„Frica de Iehova — aceasta este înţelepciunea“

„ÎNCHEIEREA tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om“ (Eclesiastul 12:13). La ce concluzie profundă a ajuns sub inspiraţie divină Solomon, regele vechiului Israel! Înţelegând cât de preţioasă este frica, sau teama, de Dumnezeu, patriarhul Iov a exprimat o idee asemănătoare: „Iată, frica de Domnul, aceasta este înţelepciunea; depărtarea de rău este pricepere“. — Iov 28:28.

Biblia acordă o mare importanţă fricii de Iehova. De ce este înţelept să cultivăm o teamă reverenţioasă faţă de Dumnezeu? Ce foloase le aduce teama sfântă închinătorilor adevăraţi atât ca persoane individuale, cât şi ca grup? Răspunsul la aceste întrebări se găseşte în Proverbele, capitolul 14, versetele 26 la 35. a

Sursa ‘încrederii tari’

Solomon afirmă: „În temerea de DOMNUL este o încredere tare şi copiii ei vor avea un loc de refugiu“ (Proverbele 14:26). Sursa de încredere a omului temător de Dumnezeu este Dumnezeul atotputernic şi loial, Iehova. Nu este deloc surprinzător că acest om înfruntă viitorul cu „o încredere tare“! Viaţa lui este lungă şi fericită.

Dar ce se poate spune despre viitorul celor ce-şi pun încrederea în această lume — în planurile, în organizaţiile, în ideologiile şi în bunurile ei materiale? Viitorul lor, indiferent cum speră ei să fie, este efemer, întrucât Biblia declară: „Lumea trece, şi dorinţa ei la fel, dar cine face voinţa lui Dumnezeu rămâne pentru totdeauna“ (1 Ioan 2:17). Avem oare motive ‘să iubim lumea sau lucrurile din lume’? — 1 Ioan 2:15.

Ce măsuri pot lua părinţii temători de Dumnezeu pentru a fi siguri că fiii şi fiicele lor „vor avea un loc de refugiu“? Psalmistul spune: „Veniţi, fiilor, şi ascultaţi-mă, căci vă voi învăţa frica DOMNULUI!“ (Psalmul 34:11). Copiii cărora părinţii le insuflă prin exemplu şi prin sfaturi teama de Dumnezeu vor deveni foarte probabil adulţi cu „o încredere tare“ în Iehova. — Proverbele 22:6.

Solomon continuă: „Frica de DOMNUL este un izvor de viaţă, ea ne fereşte de cursele morţii“ (Proverbele 14:27). Teama de Iehova este „un izvor de viaţă“, deoarece adevăratul Dumnezeu este „Izvorul apelor vii“ (Ieremia 2:13). Dobândirea de cunoştinţe despre Iehova şi Isus Cristos poate însemna viaţă veşnică pentru noi (Ioan 17:3). De asemenea, teama de Dumnezeu ne fereşte de cursele morţii. Cum anume? În Proverbele 13:14 citim: „Învăţătura înţeleptului este un izvor de viaţă, ca să abată pe om din cursele morţii“. Dacă ne temem de Iehova, dacă respectăm legile sale şi dacă ne lăsăm îndrumaţi de Cuvântul său, suntem feriţi de practici şi sentimente dăunătoare care pot duce la o moarte prematură.

 „Slava împăratului“

În cea mai mare parte a domniei sale, Solomon a fost un rege temător de Dumnezeu, care i s-a supus lui Iehova. Aceasta a contribuit la reuşita sa ca rege. Cum se poate stabili cât de bună este domnia unui rege? Răspunsul se găseşte în Proverbele 14:28: „Mulţimea poporului este slava împăratului, dar lipsa poporului este ruina prinţului“. Măsura succesului unui rege este dată de bunăstarea supuşilor săi. Ceea ce îl recomandă ca bun conducător este numărul mare al celor ce doresc să trăiască în continuare sub domnia sa. Solomon a avut supuşi „de la o mare [Marea Roşie] la alta [Marea Mediterană] şi de la Fluviu [Eufrat] până la marginile pământului“ (Psalmul 72:6–8). Pacea şi prosperitatea din timpul domniei sale n-au avut precedent în istoria Israelului (1 Împăraţi 4:24, 25). Domnia lui Solomon a fost un adevărat succes. În schimb, pentru un prinţ e o ruşine să fie dezaprobat de poporul său.

Ce se poate spune în această privinţă despre gloria Mai Marelui Solomon, regele mesianic, Isus Cristos? Să ne gândim la supuşii pe care îi are el chiar şi în zilele noastre. De la un capăt al pământului la celălalt peste şase milioane de oameni temători de Dumnezeu au ales deja să trăiască sub domnia sa. Ei exercită credinţă în Isus şi sunt uniţi în închinarea adevărată adusă Dumnezeului celui viu (Ioan 14:1). Până la sfârşitul domniei de o mie de ani vor fi înviaţi toţi cei aflaţi în memoria lui Dumnezeu. Atunci, pământul transformat în paradis va fi plin de oameni drepţi şi fericiţi care îşi vor fi arătat recunoştinţa faţă de Regele lor. Ce dovadă incontestabilă a succesului domniei lui Cristos va fi aceasta! Să ţinem deci cu tărie la minunata speranţă în Regat.

Foloase fizice şi spirituale

Teama reverenţioasă de Dumnezeu ne poate da pace a minţii şi a inimii. Şi aceasta deoarece două dintre numeroasele faţete ale înţelepciunii sunt judecata sănătoasă şi discernământul. În Proverbele 14:29 se spune: „Cine este încet la mânie are multă pricepere [discernământ, NW], dar cine se aprinde iute face multe prostii“. Discernământul ne ajută să înţelegem că mânia necontrolată dăunează spiritualităţii. Printre lucrările ce ne pot împiedica să ‘moştenim regatul lui Dumnezeu’ se numără „duşmăniile, cearta, gelozia, accesele de mânie, disputele“ (Galateni 5:19–21). Suntem sfătuiţi să nu ţinem mânie nici măcar atunci când avem motive (Efeseni 4:26, 27). Dacă ne aprindem repede am putea spune sau face lucruri nechibzuite pe care mai târziu să le regretăm.

Referindu-se la efectele nedorite pe care le are mânia asupra sănătăţii, regele Israelului spune: „O inimă liniştită este viaţa trupului, dar invidia este putrezirea oaselor“ (Proverbele 14:30). Printre bolile cauzate de supărare şi mânie se numără: probleme respiratorii, hipertensiune arterială, afecţiuni ale ficatului şi ale pancreasului. De asemenea, medicii enumeră supărarea şi mânia printre stările care agravează sau chiar cauzează ulcer, urticarie, astm, boli de piele şi probleme digestive. Însă „o inimă fără patimă este viaţa trupului“ (Proverbele 14:30, Biblia sinodală, 1982). Prin urmare, dăm dovadă de înţelepciune dacă „urmărim lucrurile care contribuie la pace şi lucrurile care servesc la zidire reciprocă“. — Romani 14:19.

Teama de Dumnezeu ne ajută să fim imparţiali

Solomon spune: „Cine asupreşte pe sărac batjocoreşte pe Ziditorul său, dar cine are milă de cel lipsit Îl cinsteşte“ (Proverbele 14:31). Omul temător de Dumnezeu înţelege că toţi oamenii au acelaşi Creator, Iehova Dumnezeu. Şi cel sărac este un semen al nostru şi felul în care îl tratăm se răsfrânge asupra Creatorului său. Îl glorificăm pe Creator dacă ne tratăm semenii cu dreptate şi nepărtinire. Creştinilor de condiţie umilă trebuie să li se acorde fără părtinire atenţie pe plan spiritual. Suntem datori să le împărtăşim vestea bună  despre Regatul lui Dumnezeu atât celor săraci, cât şi celor bogaţi.

Vorbind despre un alt folos pe care îl aduce teama de Dumnezeu, înţeleptul rege spune: „Cel fără de lege este răsturnat de răutatea lui, iar cel drept găseşte scăpare în neprihănirea lui“ (Proverbele 14:32, Biblia sinodală, 1982). Cum este răsturnat cel fărădelege, sau cel rău? Unii biblişti au sugerat că cel rău nu are posibilitatea să-şi revină în urma unui necaz. În schimb, când trece prin suferinţe, omul temător de Dumnezeu găseşte scăpare în neprihănirea, sau integritatea, sa faţă de Dumnezeu. Întrucât se încrede fără rezerve în Iehova chiar până la moarte, el dă dovadă de aceeaşi hotărâre ca a lui Iov, care a spus: „Până-mi voi da ultima suflare, nu voi renunţa la integritatea mea!“ — Iov 27:5, NW.

Păstrarea integrităţii presupune teamă sfântă şi înţelepciune. Unde putem găsi înţelepciune? În Proverbele 14:33 găsim următorul răspuns: „Înţelepciunea se odihneşte într-o inimă pricepută, dar în mijlocul celor nesocotiţi ea se dă de gol“. Într-adevăr, înţelepciunea se poate găsi într-o inimă pricepută. Dar cum se dă ea de gol în mijlocul celor nesocotiţi? Într-o lucrare de referinţă se spune: „Vrând să pară înţelept, cel nesocotit spune ceea ce consideră el că este înţelept, dar în final cuvintele sale se dovedesc a fi stupide“.

‘Înalţă un popor’

Regele Israelului trece acum de la efectul pe care îl are teama de Iehova asupra unei persoane la efectul ei asupra unei întregi naţiuni: „Dreptatea înalţă pe un popor, dar păcatul este ruşinea popoarelor“ (Proverbele 14:34). Cu câtă forţă ilustrează istoria naţiunii Israel acest principiu! Când a respectat normele înalte ale lui Dumnezeu, Israelul s-a înălţat deasupra naţiunilor din jur. Însă actele repetate de neascultare i-au atras ruşinea şi au dus în cele din urmă la respingerea lui de către Iehova. Acest principiu se aplică şi la poporul de astăzi al lui Dumnezeu. Congregaţia creştină se deosebeşte de lume deoarece respectă principiile drepte ale lui Dumnezeu. Dar pentru a ne păstra această poziţie înaltă trebuie ca fiecare dintre noi să-şi trăiască viaţa în sfinţenie. Practicarea păcatului ne aduce ruşine nouă, ca persoane, şi în acelaşi timp pătează bunul nume al congregaţiei şi al lui Dumnezeu.

Vorbind despre ce îi face plăcere unui rege, Solomon spune: „Un împărat are plăcere de un slujitor înţelept, dar pe cel ce-i face ruşine, îl atinge mânia lui“ (Proverbele 14:35). Iar în Proverbele 16:13 citim: „Buzele curate sunt plăcerea împăraţilor şi ei iubesc pe cel care vorbeşte cu dreptate“. Da, Conducătorul şi Regele nostru, Isus Cristos, „are plăcere“ când acţionăm cu dreptate şi cu înţelepciune şi când ne folosim buzele în lucrarea de facere de discipoli şi de predicare a Regatului. Aşadar, să fim în continuare ocupaţi cu această lucrare, în timp ce ne bucurăm de binecuvântările de care au parte cei ce se tem de adevăratul Dumnezeu.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Teama sfântă poate fi învăţată