Creştinismul se răspândeşte printre evreii din secolul I

PRIN anul 49 e.n. la Ierusalim s-a ţinut o importantă întrunire. La ea au fost prezenţi „cei care păreau să fie stâlpi“ ai congregaţiei creştine din secolul I — Ioan, Petru şi Iacov, un frate vitreg al lui Isus. Alte două persoane despre care se spune că au luat parte la această întrunire au fost apostolul Pavel şi Barnaba, însoţitorul său. Printre altele, cu acea ocazie s-a împărţit vastul teritoriu în vederea lucrării de predicare. Pavel a explicat: „Ne-au dat mie şi lui Barnaba mâna dreaptă în semn de participare comună, pentru ca noi să mergem la naţiuni, iar ei la cei circumcişi“. — Galateni 2:1, 9. a

Cum trebuie înţeleasă împărţirea făcută? Presupunea ea predicarea veştii bune la evrei şi prozeliţi pe de o parte şi la neevrei pe de altă parte? Sau hotărârea luată a avut în vedere o împărţire geografică a teritoriului? Pentru a găsi un răspuns verosimil, avem nevoie de câteva detalii istorice despre diaspora, sau evreii stabiliţi în afara Palestinei.

Lumea evreiască în secolul I

Pentru început să vedem câţi evrei locuiau în afara graniţelor ţării lor în secolul I. Mulţi erudiţi par a fi de acord cu ceea ce se spune în lucrarea Atlas of the Jewish World: „Nu se pot da cifre exacte, dar o estimare plauzibilă este că spre anul 70 [e.n.] în Iudeea trăiau două milioane şi jumătate de evrei, iar în celelalte părţi ale Imperiului Roman mai mult de patru milioane. . . . Se pare că evreii reprezentau 10% din întreaga populaţie a imperiului, iar în locurile cu cea mai mare densitate de evrei, în oraşele din provinciile răsăritene, proporţia era de 25% sau chiar mai mult“.

Principalele centre evreieşti se aflau în Răsărit — în Siria, în Asia Mică, în Babilon şi în Egipt —, iar comunităţile evreieşti mai puţin numeroase, în Europa. Câţiva bine-cunoscuţi creştini evrei din secolul I trăiau în diaspora, între ei fiind Barnaba din Cipru, Aquila şi Priscila din Pont, iar mai apoi din Roma, Apolo din Alexandria şi Pavel din Tars. — Faptele 4:36; 18:2, 24; 22:3.

Comunităţile evreieşti din diaspora aveau numeroase legături cu ţara de origine. Anual se trimitea taxa pentru templul din Ierusalim, o modalitate de a lua parte la viaţa şi închinarea de la templu. Biblistul John Barclay a făcut următorul comentariu: „Există suficiente dovezi că aceşti bani, la care se adăugau donaţiile făcute de evreii înstăriţi, erau strânşi cu multă conştiinciozitate de comunităţile din diaspora“.

De asemenea, zeci de mii de pelerini mergeau în fiecare an la Ierusalim cu ocazia sărbătorilor. Relatarea din Faptele 2:9–11 despre Penticosta din 33 e.n. sprijină lucrul acesta.  Pelerinii prezenţi la acea sărbătoare erau veniţi din Parţia, Media, Elam, Mesopotamia, Capadocia, Pont, Asia, Frigia, Pamfilia, Egipt, Libia, Roma, Creta şi Arabia.

Conducerea templului din Ierusalim comunica prin scrisori cu evreii din diaspora. Se ştie că Gamaliel, învăţătorul Legii menţionat în Faptele 5:34, a trimis scrisori în Babilon şi în alte părţi ale lumii. În jurul anului 59 e.n., când apostolul Pavel a ajuns la Roma ca deţinut, „bărbaţii proeminenţi ai iudeilor“ i-au spus că ‘nu primiseră scrisori din Iudeea cu privire la el şi nici unul dintre fraţii care sosiseră nu istorisise şi nu vorbise nimic rău despre el’. Aceasta sugerează că din Iudeea se trimiteau în mod frecvent scrisori şi rapoarte la Roma. — Faptele 28:17, 21.

Biblia folosită de evreii din diaspora era o traducere în limba greacă a Scripturilor ebraice, cunoscută sub numele de Septuaginta. Într-o lucrare de referinţă se spune: „Este logic să conchidem că LXX [Septuaginta] era citită şi recunoscută în toată diaspora ca fiind Biblia evreiască sau «sfintele scripturi» ale diasporei“. Mulţi creştini din secolul I foloseau această traducere.

Corpul de guvernare creştin din Ierusalim cunoştea toate acestea. Vestea bună ajunsese deja la evreii din Siria şi de mai departe, inclusiv în Damasc şi în Antiohia (Faptele 9:19, 20; 11:19; 15:23, 41; Galateni 1:21). După cât se pare, cei prezenţi la întrunirea din 49 e.n. se organizau pentru activitatea lor viitoare. Să vedem ce spune Biblia despre extinderea creştinismului printre evrei şi prozeliţi.

Călătoriile lui Pavel şi evreii din diaspora

Mai înainte, Pavel primise misiunea de ‘a duce numele lui Isus Cristos la naţiuni, precum şi la regi şi la fiii lui Israel’ b (Faptele 9:15). După întrunirea de la Ierusalim, Pavel a continuat să le vorbească oriunde mergea evreilor din diaspora (vezi chenarul de la pagina 14). Aceasta sugerează că împărţirea teritoriului s-a făcut după criteriul geografic. Pavel şi Barnaba au plecat ca misionari în teritoriile din partea apuseană a Imperiului Roman, iar ceilalţi le-au predicat evreilor din ţara natală sau au mers la comunităţile evreieşti din teritoriile răsăritene.

Când Pavel şi însoţitorii săi au plecat din Antiohia Siriană în a doua călătorie de misionariat, ei au fost îndrumaţi spre vest prin Asia Mică până în Troa. De aici au trecut în Macedonia deoarece înţeleseseră că ‘Dumnezeu îi chemase ca să le anunţe vestea bună macedonenilor’. Mai târziu s-au format congregaţii creştine în alte oraşe europene, între care Atena şi Corint. — Faptele 15:40, 41; 16:6–10; 17:1—18:18.

În jurul anului 56 e.n., la sfârşitul celei de-a treia călătorii de misionariat, Pavel îşi propusese să meargă mai departe spre vest şi să-şi extindă teritoriul ce-i fusese repartizat la întrunirea de la Ierusalim. El a scris: „Am o dorinţă înflăcărată să vă anunţ vestea bună şi vouă, care sunteţi în Roma“ şi „mă voi duce în Spania“ (Romani 1:15; 15:24, 28). Dar ce se poate spune despre marile comunităţi evreieşti din Răsărit?

Comunităţile evreieşti răsăritene

În secolul I e.n., în Egipt exista cea mai mare comunitate de evrei din diaspora, care erau stabiliţi mai ales în Alexandria, capitala ţării. În acest centru cultural şi comercial trăiau sute de mii de evrei, iar sinagogile lor erau răspândite în tot oraşul. Filon, un evreu din Alexandria, susţine că pe timpul său existau în Egipt cel puţin un milion de evrei. Un mare număr de evrei se stabiliseră şi în ţara vecină, Libia, în oraşul Cirena şi în localităţile din jur.

 Unii evrei care au devenit creştini erau din aceste locuri. Citim despre „Apolo, originar din Alexandria“, despre „unii bărbaţi din Cipru şi Cirena“ şi despre „Luciu din Cirena“, care au sprijinit congregaţia din Antiohia Siriană (Faptele 2:10; 11:19, 20; 13:1; 18:24). Cu excepţia mărturiei depuse eunucului etiopian de către evanghelizatorul creştin Filip, Biblia nu mai spune nimic despre activitatea primilor creştini în Egipt şi în ţările din jur. — Faptele 8:26–39.

Babilonul, ce se întindea spre Parţia, Media şi Elam, era alt centru important. Un istoric spune că „existau comunităţi evreieşti în toate teritoriile din câmpia Tigrului şi Eufratului, din Armenia până la Golful Persic, precum şi spre nord-est până la Marea Caspică şi spre est până în Media“. Encyclopaedia Judaica estimează că numărul acestora se ridica la 800 000 sau mai mult. Istoricul evreu Iosefus, care a trăit în secolul I e.n., ne spune că zeci de mii de evrei din Babilon călătoreau la Ierusalim cu ocazia sărbătorilor anuale.

S-au botezat la Penticosta din 33 e.n. şi pelerini veniţi din Babilon? Nu ştim, dar printre cei ce l-au ascultat în acea zi pe apostolul Petru erau unii din Mesopotamia (Faptele 2:9). Ceea ce ştim este că apostolul Petru a fost în Babilon prin anii 62–64 e.n. Cât timp s-a aflat acolo, el a redactat prima sa scrisoare şi probabil şi pe a doua (1 Petru 5:13). După cât se pare, Babilonul, unde locuiau mulţi evrei, a făcut parte din teritoriul repartizat lui Petru, lui Ioan şi lui Iacov la întrunirea despre care se vorbeşte în scrisoarea adresată galatenilor.

Congregaţia din Ierusalim şi evreii din diaspora

Iacov, prezent şi la întrunirea la care au fost repartizate teritoriile, a slujit ca supraveghetor în congregaţia din Ierusalim (Faptele 12:12, 17; 15:13; Galateni 1:18, 19). El a asistat la Penticosta din 33 e.n., când mii de evrei din diaspora veniţi în vizită la Ierusalim au primit vestea bună şi au fost botezaţi. — Faptele 1:14; 2:1, 41.

 Atunci şi după aceea, zeci de mii de evrei călătoreau la Ierusalim pentru sărbătorile anuale. Oraşul devenea neîncăpător, iar vizitatorii erau nevoiţi să stea în satele din împrejurimi sau să locuiască în corturi. Pe lângă faptul că se întâlneau cu prieteni, în Encyclopaedia Judaica se spune că pelerinii mergeau la templu să se închine, să aducă jertfe şi să studieze Tora.

Fără îndoială că Iacov şi ceilalţi membri ai congregaţiei din Ierusalim s-au folosit de aceste ocazii pentru a le depune mărturie evreilor din diaspora. Probabil că apostolii au făcut lucrul acesta cu multă prudenţă în perioada când „a izbucnit o mare persecuţie împotriva congregaţiei care era în Ierusalim“, după moartea lui Ştefan (Faptele 8:1). Înainte şi după acest eveniment, spune relatarea, zelul creştinilor în lucrarea de predicare a dus la o continuă creştere. — Faptele 5:42; 8:4; 9:31.

Ce putem învăţa noi?

Într-adevăr, primii creştini s-au străduit să le vorbească evreilor indiferent unde locuiau aceştia. Totodată, Pavel şi alţii au ajuns la neevreii din teritoriul european. Ei au respectat porunca dată de Isus continuatorilor săi când s-a înălţat, şi anume de a face discipoli dintre „oameni ai tuturor naţiunilor“. — Matei 28:19, 20.

Din exemplul lor învăţăm că este important să predicăm în mod organizat pentru a avea sprijinul spiritului lui Iehova. De asemenea, putem înţelege de ce este bine să-i căutăm pe cei ce au respect faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, îndeosebi în teritoriile cu puţini Martori ai lui Iehova. Sunt unele zone din teritoriul repartizat congregaţiei voastre mai productive decât altele? Poate că ar fi bine să parcurgeţi mai des aceste teritorii. Au loc în zonă evenimente publice cu ocazia cărora se pot face eforturi speciale pentru a depune mărturie informală şi stradală?

Găsim multă satisfacţie nu numai citind în Biblie despre lucrarea primilor creştini, dar şi familiarizându-ne cu unele detalii geografice şi istorice. Un instrument ce ne poate ajuta să înţelegem mai bine ceea ce citim este broşura „Să vedem ţara aceea bună!“, care conţine multe hărţi şi fotografii.

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 14]

PREOCUPAREA APOSTOLULUI PAVEL PENTRU EVREII DIN DIASPORA

ÎNAINTEA ÎNTRUNIRII ŢINUTE LA IERUSALIM ÎN 49 E.N.

Faptele 9:19, 20 Damasc — ‘începe să predice în sinagogi’

Faptele 9:29 Ierusalim — ‘discută . . . cu iudeii vorbitori de limbă greacă’

Faptele 13:5 Salamina, Cipru — ‘vesteşte cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor’

Faptele 13:14 Antiohia din Pisidia — ‘intră în sinagogă’

Faptele 14:1 Iconium — ‘intră . . . în sinagoga iudeilor’

DUPĂ ÎNTRUNIREA ŢINUTĂ LA IERUSALIM ÎN 49 E.N.

Faptele 16:14 Filipi — „Lidia, . . . o închinătoare a lui Dumnezeu“

Faptele 17:1 Tesalonic — „o sinagogă a iudeilor“

Faptele 17:10 Bereea — „sinagoga iudeilor“

Faptele 17:17 Atena — ‘discută în sinagogă cu iudeii’

Faptele 18:4 Corint — ‘ţine câte un discurs în sinagogă’

Faptele 18:19 Efes — ‘intră în sinagogă şi discută cu iudeii’

Faptele 19:8 Efes — ‘intrând în sinagogă, timp de trei luni vorbeşte cu îndrăzneală’

Faptele 28:17 Roma — ‘îi convoacă pe bărbaţii proeminenţi ai iudeilor’

[Harta de la pagina 15]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Cei ce au auzit vestea bună la Penticosta din 33 e.n. proveneau din numeroase locuri

ILIRIA

ITALIA

Roma

MACEDONIA

GRECIA

Atena

CRETA

Cirena

LIBIA

BITINIA

GALATIA

ASIA

FRIGIA

PAMFILIA

CIPRU

EGIPT

ETIOPIA

PONT

CAPADOCIA

CILICIA

MESOPOTAMIA

SIRIA

SAMARIA

Ierusalim

IUDEEA

MEDIA

Babilon

ELAM

ARABIA

PARŢIA

[Întinderi de ape]

Marea Mediterană

Marea Neagră

Marea Roşie

Golful Persic