Permite Cuvântului lui Dumnezeu să îţi îndrume paşii!
Permite Cuvântului lui Dumnezeu să îţi îndrume paşii!
„Cuvântul tău este o lampă pentru piciorul meu şi o lumină pe calea mea.“ — PSALMUL 119:105.
1, 2. De ce majoritatea oamenilor n-au reuşit să găsească adevărata pace şi fericire?
ÎŢI aminteşti o ocazie când a trebuit să rogi pe cineva să te îndrume? Poate că nu erai departe de locul unde voiai să ajungi, dar nu ştiai exact în ce parte s-o iei. Sau poate că te-ai rătăcit şi a fost nevoie să schimbi complet direcţia. În ambele cazuri, a fost înţelept să urmezi îndrumarea cuiva care cunoştea bine zona, nu-i aşa? Acea persoană a putut să te ajute să ajungi la destinaţia dorită.
2 De mii de ani, omenirea încearcă să-şi dirijeze singură paşii pe drumul vieţii. Însă, independenţi de Dumnezeu, oamenii imperfecţi nu se pot descurca. Pur şi simplu nu stă în puterea lor să găsească drumul care duce la adevărata pace şi fericire. De ce n-au fost ei capabili să ajungă la această destinaţie? Iată ce a spus cu peste 2 500 de ani în urmă profetul Ieremia: „Nu poate omul care umblă nici măcar să-şi conducă paşii“ (Ieremia 10:23). Oricine încearcă să-şi conducă paşii fără un ajutor competent va ajunge, în mod inevitabil, la eşec. Într-adevăr, omenirea are nevoie de îndrumare!
3. De ce este Iehova Dumnezeu cel mai în măsură să ofere îndrumare omenirii, şi ce promite el?
3 Iehova Dumnezeu este cel mai în măsură să ne ofere îndrumare. De ce? Deoarece el cunoaşte mai bine decât oricine altcineva structura omului. Iehova ştie cel mai bine cum au deviat oamenii de la calea dreaptă şi s-au rătăcit. De asemenea, el ştie ce trebuie să facă ei pentru a se întoarce pe drumul bun. În plus, în calitate de Creator, Iehova ştie întotdeauna ce este cel mai bine pentru noi (Isaia 48:17). De aceea, putem avea deplină încredere în promisiunea pe care o face el în Psalmul 32:8: „Îţi voi da perspicacitate şi te voi învăţa calea pe care trebuie să mergi. Te voi sfătui cu ochiul asupra ta“. Cu certitudine, Iehova oferă cea mai bună îndrumare! Dar cum ne îndrumă el?
4, 5. Cum ne pot îndruma declaraţiile lui Dumnezeu?
4 Un psalmist i-a spus lui Iehova într-o rugăciune: „Cuvântul tău este o lampă pentru piciorul meu şi o lumină pe calea mea“ (Psalmul 119:105). Biblia conţine declaraţiile şi aducerile-aminte ale lui Dumnezeu. Acestea ne pot ajuta să depăşim obstacolele care s-ar putea ivi în calea noastră. Într-adevăr, când citim Biblia şi îi permitem să ne îndrume, simţim personal ceea ce se spune în Isaia 30:21: „Urechile tale vor auzi un cuvânt în urma ta, zicând: «Iată calea! Umblaţi pe ea!»“.
5 Să remarcăm că în Psalmul 119:105 sunt scoase în evidenţă două roluri aflate în strânsă legătură, pe care le îndeplineşte Cuvântul lui Dumnezeu. În primul rând, acesta slujeşte drept lampă pentru piciorul nostru. Când ne confruntăm cu problemele vieţii de zi cu zi, trebuie să ne lăsăm îndrumaţi de principiile biblice pentru a lua decizii înţelepte şi pentru a evita capcanele acestei lumi. În al doilea rând, aducerile-aminte ale lui Dumnezeu ne luminează calea, ajutându-ne să facem alegeri în armonie cu speranţa noastră de a trăi veşnic în Paradisul promis de Dumnezeu. Când calea dinaintea noastră este bine luminată, putem discerne urmările, bune sau rele, ale unei anumite acţiuni (Romani 14:21; 1 Timotei 6:9; Revelaţia 22:12). Să vedem cum pot fi declaraţiile lui Dumnezeu consemnate în Biblie o lampă pentru piciorul nostru şi o lumină pe calea noastră.
„O lampă pentru piciorul meu“
6. În ce situaţii pot fi declaraţiile lui Dumnezeu o lampă pentru piciorul nostru?
6 Zilnic avem de luat decizii. Unele decizii pot părea minore. Însă uneori ne-am putea confrunta cu situaţii care să ne pună la încercare integritatea morală, cinstea sau neutralitatea creştină. Pentru a le face faţă cu succes, trebuie să ne ‘exersăm capacitatea de înţelegere ca să deosebim binele de rău’ (Evrei 5:14). Dobândind cunoştinţă exactă din Cuvântul lui Dumnezeu şi progresând în înţelegerea principiilor divine, ne exersăm conştiinţa, astfel încât deciziile noastre să-i fie plăcute lui Iehova. — Proverbele 3:21.
7. Prezintă o situaţie în care un creştin ar putea fi tentat să se asocieze cu colegii săi de muncă necredincioşi.
7 Să luăm un exemplu. Eşti un creştin adult care încearcă să-i bucure inima lui Iehova (Proverbele 27:11)? Dacă da, meriţi laude! Dar imaginează-ţi că nişte colegi de serviciu te invită să-i însoţeşti la un eveniment sportiv şi îţi oferă un bilet. Colegii tăi se simt bine în compania ta la serviciu şi ar dori să petreceţi timp şi în afara orelor de program. S-ar putea ca tu să ai o părere bună despre ei. Poate că aceştia respectă chiar unele principii sănătoase. Ce vei face? Ar putea exista vreun pericol dacă accepţi invitaţia lor? Cum te poate ajuta Cuvântul lui Dumnezeu să iei o decizie corectă?
8. Ce principii biblice ne ajută să luăm decizii înţelepte în privinţa tovărăşiilor?
8 Să analizăm câteva principii biblice. Primul la care ne-am putea gândi este cel din 1 Corinteni 15:33: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile folositoare“. Presupune oare respectarea acestui principiu să-i eviţi complet pe cei necredincioşi? Răspunsul Bibliei este nu. De fapt, chiar apostolul Pavel a manifestat consideraţie şi iubire faţă de „oameni de orice fel“, între care şi necredincioşi (1 Corinteni 9:22). Creştinismul în sine presupune să arătăm interes faţă de alţii, inclusiv faţă de cei ce nu ne împărtăşesc convingerile (Romani 10:13–15). Cum am putea urma sfatul de a ‘face ce este bine faţă de toţi’ dacă îi evităm pe cei care au, probabil, nevoie de ajutorul nostru? — Galateni 6:10.
9. Ce sfat biblic ne ajută să fim echilibraţi în relaţiile cu colegii de serviciu?
9 Este însă o mare diferenţă între a fi prietenos cu un coleg de serviciu şi a fi prietenul său 2 Corinteni 6:14). La ce se referă faptul de a ‘nu ne înjuga la un jug inegal’? Unele traduceri ale Bibliei redau aceste cuvinte prin „nu faceţi echipă“, „nu încercaţi să lucraţi ca parteneri egali“ sau „încetaţi să legaţi relaţii nepotrivite“. Când devin nepotrivite relaţiile cu un coleg de serviciu? Când depăşesc limita şi devin „un jug inegal“? Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, îţi poate conduce paşii în această privinţă.
apropiat. Aici intervine alt principiu biblic. Apostolul Pavel i-a avertizat pe creştini: „Nu vă înjugaţi la un jug inegal cu cei necredincioşi“ (10. a) Cum şi-a ales Isus prietenii apropiaţi? b) Ce întrebări ne pot ajuta să luăm decizii corecte în privinţa tovărăşiilor?
10 Să luăm exemplul lui Isus, care i-a iubit pe oameni de când au fost creaţi (Proverbele 8:31). Când a fost pe pământ, el a legat o prietenie strânsă cu discipolii săi (Ioan 13:1). El chiar „a simţit iubire“ pentru un om care nu primise o îndrumare religioasă corectă (Marcu 10:17–22). Însă Isus a stabilit limite clare în ce priveşte alegerea prietenilor apropiaţi. El n-a legat prietenii cu oameni care nu erau sincer interesaţi să înfăptuiască voinţa Tatălui său. Odată, Isus a spus: „Voi sunteţi prietenii mei dacă faceţi ce vă poruncesc“ (Ioan 15:14). Este adevărat, poţi fi prietenos cu un coleg de serviciu. Dar întreabă-te: Este el dispus să respecte poruncile lui Isus? Vrea să înveţe despre Iehova, cel căruia Isus ne-a învăţat să-i aducem închinare? Are el aceleaşi norme morale ca ale unui creştin adevărat (Matei 4:10)? Dacă vei discuta cu colegii tăi de serviciu şi vei sublinia importanţa aplicării principiilor biblice, răspunsurile la aceste întrebări vor fi evidente.
11. Menţionează câteva situaţii în care declaraţiile lui Dumnezeu trebuie să ne îndrume paşii.
11 Există multe alte situaţii în care declaraţiile lui Dumnezeu pot fi asemenea unei lămpi pentru piciorul nostru. De exemplu, poate că unui creştin şomer i se oferă o slujbă de care are mare nevoie. Totuşi, programul de lucru este foarte încărcat şi, dacă acceptă slujba, va lipsi de la câteva întruniri creştine şi nu va putea participa la alte activităţi legate de închinarea adevărată (Psalmul 37:25). Poate că pentru alt creştin divertismentele care încalcă în mod flagrant principiile biblice sunt o mare tentaţie (Efeseni 4:17–19). Altul s-ar putea irita repede din cauza imperfecţiunilor colaboratorilor săi în credinţă (Coloseni 3:13). În toate aceste situaţii, trebuie să permitem Cuvântului lui Dumnezeu să fie o lampă pentru piciorul nostru. Într-adevăr, urmând principiile biblice, putem face faţă cu succes oricărei încercări din viaţă. Cuvântul lui Dumnezeu este „de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte lucrurile, să disciplineze în dreptate“. — 2 Timotei 3:16.
„O lumină pe calea mea“
12. În ce fel sunt declaraţiile lui Dumnezeu o lumină pe calea noastră?
12 În Psalmul 119:105 se mai spune că declaraţiile lui Dumnezeu ne pot lumina calea, ca să vedem ce este înaintea noastră. Nu suntem în întuneric cu privire la viitor, deoarece Biblia explică semnificaţia situaţiei mondiale tulburi şi arată care va fi deznodământul. Într-adevăr, înţelegem că trăim în „zilele din urmă“ ale acestui sistem rău (2 Timotei 3:1–5). Faptul că ştim ce ne stă înainte ar trebui să ne influenţeze profund modul de viaţă. Apostolul Petru a scris: „Fiindcă toate aceste lucruri vor fi astfel descompuse, ce fel de persoane trebuie să fiţi voi în acte de conduită sfântă şi în fapte de devoţiune sfântă, aşteptând şi păstrând viu în minte prezenţa zilei lui Iehova!“. — 2 Petru 3:11, 12.
13. Ce influenţă ar trebui să aibă asupra gândirii şi a modului nostru de viaţă urgenţa timpurilor în care trăim?
13 Gândirea şi modul nostru de viaţă trebuie să reflecte convingerea fermă că „lumea trece şi dorinţa ei la fel“ (1 Ioan 2:17). Respectând îndrumările biblice vom putea lua decizii înţelepte în ce priveşte obiectivele noastre de viitor. De exemplu, Isus a spus: „Continuaţi să căutaţi mai întâi regatul şi dreptatea Sa şi toate aceste lucruri vă vor fi adăugate“ (Matei 6:33). Cât de mândri suntem de tinerii, mulţi la număr, care manifestă credinţă în cuvintele lui Isus şi slujesc cu timp integral! Alţii, între care chiar familii întregi, au manifestat spirit de voluntariat şi s-au mutat în ţări unde este mare nevoie de proclamatori ai Regatului.
14. Cum şi-a extins o familie creştină activitatea în lucrarea de predicare?
14 Să luăm exemplul unei familii creştine, alcătuite din patru membri, care s-a mutat din Statele Unite în Republica Dominicană pentru a sluji într-o congregaţie dintr-un oraş cu 50 000 de locuitori. În această congregaţie sunt aproximativ 130 de vestitori. Însă, în 12 aprilie 2006, cu ocazia Comemorării morţii lui Ioan 4:35). Tatăl spune: „În congregaţie sunt 30 de fraţi şi surori care s-au mutat aici pentru a da o mână de ajutor. În jur de 20 sunt din Statele Unite, iar ceilalţi din Bahamas, Canada, Italia, Noua Zeelandă şi Spania. Ei au venit cu dorinţa de a lua parte la lucrarea de predicare şi i-au molipsit cu entuziasmul lor şi pe fraţii locali“.
Cristos au asistat aproape 1 300 de persoane! „Ogoarele“ din această ţară sunt „albe pentru seceriş“. După numai cinci luni de la venirea lor, tatăl, mama, fiica şi fiul conduceau împreună 30 de studii biblice (15. De ce binecuvântări ai avut parte ca urmare a faptului că ai pus interesele Regatului pe primul plan în viaţă?
15 Totuşi, mulţi nu se pot muta într-o altă ţară, pentru a sluji acolo unde este mare nevoie de proclamatori ai Regatului. Dar cei care au această posibilitate sau care pot face unele schimbări vor primi cu siguranţă multe binecuvântări dacă vor lua parte la această formă a serviciului creştin. Însă, indiferent de locul unde slujeşti, nu uita că a-i sluji lui Iehova cu toată puterea aduce multă bucurie. Dacă pui interesele Regatului pe primul plan în viaţă, Iehova promite că ‘va revărsa binecuvântări peste tine şi nu vei duce lipsă de nimic’. — Maleahi 3:10.
Să tragem foloase din îndrumarea oferită de Iehova
16. În ce fel vom trage foloase dacă ne lăsăm îndrumaţi de declaraţiile lui Dumnezeu?
16 După cum am văzut, declaraţiile lui Iehova ne îndrumă în două moduri aflate în strânsă legătură. Ele slujesc drept lampă pentru piciorul nostru, ajutându-ne să mergem în direcţia corectă şi îndrumându-ne când avem de luat decizii. De asemenea, ele ne luminează calea, ca să vedem cu claritate ce este înaintea noastră. În felul acesta vom putea urma îndemnul lui Petru: „Încingeţi-vă deci mintea pentru activitate, rămâneţi complet lucizi! Puneţi-vă speranţa în bunătatea nemeritată care vă va fi adusă la revelarea lui Isus Cristos!“. — 1 Petru 1:13.
17. Cum ne ajută studierea Bibliei să urmăm îndrumarea lui Dumnezeu?
17 Fără îndoială că Iehova oferă îndrumare. Întrebarea este: Vei accepta îndrumarea sa? Pentru a înţelege cum te îndrumă el, fii hotărât să citeşti zilnic un pasaj din Biblie. Meditează la ceea ce citeşti, încearcă să discerni voinţa sa şi gândeşte-te la diversele moduri în care poţi aplica materialul în viaţa ta (1 Timotei 4:15). Apoi, când vei avea de luat decizii, foloseşte-ţi „puterea raţiunii“. — Romani 12:1.
18. Ce binecuvântări primim când permitem Cuvântului lui Dumnezeu să ne îndrume?
18 Dacă vom respecta principiile care se găsesc în Cuvântul lui Dumnezeu, acestea ne vor lumina calea oferindu-ne îndrumarea de care avem nevoie şi ne vor arăta direcţia corectă când avem de luat decizii. Putem fi siguri că declaraţiile lui Iehova consemnate în Biblie îl fac „înţelept pe cel fără experienţă“ (Psalmul 19:7). Când ne lăsăm îndrumaţi de Biblie, suntem binecuvântaţi cu o conştiinţă curată şi cu satisfacţia ce provine din faptul de a şti că îi suntem plăcuţi lui Iehova (1 Timotei 1:18, 19). Dacă permitem declaraţiilor divine să ne îndrume zilnic paşii, Iehova ne va răsplăti în final cu viaţă veşnică. — Ioan 17:3.
Vă amintiţi?
• De ce este important să-l lăsăm pe Iehova Dumnezeu să ne îndrume paşii?
• Cum pot fi declaraţiile lui Dumnezeu o lampă pentru piciorul nostru?
• Cum pot fi declaraţiile lui Dumnezeu o lumină pe calea noastră?
• Cum ne ajută studierea Bibliei să urmăm îndrumarea lui Dumnezeu?
[Întrebări de studiu]
[Legenda fotografiei de la pagina 15]
Când nu este înţelept să te asociezi cu un necredincios?
[Legenda ilustraţiei de la pagina 16]
Prietenii apropiaţi ai lui Isus au fost cei ce înfăptuiau voinţa lui Iehova
[Legenda fotografiilor de la pagina 17]
Demonstrăm prin modul nostru de viaţă că punem pe primul plan interesele Regatului?