Întrebări de la cititori

Când ia sfârşit chemarea la viaţă cerească a creştinilor?

Biblia nu oferă un răspuns exact la această întrebare. Ceea ce ştim este că ungerea discipolilor lui Isus pentru a deveni moştenitori ai vieţii cereşti a început în 33 e.n. (Faptele 2:1–4). De asemenea, ştim că, după moartea apostolilor, adevăraţii creştini unşi, sau ‘grâul’, au ‘crescut împreună’ cu creştinii falşi, ‘neghina’ (Matei 13:24–30). Apoi, de la sfârşitul secolului al XIX-lea, creştinii unşi s-au remarcat din nou printr-o activitate intensă. În 1919, „secerişul pământului“, care includea şi strângerea ultimilor membri ai clasei creştinilor unşi, a început. — Revelaţia 14:15, 16.

De la sfârşitul secolului al XIX-lea până în 1931, principalul scop al lucrării de predicare a fost strângerea celor rămaşi din corpul lui Cristos. În 1931, Studenţii în Biblie şi-au luat numele biblic de Martori ai lui Iehova, iar în numărul din 15 noiembrie 1933 al revistei Turnul de veghe (engl.) s-a explicat că acest nume unic era ‘dinarul’ la care se face referire în parabola lui Isus din Matei 20:1–16. Despre cele 12 ore menţionate în parabolă s-a spus că reprezentau cei 12 ani care se scurseseră din 1919 până în 1931. Mulţi ani după aceea s-a crezut că în 1931 luase sfârşit chemarea pentru Regatul ceresc şi că cei chemaţi în 1930 şi în 1931 să fie moştenitori cu Cristos au fost ‘ultimii’ chemaţi (Matei 20:6–8). Totuşi, în 1966 s-a prezentat o nouă explicaţie a acestei parabole şi s-a arătat că ea nu avea nicio legătură cu încheierea chemării celor unşi.

În 1935 s-a înţeles că ‘marea mulţime’ din Revelaţia 7:9–15 era alcătuită din „alte oi“, creştini cu speranţă pământească, care aveau să apară pe scena pământească în „zilele din urmă“ şi care, ca grup, vor supravieţui Armaghedonului (Ioan 10:16; 2 Timotei 3:1; Revelaţia 21:3, 4). După acel an, scopul lucrării de facere de discipoli a fost strângerea marii mulţimi. Astfel, îndeosebi după 1966, s-a crezut că în 1935 a luat sfârşit chemarea cerească.  Faptul că aproape toţi cei ce s-au botezat după 1935 considerau că au speranţă pământească părea să confirme aceasta. După aceea, s-a crezut că toţi cei ce erau chemaţi la viaţă cerească îi înlocuiau pe creştinii unşi care se dovediseră infideli.

Fără îndoială, dacă un creştin uns cade de la adevăr şi nu se căieşte, Iehova cheamă pe altcineva în locul lui (Romani 11:17–22). Cu toate acestea, numărul creştinilor unşi care au devenit infideli este probabil mic. Alt aspect este că, odată cu trecerea timpului, unii creştini botezaţi după 1935 au avut mărturia spiritului sfânt că au speranţă cerească (Romani 8:16, 17). Prin urmare, nu putem stabili o dată exactă la care ia sfârşit chemarea la viaţă cerească a creştinilor.

Cum trebuie privit un creştin care s-a convins în inima sa că acum este uns şi care începe să se împărtăşească din emblemele de la Comemorare? Nu trebuie judecat. Aceasta este o chestiune între el şi Iehova (Romani 14:12). Totuşi, creştinii unşi autentici nu pretind o atenţie specială. Ei nu consideră că, fiind dintre cei unşi, au mai multă „perspicacitate“, mai multă chiar decât ar putea avea unii membri cu experienţă din marea mulţime. Nu consideră că au neapărat mai mult spirit sfânt decât însoţitorii lor dintre alte oi şi nici nu aşteaptă ca alţii să le slujească. De asemenea, nu consideră că, întrucât se împărtăşesc din embleme, le sunt superiori bătrânilor numiţi din congregaţie. Ei îşi amintesc cu umilinţă că unii bărbaţi unşi din secolul I nu s-au calificat să slujească în calitate de bătrâni sau de slujitori auxiliari (1 Timotei 3:1–10, 12, 13; Tit 1:5–9; Iacov 3:1). Unii creştini unşi erau chiar slabi din punct de vedere spiritual (1 Tesaloniceni 5:14). Iar surorile, deşi unse, nu au predat în congregaţie. — 1 Timotei 2:11, 12.

Prin urmare, creştinii unşi împreună cu însoţitorii lor dintre alte oi se străduiesc să rămână tari din punct de vedere spiritual, cultivând rodul spiritului sfânt şi contribuind la pacea congregaţiei. Toţi creştinii, unşi sau dintre alte oi, se străduiesc să predice vestea bună şi să facă discipoli sub îndrumarea Corpului de Guvernare. Creştinii unşi sunt bucuroşi să facă aceasta cât timp Iehova Dumnezeu vrea ca ei să îi slujească pe pământ.