acolo unde Asia se întâlneşte cu Europa! Ştiam că lucrarea de predicare nu era încă recunoscută legal în acea ţară, dar nu ne-am îndoit nici o clipă de sprijinul lui Iehova.

Istanbulul este un frumos oraş cosmopolit. Aici am găsit bazaruri supraaglomerate, o varietate de specialităţi culinare din toate colţurile lumii, muzee interesante, cartiere încântătoare şi un ţărm fascinant. Dar şi mai important, am găsit oameni sinceri, dornici să înveţe despre Dumnezeu. Micul grup de Martori din Istanbul era format îndeosebi din armeni, greci şi evrei. Existau însă multe alte naţionalităţi şi ne-a fost util să învăţăm să conversăm şi în alte limbi, inclusiv în turcă. Ne-am bucurat mult să întâlnim oameni de diferite naţionalităţi, însetaţi după adevăr. Mulţi dintre ei continuă să-i slujească lui Iehova.

Din nefericire, Ruth nu şi-a mai putut prelungi permisul de şedere şi a fost obligată să plece din Turcia. Ea slujeşte şi azi cu timp integral în Elveţia. Chiar dacă au trecut mulţi ani de atunci, şi acum simt lipsa companiei ei plăcute şi ziditoare.

Mă mut în cealaltă emisferă

În 1963 nu mi s-a mai prelungit permisul de şedere în Turcia. Mi-a fost greu să mă despart de colaboratorii mei creştini pe care îi văzusem progresând pe plan spiritual în timp ce se luptau cu multe greutăţi. Pentru a mă încuraja, rudele mi-au plătit cu multă generozitate drumul la New York ca să pot asista la un congres. Nu primisem încă următoarea repartiţie.

 După congres am fost repartizată la Lima, în Peru. Împreună cu o soră tânără care urma să-mi fie parteneră, am plecat de la New York direct spre noua mea repartiţie. Am învăţat spaniola şi am locuit în casa de misionari aflată deasupra filialei Martorilor lui Iehova. A fost foarte plăcut să predic acolo şi să cunosc mulţi fraţi şi surori.

O nouă repartiţie, o nouă limbă

După un timp, rudele mele din Grecia au început să simtă povara anilor şi să aibă probleme de sănătate. Niciodată nu mi-au cerut să întrerup serviciul cu timp integral şi să mă întorc la o viaţă aşa-zis normală pentru a-i ajuta. Cu toate acestea, după ce am meditat şi m-am rugat îndelung, mi-am dat seama că ar fi mai bine să slujesc mai aproape de familia mea. Fraţii cu răspundere au fost de acord şi m-au repartizat în Italia, iar rudele mele s-au oferit să-mi plătească drumul până la noua mea repartiţie. De fapt, în Italia era mare nevoie de evanghelizatori.

A trebuit să învăţ o nouă limbă, italiana. Prima dată am fost repartizată în oraşul Foggia. Mai târziu, m-am mutat la Neapole, unde era şi mai mare nevoie de evanghelizatori. Teritoriul meu a fost Posilipo, una dintre cele mai frumoase zone din Neapole. Se întindea pe o suprafaţă mare, iar aici nu exista decât un proclamator al Regatului. Mi-a plăcut mult să predic în Posilipo, iar Iehova m-a ajutat să încep numeroase studii biblice. Cu timpul, aici s-a format o congregaţie mare.

Printre primele persoane cu care am studiat Biblia au fost o mamă şi cei patru copii ai ei. Ea şi cele două fiice ale ei îi slujesc şi astăzi lui Iehova. Am studiat şi cu un cuplu care avea o fetiţă. Întreaga familie a făcut progrese în adevăr şi şi-a simbolizat dedicarea prin botezul în apă. Acum fiica este căsătorită cu un slujitor fidel al lui Iehova şi împreună îi slujesc cu zel lui Dumnezeu. Când am studiat Biblia cu o familie numeroasă, am fost impresionată de puterea pe care o are Cuvântul lui Dumnezeu. După ce am citit câteva versete biblice care arătau că Dumnezeu nu aprobă închinarea prin intermediul imaginilor, mama n-a mai aşteptat să se termine studiul. A aruncat chiar în acel moment toate imaginile din casă!

În pericol pe mare

Drumurile din Italia în Grecia şi retur le făceam cu vaporul. Călătoria era de obicei foarte plăcută. Însă, în vara lui 1971, s-a întâmplat o nenorocire. Mă întorceam în Italia cu feribotul Heleanna. În zorii zilei de 28 august a izbucnit un incendiu în bucătăria vaporului. Odată cu focul s-a răspândit şi panica printre pasageri. Femeile leşinau, copii plângeau, iar bărbaţii vociferau şi ameninţau. Oamenii s-au năpustit în bărcile de salvare aflate de-o parte şi de alta a punţii. Nu erau suficiente veste de salvare, iar mecanismul de coborâre a bărcilor de salvare nu funcţiona prea bine. Nu aveam vestă de salvare, iar flăcările erau din ce în ce mai mari. Singurul lucru pe care l-am putut face a fost să sar în mare.

Cum am ajuns în apă am văzut plutind lângă mine o femeie cu vestă de salvare. Mi s-a părut că nu putea să înoate, aşa că am prins-o de braţ şi am împins-o ca să o trag de lângă vasul care începuse să se scufunde. Marea era  din ce în ce mai agitată, iar efortul pe care l-am făcut pentru a rămâne la suprafaţă m-a sleit de puteri. Situaţia părea fără ieşire, dar am continuat să-l implor pe Iehova să-mi dea curaj şi am prins putere. În clipele acelea mi-am amintit de naufragiul suferit de apostolul Pavel. — Faptele, capitolul 27.

Ţinându-mă de însoţitoarea mea, m-am luptat cu valurile patru ore, înotând când aveam putere şi strigându-l pe Iehova pentru ajutor. În cele din urmă, am zărit o şalupă venind spre noi. Eu am fost salvată, dar însoţitoarea mea murise deja. Am fost dusă la un spital din oraşul Bari (Italia), unde mi s-a acordat primul ajutor. A trebuit să stau internată câteva zile. Mulţi Martori m-au vizitat şi, plini de iubire, mi-au adus toate lucrurile de care am avut nevoie. Iubirea lor creştină i-a impresionat profund pe cei din salon. b

După ce m-am restabilit complet, am fost repartizată la Roma. Mi s-a cerut să lucrez teritoriul comercial din centrul oraşului, iar cu ajutorul lui Iehova am făcut cinci ani această activitate. În cei 20 de ani cât am slujit în Italia am ajuns să-i îndrăgesc pe italieni.

Înapoi în Grecia

Cu timpul, starea de sănătate a Ariadnei şi a soţului ei s-a înrăutăţit. Mi-am dat seama că, dacă aş locui mai aproape de ei, i-aş putea răsplăti într-un fel pentru tot ce au făcut cu multă dragoste pentru mine. Trebuie să recunosc că nu mi-a fost uşor să părăsesc Italia. Totuşi, fraţii cu răspundere mi-au dat aprobarea şi din vara lui 1985 fac pionierat în Atena, unde, în 1947, am început serviciul cu timp integral.

Am predicat în teritoriul repartizat congregaţiei mele şi le-am cerut fraţilor de la filială să predic şi în centrul comercial al oraşului. Am făcut lucrul acesta trei ani împreună cu altă pionieră. Le-am depus o mărturie temeinică unor oameni care rareori pot fi găsiţi acasă.

Pe măsură ce timpul trece, dorinţa mea de a sluji este tot mai mare, dar nu mai am atâta vigoare ca în trecut. Cumnatul meu nu mai trăieşte, iar Ariadne, care a fost ca o mamă pentru mine, şi-a pierdut vederea. În ce mă priveşte, am avut o sănătate bună în anii petrecuţi în serviciul cu timp integral. Recent însă, am căzut pe o scară de marmură şi mi-am rupt braţul drept. După aceea, am căzut din nou şi mi-am fracturat bazinul. A trebuit să mă operez şi să stau la pat mult timp. Acum nu mă mai pot mişca cu uşurinţă, merg în baston şi nu pot să ies din casă neînsoţită. Cu toate acestea, fac tot ce îmi stă în putinţă şi sper că sănătatea mea se va ameliora. Participarea la lucrarea de instruire biblică, chiar dacă într-o măsură mai mică acum, a rămas principala mea sursă de fericire şi satisfacţie.

Când îmi amintesc de anii fericiţi petrecuţi în ministerul cu timp integral, inima îmi vibrează de recunoştinţă faţă de Iehova. El şi organizaţia sa de pe pământ mi-au oferit în permanenţă o îndrumare demnă de încredere şi un ajutor preţios. Astfel mi-am putut folosi la maximum capacităţile în serviciul pe care i l-am adus lui Dumnezeu toată viaţa. Dorinţa mea sinceră este ca Iehova să mă întărească pentru a putea continua să-i slujesc. Sunt fericită că am putut contribui şi eu cu ceva la lucrarea mondială de instruire biblică ce se desfăşoară sub îndrumarea lui Iehova. — Maleahi 3:10.

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

Cu sora mea, Ariadne, şi cu soţul ei, Michalis, înainte de a pleca la Galaad

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Eu şi Ruth Hemmig am fost repartizate la Istanbul (Turcia)

[Legenda fotografiei de la pagina 11]

În Italia, la începutul anilor ’70

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

În prezent, cu sora mea Ariadne