Care este soluţia la intoleranţa etnică?

ÎN SPANIA, un arbitru întrerupe un meci de fotbal deoarece foarte mulţi spectatori insultă un jucător din Camerun, iar acesta ameninţă că părăseşte terenul. În Rusia, atacurile violente împotriva africanilor, asiaticilor şi latino-americanilor sunt la ordinea zilei; în 2004, atacurile rasiste au înregistrat o creştere de 55%, ajungând în 2005 la 394 de cazuri. În Marea Britanie, în cadrul unui sondaj, o treime dintre respondenţii asiatici şi de culoare au considerat că au pierdut un loc de muncă din cauza discriminării rasiale. Aceste exemple reflectă o tendinţă la nivel mondial.

Actele de intoleranţă etnică variază ca gravitate: de la cuvinte jignitoare sau lipsite de consideraţie la acţiuni de exterminare a unui grup etnic ca politică naţională. * Care este cauza intoleranţei etnice? Cum putem evita să devenim intoleranţi? Există vreo speranţă ca într-o zi toţi oamenii să trăiască împreună în pace? Biblia ne oferă o perspectivă interesantă asupra acestor lucruri.

Asuprire şi ură

„Înclinaţia inimii omului este rea din tinereţea lui“, afirmă Biblia (Geneza 8:21). Astfel, unora le face plăcere să-i asuprească pe alţii. Biblia mai spune: „Iată că cei asupriţi plângeau, dar nu era cine să-i mângâie; puterea era de partea asupritorilor“. — Eclesiastul 4:1.

Tot Biblia arată că ura etnică are o istorie îndelungată. De exemplu, în secolul al XVIII-lea î.e.n., un faraon l-a invitat pe evreul Iacob să se stabilească cu numeroasa lui familie în Egipt. Mai târziu însă, considerând că acest grup mare de imigranţi constituia un pericol, un alt faraon „a spus poporului său: «Iată că poporul fiilor lui Israel este mai numeros şi mai puternic decât noi. Să lucrăm cu viclenie faţă de ei, ca nu cumva să continue să se înmulţească» . . . Astfel, au pus peste ei responsabili cu munca forţată, ca să-i apese cu poveri“ (Exodul 1:9-11). În plus, egiptenii au poruncit ca toţi nou-născuţii de sex bărbătesc ai urmaşilor lui Iacob să fie omorâţi. — Exodul 1:15, 16.

Care este rădăcina problemei?

Religiile lumii au fost rareori de ajutor în lupta împotriva intoleranţei etnice. Este adevărat, au existat şi persoane care au dus o luptă eroică împotriva asupririi. Totuşi, religia ca întreg a fost de cele mai multe ori de partea asupritorilor. Aşa s-a întâmplat, de pildă, în Statele Unite, unde negrii au fost subjugaţi prin lege şi prin linşaj. Căsătoriile mixte au fost interzise de lege până în 1967. La fel au stat lucrurile şi în Africa de Sud sub politica de apartheid, când o minoritate şi-a apărat poziţia dominantă prin legi care interziceau inclusiv căsătoriile interrasiale. Şi într-un caz şi în altul, mulţi dintre membrii grupului ce promova intoleranţa etnică erau persoane foarte religioase.

Biblia dezvăluie însă o cauză mai profundă a intoleranţei etnice. Ea explică de ce anumite grupuri etnice le asupresc pe altele. Biblia afirmă: „Cine nu iubeşte n-a ajuns să-l cunoască pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Dacă cineva spune: «Eu îl iubesc pe Dumnezeu», dar îşi urăşte fratele, este un mincinos.  Fiindcă cine nu-şi iubeşte fratele, pe care l-a văzut, nu-l poate iubi pe Dumnezeu, pe care nu l-a văzut“ (1 Ioan 4:8, 20). Prin aceste cuvinte se identifică rădăcina intoleranţei etnice. Indiferent că se declară sau nu religioşi, oamenii sunt intoleranţi pentru că nu au ajuns să-l cunoască sau să-l iubească pe Dumnezeu.

Cunoaşterea lui Dumnezeu — fundamentul armoniei etnice

De ce cunoaşterea lui Dumnezeu şi iubirea pentru el au ca rezultat armonia etnică? Ce cunoştinţă din Cuvântul lui Dumnezeu îi împiedică pe oameni să le facă rău celor ce par diferiţi de ei? Biblia arată că Iehova este Tatăl tuturor oamenilor: „Pentru noi există un singur Dumnezeu, Tatăl, de la care sunt toate lucrurile“ (1 Corinteni 8:6). În plus, se mai arată că „el a făcut dintr-un singur om toate naţiunile oamenilor“ (Faptele 17:26). Prin urmare, toţi oamenii sunt fraţi!

Oamenii din toate grupurile etnice pot fi mândri că au primit viaţă de la Dumnezeu, dar toţi au ceva de regretat în legătură cu strămoşul lor uman. Pavel, unul dintre scriitorii Bibliei, a remarcat: „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume“. Astfel, „toţi au păcătuit şi nu ajung la gloria lui Dumnezeu“ (Romani 3:23; 5:12). Iehova este un Dumnezeu al diversităţii; nu există două fiinţe identice. Totuşi, el nu i-a dat niciunui grup etnic motive să se simtă superior. Ideea larg răspândită că propriul grup etnic este mai bun decât al altora intră în contradicţie cu faptele consemnate în Sfintele Scripturi. În mod cert, cunoştinţa divină promovează armonia etnică.

Dumnezeu se interesează de toate naţiunile

Unii s-au întrebat dacă nu cumva Dumnezeu a încurajat prejudecăţile etnice, favorizându-i pe israeliţi şi învăţându-i să se păstreze separaţi de celelalte naţiuni (Exodul 34:12). A fost un timp când Dumnezeu a ales naţiunea Israel ca proprietate specială a sa datorită credinţei remarcabile a lui Avraam, strămoşul Israelului. Dumnezeu însuşi i-a guvernat pe israeliţi, alegându-le conducătorii şi oferindu-le un cod de legi. În perioada cât Israelul a respectat ordinea instituită de Dumnezeu, celelalte popoare au putut să vadă diferenţa dintre roadele guvernării divine şi roadele guvernării omeneşti. Tot atunci, Iehova i-a învăţat pe israeliţi că era nevoie de o jertfă pentru a restabili bunele relaţii dintre oameni şi Dumnezeu. Prin urmare, tot ce a făcut Iehova în legătură  cu Israelul a fost spre folosul tuturor naţiunilor. Acest lucru a fost în armonie cu ceea ce îi spusese lui Avraam: „Prin sămânţa ta se vor binecuvânta toate naţiunile pământului, pentru că ai ascultat de glasul meu“. — Geneza 22:18.

În plus, evreii au avut privilegiul de a primi declaraţiile sacre ale lui Dumnezeu şi de a fi naţiunea în care s-a născut Mesia. Şi aceste lucruri au fost pentru binele tuturor naţiunilor. Scripturile ebraice care le-au fost date conţin o descriere emoţionantă a timpului când toate grupurile etnice vor avea parte de mari binecuvântări: „Multe naţiuni se vor duce şi vor spune: «Veniţi, să ne suim la muntele lui Iehova, la casa Dumnezeului lui Iacob, şi el ne va învăţa căile sale» . . . Nu vor mai ridica sabia, naţiune contra naţiune, şi nu vor mai învăţa războiul. Fiecare va sta sub viţa lui şi sub smochinul lui şi nimeni nu-i va face să tremure“. — Mica 4:2-4.

Deşi Isus Cristos le-a predicat evreilor, el a spus: „Această veste bună despre regat va fi predicată pe tot pământul locuit ca mărturie pentru toate naţiunile“ (Matei 24:14). Da, toate naţiunile aveau să audă mesajul veştii bune. Prin urmare, Iehova a oferit un exemplu perfect de imparţialitate faţă de toate grupurile etnice. „Dumnezeu nu este părtinitor, ci, în orice naţiune, omul care se teme de el şi practică dreptatea este primit de el.“ — Faptele 10:34, 35.

Faptul că Dumnezeu se interesează de toate naţiunile se observă şi în legile pe care le-a dat anticului Israel. Israeliţilor li se pretindea mai mult decât să fie toleranţi faţă de neisraeliţii ce locuiau în ţara lor. Remarcaţi una dintre legi: „Locuitorul străin care locuieşte la voi să fie pentru voi ca unul dintre israeliţii din naştere. Să-l iubeşti ca pe tine însuţi, căci şi voi aţi fost locuitori străini în ţara Egiptului“ (Leviticul 19:34). Multe dintre legile date de Dumnezeu îi învăţau pe israeliţi să fie buni cu imigranţii. De aceea, când a văzut o femeie străină nevoiaşă culegând spice, Boaz, un ascendent al lui Isus, a acţionat potrivit învăţăturilor divine, având grijă ca secerătorii săi să lase multe spice în urma lor pentru ca femeia să aibă ce strânge. — Rut 2:1, 10, 16.

Isus ne învaţă bunătatea

Isus ne ajută mai bine ca oricine să-l cunoaştem pe Dumnezeu. El le-a arătat discipolilor săi cum să fie buni cu cei care nu erau la fel ca ei. Odată, Isus a început o conversaţie cu o femeie samariteană. Întrucât samaritenii erau un grup etnic dispreţuit de mulţi evrei, femeia a rămas foarte surprinsă. Însă prin acea discuţie, Isus a ajutat-o să înţeleagă cum putea dobândi viaţă veşnică. — Ioan 4:7-14.

Isus ne-a învăţat cum să-i tratăm pe cei din alte grupuri etnice şi prin parabola despre bunul samaritean. Samariteanul a văzut un evreu grav rănit, care fusese jefuit de tâlhari. El s-ar fi putut gândi: De ce aş ajuta un evreu? Evreii îmi dispreţuiesc poporul. Dar Isus a spus despre samaritean că avea altă atitudine faţă de  străini. Deşi alţi călători au trecut pur şi simplu pe lângă bărbatul rănit, samariteanului „i s-a făcut milă“. El s-a îngrijit de toate necesităţile acestuia. În încheierea parabolei, Isus a arătat că oricine doreşte să fie aprobat de Dumnezeu trebuie să facă la fel. — Luca 10:30-37.

Apostolul Pavel i-a învăţat pe cei ce doresc să-i fie plăcuţi lui Dumnezeu să-şi schimbe personalitatea şi să imite modul lui Dumnezeu de a-i trata pe oameni. El a scris: „Dezbrăcaţi-vă de vechea personalitate cu practicile ei şi îmbrăcaţi-vă cu noua personalitate, care, prin cunoştinţa exactă, se înnoieşte după chipul Celui care a creat-o şi în care nu există nici grec, nici iudeu, nici circumcizie, nici necircumcizie, nici străin, nici scit . . . Dar, pe lângă toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu iubirea, pentru că este o legătură perfectă a unităţii!“ — Coloseni 3:9-14.

Îi schimbă pe oameni cunoştinţa despre Dumnezeu?

Îi schimbă realmente pe oameni cunoştinţa despre Iehova Dumnezeu? Îi ajută într-adevăr să se poarte mai bine cu cei din alte grupuri etnice? Iată ce povesteşte o femeie din Asia care a imigrat în Canada, unde a avut de suferit din cauza discriminării. Ea i-a întâlnit pe Martorii lui Iehova şi a început un studiu biblic. Mai târziu le-a trimis o scrisoare de apreciere: „Aţi fost nişte albi buni şi amabili. Când mi-am dat seama că sunteţi într-adevăr diferiţi de ceilalţi albi, m-am întrebat de ce. M-am tot gândit şi am ajuns la concluzia că vă purtaţi altfel deoarece sunteţi Martori ai lui Dumnezeu. În mod cert, este ceva legat de Biblie. Am văzut la întrunirile voastre o mulţime de oameni albi, negri, mulatri sau cu pielea galbenă, dar ale căror inimi aveau aceeaşi culoare — de fapt, transparentă — deoarece toţi erau fraţi şi surori. Acum ştiu motivul pentru care sunteţi aşa: datorită Dumnezeului vostru“.

Cuvântul lui Dumnezeu prezice un timp când „pământul va fi plin de cunoştinţa lui Iehova“ (Isaia 11:9). Chiar şi în prezent, ca împlinire a profeţiei biblice, o mare mulţime ce numără milioane de oameni „din toate naţiunile, triburile, popoarele şi limbile“ se bucură de unitate datorită adevăratei închinări (Revelaţia 7:9). Ei aşteaptă cu nerăbdare să vadă triumful iubirii asupra urii într-o societate mondială ce va împlini în curând scopul despre care Iehova i-a vorbit lui Avraam: „Vor fi binecuvântate toate familiile pământului“. — Faptele 3:25.

[Notă de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la paginile 4, 5]

Legea lui Dumnezeu îi învăţa pe israeliţi să-i iubească pe locuitorii străini

[Legenda ilustraţiei de la pagina 5]

Ce putem învăţa din parabola despre bunul samaritean?

[Legenda fotografiilor de la pagina 6]

Dumnezeu nu i-a dat niciunui grup etnic motive să se considere superior