Relatare autobiografică

Am căutat comori şi am găsit bogăţii nepieritoare

RELATARE DE DOROTHEA SMITH ŞI DORA WARD

Nu-i aşa că vă întrebaţi ce fel de comori am căutat? Eram două tinere care doreau fierbinte să ia parte la împlinirea poruncii lui Isus: ‘Duceţi-vă şi faceţi discipoli din oamenii tuturor naţiunilor’ (Matei 28:19). Permiteţi-ne să vă spunem cum am ajuns să găsim bogăţii nepieritoare căutând aceste comori.

DOROTHEA: M-am născut în 1915, la scurt timp după izbucnirea Primului Război Mondial. Am fost cel de-al treilea copil în familie şi locuiam lângă Howell (Michigan, SUA). Tata nu era un om religios, însă mama se temea de Dumnezeu. S-a străduit să ne înveţe să respectăm cele Zece Porunci, dar îşi făcea griji pentru că fratele meu, Willis, sora mea, Viola, şi eu nu eram membrii niciunei biserici.

Când am împlinit 12 ani, mama a hotărât că trebuia să mă botez şi să devin membră a Bisericii Presbiteriene. Îmi amintesc foarte bine ziua botezului meu. Odată cu mine au mai fost botezaţi doi bebeluşi pe care mămicile lor îi ţineau în braţe. Mi-a fost ruşine că trebuia să mă botez în acelaşi timp cu nişte copilaşi. Pastorul m-a stropit pe cap cu apă murmurând cuvinte pe care nu le-am înţeles. Realitatea este că ştiam despre botez tot atât cât ştiau şi bebeluşii aceia!

Într-o zi, în 1932, pe aleea din faţa casei noastre a oprit o maşină. Mama a ieşit la uşă. Erau doi tineri care ofereau cărţi religioase. Unul dintre ei a spus că se numeşte Albert Schroeder. I-a arătat mamei câteva publicaţii  ale Martorilor lui Iehova. Cărţile acelea au ajutat-o să accepte adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu.

Începem căutarea de comori

Mai târziu, m-am mutat la Detroit, unde am locuit împreună cu sora mea. Acolo am cunoscut o doamnă în vârstă care conducea un studiu biblic cu ea. Discuţiile purtate cu acea doamnă mi-au amintit de un program radiofonic săptămânal pe care îl ascultam cu mama când eram acasă. Programul consta într-o cuvântare de 15 minute cu subiect biblic, prezentată de J. F. Rutherford, care, la vremea aceea, supraveghea activitatea Martorilor lui Iehova. În 1937 am început să asistăm la întrunirile primei congregaţii a Martorilor lui Iehova din Detroit. În anul următor m-am botezat.

La începutul anilor ’40, s-a anunţat că Martorii lui Iehova deschideau în South Lansing, New York, o şcoală biblică numită Galaad, pentru a instrui fraţi şi surori ca să devină misionari. Când am aflat că unii dintre absolvenţii şcolii aveau să fie invitaţi să slujească în străinătate, mi-am zis: Asta este pentru mine! Mi-am fixat obiectivul de a urma această şcoală. Ce privilegiu să poţi căuta şi în alte ţări ‘comori’, oameni care doresc să devină discipoli ai lui Cristos Isus! — Hagai 2:6, 7.

Îmi ating obiectivul

În aprilie 1942, am renunţat la locul meu de muncă şi am început să slujesc ca pionieră, sau evanghelizatoare cu timp integral în Findlay (Ohio), împreună cu alte cinci surori de credinţă. Deşi acolo nu era nicio congregaţie care să ţină întruniri cu regularitate, noi ne încurajam una pe alta citind împreună articole din publicaţiile noastre creştine. În prima mea lună de pionierat, am distribuit 95 de cărţi oamenilor interesaţi de adevăr! După aproape un an şi jumătate, am fost repartizată ca pionieră specială în Chambersburg (Pennsylvania). Acolo m-am alăturat altor cinci pioniere, printre care se număra şi Dora Ward, o soră din Iowa. Eu şi Dora am devenit partenere de pionierat. Amândouă eram botezate în acelaşi an şi ne doream să urmăm cursurile Şcolii Galaad pentru a sluji ca misionare în străinătate.

Ziua cea mare a sosit la începutul anului 1944! Amândouă am primit invitaţia de a urma cursurile celei de-a patra clase a Şcolii Galaad. Am început şcoala în luna august a aceluiaşi an. Dar, înainte de a-mi continua relatarea, am să o las pe Dora să vă spună cum a ajuns să-mi fie parteneră în această îndelungă căutare de comori.

 Dornică să încep serviciul cu timp integral

DORA: Mama mea se ruga să reuşească să înţeleagă Cuvântul lui Dumnezeu. Într-o duminică, am ascultat cu ea la radio o cuvântare ţinută de J. F. Rutherford. La sfârşitul cuvântării, mama a exclamat: „Acesta este adevărul!“ Nu după multă vreme studiam amândouă publicaţiile Martorilor lui Iehova. În 1935, când aveam 12 ani, am asistat la o cuvântare de botez ţinută de un Martor al lui Iehova şi am simţit că doresc din adâncul inimii să-mi dedic viaţa lui Iehova. Trei ani mai târziu, m-am botezat. Dedicarea şi botezul m-au ajutat să nu şovăi în hotărârea de a-mi păstra viu în minte obiectivele pe parcursul anilor de şcoală. Abia aşteptam să termin şcoala ca să pot sluji ca pionieră.

La vremea aceea, făceam parte dintr-o congregaţie care se întrunea tocmai în Fort Dodge (Iowa). Trebuia să facem eforturi ca să asistăm la întruniri. Pe atunci, articolele de studiu din Turnul de veghe nu conţineau întrebări care să ajute la dezbaterea lor în congregaţie. Fiecare vestitor trebuia să-i prezinte fratelui care conducea Studiul Turnului de veghe o listă cu întrebări. Luni seara, eu şi mama pregăteam întrebările, câte una pentru fiecare paragraf, şi le dădeam fratelui ca să le aleagă pe cele pe care dorea să le folosească.

Din când în când, congregaţia noastră era vizitată de un supraveghetor itinerant. Unul dintre ei, John Booth, m-a ajutat să încep lucrarea din casă în casă când aveam 12 ani. La 17 ani l-am întrebat cum să completez o cerere pentru serviciul de pionier, iar el mi-a dat o mână de ajutor. Nici prin gând nu mi-a trecut că drumurile noastre aveau să se întâlnească mai târziu şi că avea să-mi fie prieten pe viaţă!

Ca pionieră, am lucrat mult cu sora Dorothy Aronson, o evanghelizatoare cu timp integral, care era cu 15 ani mai mare decât mine. Am făcut pionierat împreună până în 1943, când ea a fost invitată să urmeze cursurile primei clase a Şcolii Biblice Galaad. După aceea, am slujit ca pionieră singură.

Ţinem piept opoziţiei

Anii ’40 au fost ani grei din cauza fervorii naţionaliste generate de cel de-al Doilea Război Mondial. Când predicam din casă în casă, deseori s-a întâmplat ca oamenii să arunce după noi cu ouă, cu roşii stricate sau chiar cu pietre. Dar am trecut printr-o încercare şi mai grea. Când am stat la colţ de stradă prezentând revistele Turnul de veghe şi Mângâiere (în prezent  Treziţi-vă!), poliţişti instigaţi de oponenţi religioşi ne-au ameninţat că ne arestează dacă mai predicăm.

Noi, bineînţeles, nu am încetat să predicăm, şi am fost duse la secţia de poliţie ca să fim interogate. După ce ni s-a dat drumul, ne-am întors în acelaşi loc şi am oferit din nou reviste! La îndemnul fraţilor cu răspundere, am folosit textul din Isaia 61:1, 2 pentru a ne apăra poziţia. Odată, când am fost abordată de un poliţist tânăr, i-am spus pe nerăsuflate acele versete. Spre surprinderea mea, el s-a întors şi şi-a văzut de drum! Am avut atunci sentimentul că îngerii ne ocroteau.

O zi de neuitat

În 1941, am avut bucuria să particip în St. Louis (Missouri) la un congres de cinci zile al Martorilor lui Iehova. În timpul acelui congres, fratele Rutherford le-a cerut tuturor copiilor între 5 şi 18 ani să vină în tribuna principală a stadionului. S-au adunat acolo mii de copii. Fratele Rutherford ne-a salutat fluturându-şi batista. Noi toţi am făcut la fel. După o cuvântare de o oră, a spus: „Voi, copiii care aţi acceptat să înfăptuiţi voinţa lui Dumnezeu, aţi luat poziţie de partea guvernului său teocratic condus de Cristos Isus şi aţi acceptat să ascultaţi de Dumnezeu şi de Regele său, sunteţi rugaţi să vă ridicaţi în picioare“. Cei 15 000 de copii s-au ridicat ca unul singur; am fost şi eu printre ei! Vorbitorul a mai zis: „Toţi aceia dintre voi care doriţi să faceţi tot posibilul pentru a le vorbi altora despre Regatul lui Dumnezeu şi despre binecuvântările pe care le va aduce acesta, sunteţi rugaţi să spuneţi Da“. Am spus, şi a urmat un ropot de aplauze.

Apoi a fost lansată cartea Children (Copiii). * Tinerii au format un şir lung şi au urcat pe podium, unde fratele Rutherford ne-a dat câte un exemplar al noii cărţi. A fost un moment foarte emoţionant! În prezent, mulţi dintre cei care au primit o carte cu acea ocazie continuă să-i slujească lui Iehova cu zel în lumea întreagă, vorbind despre Regatul lui Dumnezeu şi despre dreptatea sa. — Psalmul 148:12, 13.

După trei ani în care am făcut pionierat singură, m-am bucurat foarte mult să primesc o repartiţie ca pionieră specială în Chambersburg! Acolo am întâlnit-o pe Dorothea şi în scurtă vreme am devenit prietene foarte bune. Eram pline de energie şi de entuziasm. Eram nerăbdătoare să participăm într-o şi mai mare măsură la lucrarea de predicare. Am pornit împreună într-o căutare de comori care avea să dureze toată viaţa! — Psalmul 110:3.

La câteva luni după ce am început să slujim ca pioniere speciale, ne-am întâlnit cu Albert Mann. Absolvise prima clasă a Şcolii Biblice Galaad şi se pregătea să plece în străinătate, unde fusese repartizat. El ne-a încurajat să acceptăm orice repartiţie în străinătate.

La şcoală

DORA ŞI DOROTHEA: Vă puteţi imagina câtă bucurie am simţit când ne-am început pregătirea pentru a deveni misionare! În prima zi de şcoală, Albert Schroeder, fratele care îi dăduse cartea Studii în Scripturi mamei Dorotheei cu 12 ani în urmă, ne-a făcut înscrierea. John Booth era şi el acolo. Acum supraveghea activitatea de la Ferma Regatului, unde se afla şcoala. Mai târziu, ambii fraţi au slujit ca membri ai Corpului de Guvernare al Martorilor lui Iehova.

La Şcoala Galaad am studiat adevărurile mai profunde ale Bibliei. A fost o instruire excelentă! În clasa noastră au fost 104 cursanţi, printre care şi primul cursant străin, venit din Mexic. El încerca să-şi îmbunătăţească engleza, iar noi încercam să învăţăm spaniola. Ce emoţii am avut când fratele Nathan Knorr ne-a înmânat repartiţiile în străinătate! Cei mai mulţi au fost trimişi în America Centrală şi de Sud; noi am fost repartizate în Chile.

 Căutăm comori în Chile

Ca să mergem în Chile, trebuia să obţinem viză, lucru care lua foarte mult timp. Astfel, după absolvire (în ianuarie 1945) am slujit un an şi jumătate ca pioniere în Washington, D.C. Când am primit viza, ne-am numărat şi noi printre cei nouă misionari care au pornit spre Chile. Şapte dintre noi erau absolvenţi ai claselor anterioare ale Şcolii Galaad.

La sosirea în Santiago, capitala ţării, am fost întâmpinaţi de câţiva fraţi. Unul dintre ei era Albert Mann, absolventul care ne încurajase cu câţiva ani înainte. Venise în Chile cu un an în urmă împreună cu Joseph Ferrari care absolvise cea de-a doua clasă a Şcolii Galaad. La sosirea noastră, în ţară erau mai puţin de 100 de vestitori. Eram nerăbdătoare să găsim aici mai multe comori, mai mulţi oameni sinceri!

Am fost repartizate în Santiago. Locuiam în casa de misionari. Viaţa în mijlocul unei familii mari de misionari a fost o experienţă cu totul nouă pentru noi. În afara faptului că era necesar să petrecem un anumit număr de ore în lucrarea de predicare, toţi misionarii trebuiau să gătească o dată pe săptămână pentru întreaga familie. Am trecut şi noi prin momente stânjenitoare. Odată, am pregătit la micul dejun biscuiţi proaspeţi pentru familia noastră, dar când am scos biscuiţii din cuptor am simţit un miros neplăcut. Pusesem în compoziţie bicarbonat de sodiu în loc de praf de copt! Cineva pusese bicarbonatul într-o cutie goală pe a cărei etichetă scria „Praf de copt“.

Şi mai stânjenitoare însă au fost greşelile pe care le făceam când învăţam spaniola. O familie numeroasă cu care studiam Biblia aproape că nu a mai vrut să studieze pentru că nu prea înţelegeau ce spuneam. Însă, căutând versetele în propriile lor Biblii, au reuşit să înveţe adevărul şi cinci dintre ei au devenit Martori. La vremea aceea nu se organiza un curs de învăţare a limbii pentru noii misionari. Noi am început imediat lucrarea de predicare şi am încercat să învăţăm limba de la oamenii cărora le depuneam mărturie.

Conduceam multe studii biblice, iar unii dintre elevii noştri făceau repede schimbări în viaţă. Cu alţii era nevoie de multă răbdare. Teresa Tello, o tânără, a ascultat mesajul despre adevăr şi a zis: „Vă rog să reveniţi ca să-mi spuneţi mai multe“. Am revenit de 12 ori fără să o găsim. Au trecut trei ani. Apoi, am asistat la un congres care s-a ţinut într-un teatru din Santiago. Duminică, chiar când plecam de la congres cineva a strigat: „Senorita Dora, senorita Dora!“ Ne-am întors; era Teresa. Era în vizită la sora ei, care locuia vizavi, şi a venit până la teatru ca să vadă ce eveniment avea loc acolo. Cât de mult ne-am bucurat să o reîntâlnim! Am stabilit să începem un studiu biblic şi, la scurt timp după aceea, s-a botezat. Mai târziu a devenit pionieră specială. Azi, după mai bine de 45 de ani, Teresa încă este în serviciul cu timp integral. — Eclesiastul 11:1.

 Comori în ‘Nisipuri’

În 1959, am fost repartizate în Punta Arenas, care înseamnă „Capul Nisipurilor“, oraş aflat la capătul sudic al statului Chile care se întinde pe 4 300 kilometri de coastă. Punta Arenas este un teritoriu neobişnuit. În lunile de vară, zilele sunt lungi şi este lumină până la ora 23.30. Am reuşit să petrecem multe zile în lucrarea de predicare, însă nu fără probleme, întrucât vara, aici suflă cu putere vânturi antarctice. Apoi vin lunile reci de iarnă, când zilele sunt scurte.

În pofida acestor dificultăţi, Punta Arenas îşi are farmecul său. Cât ţine vara, aici poţi admira parada norilor de ploaie pe care vântul îi ridică şi îi poartă spre apus. Uneori, norii aceştia te surprind cu câte o ploaie torenţială care te udă până la piele, urmată de un vânt care îţi usucă hainele. Apoi, odată cu razele de soare ce se strecoară printre nori apare un splendid curcubeu. Curcubeiele durează uneori ore întregi, apărând şi dispărând odată cu soarele care ba se arată, ba se ascunde. — Iov 37:14.

Pe atunci erau foarte puţini vestitori în Punta Arenas. Noi, surorile, trebuia să conducem întrunirile în mica congregaţie de acolo. Şi Iehova ne-a binecuvântat eforturile. După 37 de ani am revenit pe aceste meleaguri, în vizită. Ce am găsit? Şase congregaţii înfloritoare care au trei Săli ale Regatului frumoase. Este minunat că Iehova ne-a permis să găsim comori spirituale în acest tărâm al nisipurilor! — Zaharia 4:10.

Mai multe comori pe „Plaja Largă“

După ce am slujit trei ani şi jumătate în Punta Arenas, am fost repartizate în oraşul Valparaiso, port la Pacific. Oraşul se întinde pe 41 de coline ce înconjoară un golf. În lucrarea de predicare am acordat atenţie îndeosebi uneia dintre aceste coline, Playa Ancha, care înseamnă „Plaja Largă“. În cei 16 ani petrecuţi aici, am văzut un grup de fraţi tineri care au progresat spiritualiceşte, iar azi slujesc în calitate de supraveghetori itineranţi şi bătrâni creştini în congregaţii de pe tot cuprinsul statului Chile.

Următoarea noastră repartiţie a fost Viña del Mar. Am slujit acolo trei ani şi jumătate, până când casa de misionari a fost avariată de un cutremur. Am revenit în Santiago, unde ne începuserăm activitatea ca misionare cu 40 de ani în urmă. Lucrurile se schimbaseră. Se construiseră clădiri noi pentru filială. Vechea clădire a filialei a devenit locuinţa tuturor misionarilor care au rămas în ţară. Mai târziu, casa a fost folosită pentru Şcoala de Instruire Ministerială. Atunci, Iehova ne-a arătat din nou bunătate iubitoare. Cinci dintre noi, misionarii înaintaţi în vârstă, am fost invitaţi să locuim la Betel. În timpul petrecut în Chile, am slujit în 15 repartiţii. Am văzut cum lucrarea de predicare s-a extins, astfel încât de la mai puţin de 100 de vestitori s-a ajuns la aproximativ 70 000! Cei 57 de ani în care am căutat comori în Chile ne-au adus multă bucurie!

Ne simţim răsplătite din plin şi foarte onorate că Iehova ne-a permis să găsim atât de mulţi oameni, adevărate comori, pe care el îi foloseşte în organizaţia sa. În cei peste 60 de ani pe care i-am petrecut împreună slujindu-i lui Iehova am nutrit aceleaşi sentimente ca şi regele David, care a scris: „Ce mare este bunătatea ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de tine!“ — Psalmul 31:19.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiilor de la pagina 9]

Dorothea, în 2002 şi în lucrarea de predicare, în 1943

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

În lucrarea stradală, Fort Dodge (Iowa), în 1942

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Dora, în 2002

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

Dorothea împreună cu Dora lângă prima casă de misionari din Chile, în 1946