‘Să nu-l uiţi pe Iehova’!

PENTRU unii israeliţi nu este primul eveniment de acest fel. Pentru majoritatea israeliţilor însă este prima şi singura ocazie când traversează un râu fără să se ude. Iehova tocmai a făcut ca apele Iordanului să-şi întrerupă cursul. Acum, milioane de israeliţi traversează Iordanul pe pământ uscat şi sunt pe punctul de a intra în Ţara Promisă. Cu 40 de ani înainte, părinţii lor au traversat în acelaşi fel Marea Roşie. Mulţi dintre cei care trec Iordanul îşi spun probabil: Nu vom uita niciodată ce a făcut Iehova aici! (Ios. 3:13–17)

Totuşi, Iehova ştie că unii israeliţi ‘vor uita repede lucrările sale’ (Ps. 106:13). De aceea, îi porunceşte lui Iosua, conducătorul Israelului, să ia 12 pietre din râu şi să le aşeze în locul în care vor face prima oprire, ridicând astfel un monument. Potrivit cuvintelor lui Iosua, „pietrele acestea le vor servi drept aducere-aminte fiilor lui Israel“ (Ios. 4:1–8). Monumentul este pentru israeliţi o mărturie a faptelor de putere ale lui Iehova şi o aducere-aminte că trebuie să-i slujească mereu cu loialitate.

Această relatare este importantă şi pentru poporul lui Dumnezeu din prezent. Nici noi nu trebuie să-l uităm pe Iehova! Dimpotrivă, trebuie să-i slujim cu loialitate. Şi alte avertismente date naţiunii Israel sunt valabile pentru slujitorii lui Iehova de azi. Să ne gândim la cuvintele lui Moise: „Ai grijă ca nu cumva să-l uiţi pe Iehova, Dumnezeul tău, şi să nu respecţi poruncile sale, hotărârile sale judecătoreşti şi instrucţiunile sale“ (Deut. 8:11). De aici se înţelege că aceia care îl uită pe Iehova ajung să nu mai asculte de El. Acest pericol este cât se poate de real şi astăzi! Scriindu-le creştinilor, apostolul Pavel avertizează cu privire la ‘neascultarea’ de care israeliţii au dat dovadă în pustiu (Evr. 4:8–11).

În continuare vom analiza câteva evenimente din istoria Israelului, care arată că nu trebuie să-l uităm pe Dumnezeu. De asemenea, experienţa de viaţă a doi israeliţi loiali ne va ajuta să-i slujim lui Iehova cu perseverenţă şi recunoştinţă.

De ce să nu-l uităm pe Iehova

De-a lungul anilor petrecuţi de israeliţi în Egipt, Iehova nu i-a uitat niciodată. El „şi-a adus aminte de legământul său cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacob“ (Ex. 2:23, 24). Acţiunile prin care Iehova i-a eliberat din sclavie sunt într-adevăr memorabile. Să vedem ce s-a întâmplat.

Iehova loveşte Egiptul cu nouă plăgi, pe care preoţii-magicieni ai faraonului nu le pot opri. Chiar şi aşa, faraonul îl sfidează pe Iehova, refuzând să-i lase pe israeliţi să plece (Ex. 7:14—10:29). Totuşi, efectul celei de-a zecea plăgi îl constrânge pe acest conducător mândru să se conformeze voinţei divine (Ex. 11:1–10; 12:12). Avându-l pe Moise în frunte, israeliţii şi mulţimea de străini care îi însoţesc, probabil 3 000 000 de oameni în total, pleacă din Egipt (Ex. 12:37, 38). Nu după mult timp, faraonul se răzgândeşte. El porunceşte armatei sale — cea mai puternică armată din acel timp — să-i captureze pe foştii săi sclavi. Între timp, Iehova îi spune lui Moise să-i conducă pe israeliţi la Pi-Hahirot, un loc situat între Marea Roşie şi un lanţ muntos, de unde, aparent, nu există scăpare (Ex. 14:1–9).

Crezând că israeliţii sunt prinşi ca într-o capcană, faraonul îşi pregăteşte armata de atac. Dar Iehova îi ţine pe egipteni la distanţă, punând între ei şi israeliţi un stâlp de nor şi un stâlp de foc. Apoi Dumnezeu desparte Marea Roşie, astfel că apele formează ziduri înalte, probabil de 15 metri, de-o parte şi de alta a culoarului prin care trec israeliţii. Sub privirile egiptenilor ajunşi deja la ţărmul mării, israeliţii se îndreaptă spre celălalt ţărm (Ex. 13:21; 14:10–22).

 Într-o astfel de situaţie, un conducător mai prudent ar cântări bine lucrurile. Însă faraonul nu procedează aşa. Foarte încrezător în forţele proprii, el ordonă armatei să pornească pe urmele israeliţilor, printre cele două ziduri de apă. Goana nebunească a călăreţilor şi a carelor de război este însă curmată înainte de a-i ajunge pe israeliţi. Iehova scoate roţile carelor! Egiptenii nu mai pot înainta! (Ex. 14:23–25; 15:9)

În timp ce ei se chinuiesc cu carele lor stricate, toţi israeliţii ajung pe ţărmul estic al Mării Roşii. Moise îşi întinde mâna peste mare, iar Iehova face ca zidurile de apă să se prăbuşească. Milioane de tone de apă năvălesc peste faraon şi războinicii săi. Niciunul dintre ei nu supravieţuieşte. Israeliţii sunt liberi! (Ex. 14:26–28; Ps. 136:13–15)

Vestea acestui eveniment a semănat multă vreme teama printre naţiunile învecinate (Ex. 15:14–16). Patruzeci de ani mai târziu, Rahav din Ierihon le-a spus celor doi spioni israeliţi: „Groaza de voi a căzut peste noi . . . Căci am auzit cum a secat Iehova apele Mării Roşii dinaintea voastră când aţi ieşit din Egipt“ (Ios. 2:9, 10). Acele naţiuni păgâne n-au uitat cum îşi eliberase Iehova poporul. Fără doar şi poate, Israelul avea şi mai multe motive să-şi amintească de Iehova.

‘I-a ocrotit ca pe lumina ochilor săi’

După ce traversează Marea Roşie, israeliţii intră în deşertul Sinai, un ‘pustiu mare şi înfricoşător’. În timpul călătoriei pe acel „pământ însetat şi lipsit de apă“, unde nu se găseşte hrană pentru un popor atât de numeros, Iehova se îngrijeşte de ei. Moise a spus că Iehova ‘i-a găsit într-un pământ pustiu, într-un deşert gol care vuia de urlete. I-a înconjurat, ca să aibă grijă de ei, i-a ocrotit ca pe lumina ochilor săi’ (Deut. 8:15; 32:10). Dar cum se îngrijeşte Dumnezeu de israeliţi?

Iehova le dă mană, adică „pâine din ceruri“, care apare în mod miraculos „pe suprafaţa pustiului“ (Ex. 16:4, 14, 15, 35). Mai mult, El face să curgă apă dintr-o „stâncă de cremene“. Datorită binecuvântării lui Dumnezeu, în cei 40 de ani  petrecuţi în pustiu îmbrăcămintea nu li se uzează, iar picioarele nu li se umflă (Deut. 8:4). Ce aşteaptă Iehova în schimb de la ei? Moise spune naţiunii: „Păzeşte-te şi fii foarte atent la sufletul tău, pentru ca, în toate zilele vieţii tale, să nu uiţi lucrurile pe care le-au văzut ochii tăi şi ele să nu se îndepărteze de inima ta“ (Deut. 4:9). Dacă îşi vor aminti cu recunoştinţă acţiunile salvatoare ale lui Iehova, israeliţii îi vor sluji pentru totdeauna, străduindu-se să-i respecte poruncile. Să vedem însă ce fac ei în continuare.

Uitarea duce la lipsă de recunoştinţă

Moise a spus: „Ai uitat Stânca aceasta care ţi-a devenit tată şi l-ai şters din minte pe Dumnezeu, care te-a adus în existenţă cu durerile naşterii“ (Deut. 32:18). Într-adevăr, în scurt timp israeliţii uită acţiunile lui Iehova de la Marea Roşie, măsurile luate de el pentru a-i păstra în viaţă în pustiu şi toate celelalte lucruri bune pe care Iehova le-a făcut pentru ei. Naţiunea se răzvrăteşte.

La un moment dat, israeliţii îl învinuiesc pe Moise pentru că, aparent, n-au cum să-şi procure apă (Num. 20:2–5). Mai mult, ei se plâng cu privire la mana datorită căreia au supravieţuit până atunci, spunând: „Ni s-a dezgustat sufletul de această pâine vrednică de dispreţ“ (Num. 21:5). Punând la îndoială deciziile lui Dumnezeu, ei nu mai vor ca Moise să le fie conducător şi, de aceea, spun: „De-am fi murit în ţara Egiptului sau măcar de-am fi murit în pustiul acesta! . . . Să numim o căpetenie şi să ne întoarcem în Egipt!“ (Num. 14:2–4).

Cum priveşte Iehova neascultarea poporului său? Reflectând la acele evenimente, un psalmist a scris mai târziu: „De câte ori s-au răzvrătit ei împotriva lui în pustiu şi l-au mâhnit în deşert! De repetate ori l-au pus pe Dumnezeu la încercare, l-au îndurerat pe Sfântul lui Israel. Nu şi-au amintit de mâna lui, de ziua când i-a eliberat de vrăjmaş, nu şi-au amintit că a făcut semne în Egipt“ (Ps. 78:40–43). Într-adevăr, Iehova se simte profund îndurerat pentru că naţiunea Israel l-a uitat.

Doi oameni care nu l-au uitat pe Iehova

Cu toate acestea, unii israeliţi nu-l uită pe Iehova. Printre aceştia sunt Iosua şi Caleb. Ei fac parte dintr-un grup de 12 spioni trimişi din Cades-Barnea să exploreze Ţara Promisă. La întoarcere, zece spioni prezintă situaţia în mod negativ, dar Iosua şi Caleb spun poporului: „Ţara prin care am trecut ca s-o spionăm este o ţară  foarte, foarte bună. Dacă Iehova şi-a găsit plăcerea în noi, în mod sigur ne va duce în ţara aceasta, ţară în care curge lapte şi miere, şi ne-o va da. Numai nu vă răzvrătiţi împotriva lui Iehova“. Când aude aceste cuvinte, poporul vrea să-i omoare cu pietre pe Iosua şi pe Caleb. Dar cei doi îşi păstrează încrederea în Iehova (Num. 14:6–10).

După câţiva ani, Caleb îi spune lui Iosua: „Moise, slujitorul lui Iehova, m-a trimis din Cades-Barnea să spionez ţara şi m-am întors aducându-i veşti aşa cum mă îndemna inima. Fraţii mei care au urcat cu mine au topit inima poporului, dar eu l-am urmat întru totul pe Iehova, Dumnezeul meu“ (Ios. 14:6–8). Pentru că s-au încrezut în Dumnezeu, Caleb şi Iosua au perseverat în pofida multor greutăţi. În toate zilele vieţii lor, ei şi-au amintit de Iehova.

De asemenea, Caleb şi Iosua i-au fost recunoscători lui Iehova pentru că, aşa cum a promis, şi-a dus poporul într-o ţară roditoare. Într-adevăr, israeliţii rămăseseră în viaţă datorită lui Iehova. Iosua a scris: „Iehova i-a dat lui Israel toată ţara pe care jurase că le-o va da strămoşilor lor . . . Nicio promisiune dintre toate promisiunile bune pe care Iehova i le făcuse casei lui Israel n-a rămas neîmplinită; toate s-au împlinit“ (Ios. 21:43, 45). Cum poţi şi tu să arăţi recunoştinţă faţă de Iehova întocmai ca Iosua şi Caleb?

Adu-i neîncetat mulţumiri lui Iehova

Un om temător de Dumnezeu s-a întrebat odată: „Cum îl voi răsplăti pe Iehova pentru toate binefacerile sale faţă de mine?“ (Ps. 116:12). Într-adevăr, îi suntem atât de îndatoraţi lui Dumnezeu pentru binecuvântările sale materiale, pentru îndrumarea sa spirituală şi pentru ceea ce a făcut el în vederea salvării noastre, încât nici veşnicia nu ne-ar ajunge ca să-l răsplătim. De fapt, nici nu ne stă în putinţă să-l răsplătim pe Iehova. Dar ceea ce putem să facem cu toţii este să-i aducem mulţumiri.

Te-au ajutat sfaturile lui Iehova să eviţi unele probleme? Întrucât Iehova este iertător, ai din nou o conştiinţă curată? Tot ce a făcut Iehova pentru noi ne aduce foloase de durată. De aceea şi noi trebuie să-i aducem neîncetat mulţumiri. O fată de 14 ani pe nume Sandra a avut  mari probleme, dar le-a depăşit cu ajutorul lui Iehova. Iată ce spune ea: „M-am rugat pentru ajutor. Am fost impresionată de modul în care m-a ajutat Iehova. Acum ştiu de ce tata îmi amintea deseori ce se spune în Proverbele 3:5, 6: «Încrede-te în Iehova din toată inima ta şi nu te bizui pe priceperea ta. Ţine seama de el în toate căile tale, şi el îţi va netezi cărările». Iehova mi-a venit în ajutor de nenumărate ori. Sunt sigură că mă va ajuta şi de-acum înainte“.

Aminteşte-ţi de Iehova perseverând în încercări

Biblia scoate în evidenţă o altă calitate care ne ajută să nu-l uităm pe Iehova: „Dar perseverenţa să-şi desăvârşească lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi şi sănătoşi în toate privinţele şi să nu vă lipsească nimic“ (Iac. 1:4). Pentru a fi ‘desăvârşit şi sănătos în toate privinţele’ este nevoie să cultivi calităţi care te vor ajuta să înfrunţi încercările şi să le depăşeşti având încredere în Iehova, nu să renunţi. Această perseverenţă îţi va aduce mari satisfacţii după ce vei reuşi să treci peste o încercare a credinţei. Şi nu uita: nicio încercare nu va dura la nesfârşit! (1 Cor. 10:13)

Un bărbat care îi slujeşte de mult timp lui Iehova şi care are multe probleme de sănătate explică ce îl ajută să persevereze: „Încerc să mă gândesc la ceea ce face Iehova nu la ceea ce aş vrea eu să fac. A fi integru înseamnă a te concentra asupra scopurilor lui Dumnezeu, nu asupra propriilor dorinţe. Când întâmpin probleme, nu spun: «Iehova, de ce mi se întâmplă tocmai mie?». Pur şi simplu continui să-i slujesc şi să rămân alături de el chiar şi atunci când se ivesc probleme“.

În prezent, congregaţia creştină i se închină lui Iehova „cu spirit şi cu adevăr“ (Ioan 4:23, 24). Ca grup, adevăraţii creştini nu-l vor uita niciodată pe Dumnezeu aşa cum au făcut israeliţii. Totuşi, chiar dacă faci parte dintr-o congregaţie, nu înseamnă neapărat că îi vei rămâne fidel lui Iehova. Asemenea lui Iosua şi lui Caleb, fiecare dintre noi trebuie să-i aducă mulţumiri lui Iehova şi să persevereze în serviciul sacru. Avem toate motivele să procedăm astfel, întrucât Iehova continuă să ne îndrume şi să se îngrijească de noi în aceste timpuri dificile ale sfârşitului.

Întocmai ca monumentul ridicat de Iosua, relatările despre acţiunile salvatoare ale lui Dumnezeu sunt o dovadă vie că El nu-şi va abandona niciodată poporul. Psalmistul a scris: „Îmi voi aduce aminte de lucrările lui Iah, îmi voi aduce aminte de faptele minunate de odinioară. Da, voi medita la toată lucrarea ta şi voi lua aminte la faptele tale“ (Ps. 77:11, 12). Împărtăşeşti şi tu sentimentele psalmistului?

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Întreaga naţiune a trebuit să străbată acel „pământ însetat“

[Provenienţa fotografiei]

Pictorial Archive (Near Eastern History) Est.

[Legenda fotografiei de la pagina 8]

Când şi-au stabilit tabăra la Cades-Barnea, israeliţii au trimis spioni în Ţara Promisă

[Provenienţa fotografiei]

Pictorial Archive (Near Eastern History) Est.

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

După mulţi ani petrecuţi în pustiu, israeliţii trebuiau să-i aducă mulţumiri lui Iehova pentru roditoarea Ţară Promisă

[Provenienţa fotografiei]

Pictorial Archive (Near Eastern History) Est.

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Dacă ne concentrăm asupra scopurilor lui Iehova, vom persevera în încercări