Integritatea noastră îi bucură inima lui Iehova
Integritatea noastră îi bucură inima lui Iehova
„Fiul meu, fii înţelept şi bucură-mi inima, ca să-i pot răspunde celui ce mă batjocoreşte.“ (PROV. 27:11)
1, 2. a) Ce controversă ridicată de Satan este prezentată în cartea Iov? b) Ce dovezi avem că Satan a continuat să-l provoace pe Iehova?
IEHOVA i-a permis lui Satan să pună la încercare loialitatea slujitorului său Iov. Ca urmare, Iov şi-a pierdut turmele şi copiii şi s-a îmbolnăvit grav. Dar Satan nu-l avea în vedere doar pe Iov. El a spus: „Piele pentru piele şi omul va da tot ce are pentru sufletul lui“. Astfel s-a iscat o controversă care îl viza nu numai pe Iov şi care a rămas deschisă şi după moartea lui (Iov 2:4).
2 La circa 600 de ani după încercările lui Iov, Iehova l-a inspirat pe Solomon să scrie: „Fiul meu, fii înţelept şi bucură-mi inima, ca să-i pot răspunde celui ce mă batjocoreşte“ (Prov. 27:11). Este limpede că Satan continua să-l provoace pe Iehova. Mai târziu, apostolul Ioan a avut o viziune în care Satan îi acuza pe slujitorii lui Dumnezeu după aruncarea sa din cer, care a avut loc la ceva timp după instaurarea Regatului lui Dumnezeu în 1914. Chiar şi azi, când am înaintat mult în zilele din urmă ale acestui sistem rău, Satan continuă să pună la îndoială integritatea poporului lui Dumnezeu (Rev. 12:10).
3. Ce învăţăminte valoroase reţinem din cartea Iov?
3 În cele ce urmează vom analiza trei învăţăminte importante care se desprind din cartea Iov. Prima: încercările lui Iov îl demască pe adevăratul duşman al omului şi cel ce stârneşte opoziţia împotriva slujitorilor lui Dumnezeu: Satan Diavolul. A doua: relaţiile strânse cu Dumnezeu ne ajută să ne păstrăm integritatea indiferent de încercările pe care le întâmpinăm. Şi a treia: Dumnezeu ne sprijină în vremuri de încercare, cum l-a sprijinit şi pe Iov. Azi, Iehova ne întăreşte prin Cuvântul său, prin organizaţia sa şi prin spiritul său sfânt.
Să nu uităm niciodată cine ne e duşmanul
4. Cine este de vină pentru situaţia actuală?
4 Mulţi nu cred că Satan există. Ca urmare, deşi sunt probabil îngrijoraţi de situaţia mondială, nu înţeleg cine este cauza principală a problemelor. E adevărat că mare parte din vină pentru necazurile din lume o poartă chiar oamenii. Adam şi Eva, primii noştri părinţi, au ales să fie independenţi de Creator, iar această atitudine neînţeleaptă s-a perpetuat generaţie după generaţie. Să nu uităm totuşi că cel care a înşelat-o pe Eva determinând-o să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu a fost Diavolul. Tot el a creat sistemul prin care ţine sub control această lume imperfectă şi muribundă. Întrucât Satan este „dumnezeul acestui sistem“, societatea umană are trăsăturile lui: mândrie, lăcomie, spirit de ceartă, invidie, înşelătorie şi răzvrătire (2 Cor. 4:4; 1 Tim. 2:14; 3:6). (Citeşte Iacov 3:14, 15.) Aşa s-a ajuns la conflicte religioase şi politice, tulburări, ură şi corupţie, care aduc multă suferinţă în lume.
5. Cum dorim să folosim preţioasele adevăruri pe care le cunoaştem?
5 Ce cunoştinţă preţioasă avem noi, slujitorii lui Iehova! Înţelegem cine poartă răspunderea pentru înrăutăţirea situaţiei mondiale. Nu ne simţim aşadar îndemnaţi să participăm la lucrarea de predicare ca să le arătăm semenilor noştri cine este marele duşman al omului? Şi nu ne bucurăm să luăm poziţie de partea adevăratului Dumnezeu, Iehova, şi să le explicăm altora că el îl va elimina pe Satan şi va pune capăt necazurilor?
6, 7. a) Cine îi persecută, de fapt, pe slujitorii lui Dumnezeu? b) Cum putem urma exemplul lui Elihu?
6 Satan este răspunzător nu numai de multe dintre necazurile din lume, dar şi de opoziţia pe care o întâmpină poporul lui Iehova. El este hotărât să ne pună la încercare. Luca 22:31). Aşadar, fiecare dintre cei care calcă pe urmele lui Isus se va confrunta într-un fel sau altul cu încercări. Petru l-a asemănat pe Diavol cu „un leu care răcneşte, căutând să devoreze pe cineva“. Iar Pavel a scris: „Toţi cei care doresc să trăiască cu devoţiune sfântă în Cristos Isus vor fi şi ei persecutaţi“ (1 Pet. 5:8; 2 Tim. 3:12).
Isus Cristos i-a spus apostolului Petru: „Simon, Simon, iată că Satan v-a cerut ca să vă cearnă ca pe grâu“ (7 Când un colaborator în credinţă este lovit de o tragedie, cum putem arăta că nu uităm cine este de fapt duşmanul? În loc să ne îndepărtăm de fratele nostru, să urmăm exemplul lui Elihu, care i-a vorbit lui Iov ca unui prieten. Să-l sprijinim în lupta împotriva duşmanului nostru, Satan (Prov. 3:27; 1 Tes. 5:25). Dorim cu orice preţ să-l ajutăm să rămână loial şi astfel să-i bucure inima lui Iehova!
8. De ce nu a reuşit Satan să-l facă pe Iov să nu-l mai onoreze pe Iehova?
8 Satan i-a pricinuit mult rău lui Iov. Mai întâi, Iov şi-a pierdut turmele. A fost o pierdere însemnată nu numai pentru că erau probabil sursa lui de venit, dar mai ales pentru că aveau legătură cu închinarea. Iată ce citim în Iov 1:5: „El se scula dis-de-dimineaţă şi aducea jertfe arse după numărul tuturor. Căci Iov zicea: «Poate că fiii mei au păcătuit şi l-au blestemat pe Dumnezeu în inima lor». Aşa făcea Iov întotdeauna“. Astfel, Iov îi aducea cu regularitate jertfe lui Iehova. Dar când au început încercările, n-a mai putut face acest lucru. Nu mai avea ‘lucruri de valoare’ cu care să-l onoreze pe Iehova (Prov. 3:9). Putea totuşi să-l onoreze cu buzele, ceea ce a şi făcut!
Să cultivăm o prietenie strânsă cu Iehova
9. Care este pentru noi cel mai preţios lucru?
9 Săraci sau bogaţi, tineri sau bătrâni, sănătoşi sau bolnavi, putem cultiva relaţii strânse cu Iehova. Indiferent de încercările pe care le întâmpinăm, prietenia cu Iehova ne va ajuta să ne păstrăm integritatea şi să-i bucurăm inima. Chiar şi unii care nu cunoşteau de mult adevărul s-au dovedit curajoşi şi au rămas loiali.
10, 11. a) Cum a reacţionat o soră în încercări? b) Ce răspuns a dat ea la provocarea lui Satan?
10 La fel ca Iov, numeroşi Martori din Rusia şi-au păstrat integritatea în aspre încercări. Să ne gândim, de pildă, la Valentina Garnovskaya. A aflat adevărul de la un frate în 1945, când avea 20 de ani. După prima discuţie, fratele a revenit doar de două
ori. Cu toate acestea, ea a început să le predice vecinilor. De aceea, a fost arestată şi a primit ca pedeapsă opt ani într-un lagăr. În 1953, a fost eliberată şi a reînceput imediat să predice. A fost arestată din nou, de data aceasta fiind condamnată la 10 ani de închisoare. După mai mulţi ani petrecuţi într-un lagăr, a fost mutată în altul, unde erau câteva Martore, care aveau o Biblie. Într-o zi, o soră i-a arătat Valentinei Biblia. Imaginaţi-vă emoţia ei. Nu mai văzuse o Biblie din 1945, de când acel frate îi depusese mărturie!11 În 1967, Valentina a fost eliberată şi a putut în sfârşit să-şi simbolizeze dedicarea prin botez. Şi-a folosit libertatea predicând cu zel până în 1969, când a fost arestată încă o dată şi condamnată la trei ani de închisoare. Dar n-a încetat să predice! Până în 2001, când s-a stins din viaţă, a ajutat 44 de oameni să înveţe adevărul. A petrecut 21 de ani în închisori şi lagăre. A fost gata să renunţe la tot, chiar şi la libertate, ca să-şi păstreze integritatea. Spre sfârşitul vieţii, Valentina a spus: „Nu am avut niciodată casa mea. Toate bunurile îmi încăpeau într-un geamantan. Am fost însă fericită că îi slujeam lui Iehova“. Ce răspuns categoric a dat Valentina provocării lui Satan, potrivit căruia oamenii nu-i vor rămâne loiali lui Dumnezeu în persecuţii (Iov 1:9–11). Putem fi siguri că ea i-a bucurat inima lui Iehova şi că el aşteaptă cu nerăbdare clipa când o va readuce la viaţă pe ea şi pe toţi cei care i-au slujit cu fidelitate până la moarte (Iov 14:15).
12. Ce rol joacă iubirea în prietenia cu Iehova?
12 Prietenia noastră cu Iehova are la bază iubirea. Ne atrag calităţile sale şi facem tot posibilul să acţionăm în armonie cu scopul său. Contrar afirmaţiei Diavolului, noi îl iubim pe Iehova din inimă, fără să aşteptăm neapărat ceva în schimb. Iar această iubire ne dă puterea de a rămâne loiali în încercări. În ce-l priveşte, Iehova „va ocroti calea celor loiali lui“ (Prov. 2:8; Ps. 97:10).
13. Ce ia în calcul Iehova când se uită la ce facem pentru el?
13 Iubirea ne îndeamnă să onorăm numele lui Iehova, chiar dacă simţim că nu putem face prea mult în serviciul său. Iehova se uită la motivaţiile noastre bune şi nu ne judecă dacă nu putem face atât cât ne-am dori. Contează nu numai ce facem, ci şi de ce facem un anumit lucru. Chiar dacă era copleşit de probleme, Iov le-a vorbit celor ce-l acuzau despre iubirea sa pentru căile lui Iehova. (Citeşte Iov 10:12; 28:28.) În ultimul capitol al cărţii Iov se arată că Dumnezeu şi-a exprimat mânia faţă de Elifaz, Bildad şi Ţofar pentru că nu spuseseră adevărul. Însă l-a aprobat pe Iov numindu-l de patru ori „slujitorul meu“ şi cerându-i să se roage pentru cei trei (Iov 42:7–9). Să acţionăm şi noi în aşa fel încât Iehova să ne acorde favoare!
Iehova îşi susţine slujitorii fideli
14. Cum l-a ajutat Iehova pe Iov să-şi corecteze modul de gândire?
14 Cu toate că era imperfect, Iov şi-a păstrat integritatea. Uneori, din cauza presiunilor Iov 10:7; 16:17; 30:20, 21). Cu toate acestea, în bunătatea lui, Iehova l-a ajutat punându-i un şir de întrebări ca să nu se mai concentreze asupra propriei persoane şi să înţeleagă mai bine cât de neînsemnat e omul în comparaţie cu Cel Suprem. Iov a acceptat sfaturile şi s-a corectat. (Citeşte Iov 40:8; 42:2, 6.)
la care a fost supus, nu a privit corect lucrurile. De exemplu, el i-a spus lui Iehova: „Strig către tine după ajutor, dar nu-mi răspunzi. . . . Cu toată forţa mâinii tale mi te împotriveşti ca un duşman“. Iov a căutat prea mult să se apere spunând: „N-am greşit“ şi „în mâinile mele nu există violenţă, iar rugăciunea mea este curată“ (15, 16. Cum ne ajută Iehova în zilele noastre?
15 În bunătatea lui, Iehova ne dă şi nouă sfaturi ferme şi îndrumări utile. În plus, avem parte de mari binecuvântări. De exemplu, Isus Cristos s-a dat ca jertfă de răscumpărare şi astfel a pus bazele iertării păcatelor noastre. În virtutea acestei jertfe, putem fi în relaţii strânse cu Iehova în pofida imperfecţiunii (Iac. 4:8; 1 Ioan 2:1). Când trecem prin încercări, ne rugăm ca Iehova să ne susţină şi să ne întărească prin spiritul său sfânt. În plus, avem la dispoziţie întreaga Biblie, iar dacă o citim şi medităm la ceea ce citim, ne pregătim pentru situaţiile în care credinţa ne va fi pusă la încercare. Studiul ne ajută să înţelegem controversa referitoare la suveranitatea universală şi la integritatea noastră.
16 În plus, avem multe binecuvântări ca membri ai familiei mondiale de fraţi căreia Iehova îi dă hrană spirituală prin „sclavul fidel şi prevăzător“ (Mat. 24:45–47). În fiecare dintre cele aproximativ 100 000 de congregaţii ale Martorilor lui Iehova se ţin întruniri instructive, care ne întăresc să facem faţă eventualelor încercări ale credinţei. Sheila, o Martoră adolescentă din Germania, a simţit din plin acest lucru.
17. Arătaţi printr-un exemplu de ce este înţelept să urmăm îndrumările organizaţiei lui Iehova.
17 Într-o zi, la şcoală, Sheila şi colegii ei de clasă au rămas nesupravegheaţi. Colegii ei s-au gândit să folosească o planşetă Ouija. Sheila a ieşit imediat din clasă. A fost şi mai bucuroasă că a procedat aşa când a auzit ce s-a întâmplat: unii elevi au simţit prezenţa demonilor şi au luat-o la fugă îngroziţi. Dar de ce a ieşit Sheila imediat din clasă? Ea spune: „La Sală, se discutase recent despre pericolele folosirii planşetelor Ouija. Deci ştiam ce trebuia să fac. Voiam să-i fiu plăcută lui Iehova, aşa cum suntem îndemnaţi în Proverbele 27:11“. Ce bine că participase la întrunire şi fusese atentă la program!
18. Ce eşti hotărât să faci?
18 Să fim deci hotărâţi să urmăm îndrumările organizaţiei lui Iehova! Participând cu regularitate la întruniri, citind Cuvântul lui Dumnezeu, studiind publicaţiile bazate pe Biblie, rugându-ne şi căutând compania creştinilor maturi, primim îndrumarea şi sprijinul de care avem nevoie. Iehova vrea să ieşim victorioşi şi are încredere că vom continua să ne dovedim loiali. Ce privilegiu este să-i onorăm numele, să ne păstrăm integritatea şi să-i bucurăm inima!
Vă amintiţi?
• Pentru ce este vinovat Satan?
• Care este pentru noi cel mai preţios lucru?
• Pe ce se bazează prietenia noastră cu Iehova?
• Cum ne susţine Iehova în prezent?
[Întrebări de studiu]
[Legenda fotografiei de la pagina 8]
Te simţi îndemnat să le împărtăşeşti altora preţioasele adevăruri pe care le cunoşti?
[Legenda fotografiei de la pagina 9]
Putem să ne ajutăm fraţii de credinţă să rămână fideli
[Legenda fotografiei de la pagina 10]
Valentina a fost gata să renunţe la tot ca să-şi păstreze integritatea