„Eu sunt cu voi“
„Eu sunt cu voi“
„Mulţi vor umbla încoace şi încolo şi adevărata cunoştinţă va creşte.“ (DAN. 12:4)
CUM AŢI RĂSPUNDE?
Cum a fost dezvăluită „adevărata cunoştinţă“ în perioada modernă?
Cum a crescut numărul celor care au acceptat adevărul?
Ce anume contribuie la creşterea ‘adevăratei cunoştinţe’?
1, 2. a) De unde ştim că Isus este şi va fi mereu cu noi? b) În armonie cu Daniel 12:4, ce binecuvântări avea să aducă studierea aprofundată a Scripturilor?
IMAGINEAZĂ-ŢI că eşti în Paradis. E dimineaţă. Ai avut un somn odihnitor, iar acum abia aştepţi să începi o nouă zi. Nu simţi nicio durere, problemele de sănătate fiind de domeniul trecutului. Văzul, auzul şi celelalte simţuri ale tale sunt perfecte. Eşti plin de energie, munca pe care o faci îţi aduce satisfacţii, ai mulţi prieteni şi nu te frământă nimic. Acestea sunt doar câteva dintre binecuvântările de care poţi avea parte sub Regatul lui Dumnezeu. De asemenea, Regele Isus Cristos va avea grijă ca toţi oamenii să asimileze cunoştinţă despre Iehova.
2 Dumnezeu va fi cu slujitorii săi loiali, ajutându-i să îndeplinească acea lucrare de instruire mondială din viitor. De fapt, el şi Fiul său au fost mereu alături de creştinii fideli. Înainte de a se înălţa la cer, Isus le-a dat discipolilor săi următoarea asigurare: „Eu sunt cu voi“. (Citeşte Matei 28:19, 20.) Pentru a ne întări credinţa în promisiunea sa, vom examina în continuare o parte a profeţiei lui Daniel, scrisă în anticul Babilon cu peste 2 500 de ani în urmă. Referindu-se la „timpul sfârşitului“, adică la zilele noastre, Daniel a prezis: „Mulţi vor umbla încoace şi încolo şi adevărata cunoştinţă va creşte“ (Dan. 12:4). Verbul ebraic tradus „a umbla încoace şi încolo“ transmite ideea de cercetare minuţioasă. Acest sens metaforic al verbului este în armonie cu realitatea zilelor noastre. Pe cei care aveau să se dedice studierii Scripturilor îi aşteptau mari binecuvântări. Ei urmau să afle cunoştinţa adevărată din Cuvântul lui Dumnezeu. Din profeţie înţelegem, totodată, că mulţi aveau să accepte „adevărata cunoştinţă“. Ea urma să crească, adică să fie răspândită pe scară largă, devenind accesibilă oricui. Pe măsură ce vom examina cum se împlineşte profeţia lui Daniel, ne vom întări convingerea că Isus este cu discipolii săi de astăzi şi că Iehova îşi îndeplineşte promisiunile.
ESTE DEZVĂLUITĂ „ADEVĂRATA CUNOŞTINŢĂ“
3. Ce s-a întâmplat cu „adevărata cunoştinţă“ după moartea apostolilor?
3 Aşa cum a fost profeţit, apostazia, sau îndepărtarea de la adevăratul creştinism, a apărut după moartea apostolilor şi s-a răspândit cu repeziciune (Fap. 20:28–30; 2 Tes. 2:1–3). În secolele următoare, nici chiar cei care se declarau creştini nu aveau „adevărata cunoştinţă“. Deşi susţineau că-şi bazează convingerile pe Scripturi, clericii predau „învăţături ale demonilor“, adică neadevăruri care îl dezonorau pe Dumnezeu (1 Tim. 4:1). În general, oamenii se aflau în ignoranţă spirituală. Printre doctrinele apostate se numărau Trinitatea, nemurirea sufletului şi chinul veşnic în focul iadului.
4. Cum a început un grup de creştini din anii ’70 ai secolului al XIX-lea să caute „adevărata cunoştinţă“?
4 În anii ’70 ai secolului al XIX-lea, cu aproximativ patru decenii înainte de începerea ‘zilelor din urmă’, un mic grup de creştini din Pennsylvania (SUA) s-a întrunit pentru a studia Biblia şi pentru a căuta „adevărata cunoştinţă“ (2 Tim. 3:1). Aceşti creştini sinceri îşi spuneau Studenţi în Biblie. Ei nu erau ‘înţelepţii şi învăţaţii’ de care, aşa cum a zis Isus, această cunoştinţă avea să fie ascunsă (Mat. 11:25). Erau oameni cu o atitudine umilă, dornici să înfăptuiască voinţa lui Dumnezeu. Citeau cu atenţie Scripturile, discutau pe marginea lor, meditau la cele citite şi se rugau pentru îndrumarea lui Dumnezeu. De asemenea, Studenţii în Biblie analizau prin comparaţie anumite versete şi examinau ce au scris şi alţii cu privire la subiectele respective. Treptat, ei au ajuns să înţeleagă adevăruri care fuseseră ascunse veacuri la rând.
5. Cu ce scop a fost publicată seria de pliante Teologia veche?
5 Deşi erau încântaţi de cunoştinţele dobândite, Studenţii în Biblie nu s-au îngâmfat şi nici n-au pretins că vestesc ceva nou (1 Cor. 8:1). Ei chiar au publicat o serie de pliante intitulate Teologia veche pentru a-i familiariza pe cititori cu învăţăturile Bibliei. Primul dintre aceste pliante se dorea a fi „un material pentru studierea Bibliei, având ca obiectiv îndepărtarea tuturor tradiţiilor false şi recuperarea deplină a vechii teologii a Domnului nostru şi a apostolilor“ (Teologia veche, nr. 1, aprilie 1889, pag. 32).
6, 7. a) Ce adevăruri am fost ajutaţi să înţelegem începând cu anii ’70 ai secolului al XIX-lea? b) Ce adevăruri te-au impresionat cel mai mult?
6 Multe adevăruri preţioase au ieşit la lumină începând cu ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. a Aceste adevăruri nu reprezintă chestiuni academice anoste, de interes doar pentru teologi, ci adevăruri captivante, care ne eliberează, dau sens vieţii noastre şi ne umplu de speranţă. Datorită lor, îl cunoaştem pe Iehova, Dumnezeul nostru iubitor, şi scopurile sale. Înţelegem cine este Isus, de ce a venit pe pământ, de ce a murit şi ce face în prezent. Ştim de ce permite Dumnezeu răutatea, de ce murim, cum să ne rugăm şi ce trebuie să facem pentru a avea o viaţă fericită.
7 În prezent putem înţelege semnificaţia unor profeţii care au fost „ascunse“ mii de ani, dar care se împlinesc în timpul sfârşitului (Dan. 12:9). Printre aceste profeţii se numără cele din evanghelii şi din cartea Revelaţia. Iehova ne-a ajutat să înţelegem chiar şi evenimente pe care nu le putem vedea, cum ar fi întronarea lui Isus, războiul din cer şi aruncarea lui Satan pe pământ (Rev. 12:7–12). Totodată, el ne-a dat perspicacitate pentru a discerne semnificaţia unor lucruri pe care le putem vedea. Astfel, înţelegem de ce există războaie, cutremure, epidemii, lipsuri de alimente, precum şi atâta răutate, din cauza căreia trăim „timpuri critice“ (2 Tim. 3:1–5; Luca 21:10, 11).
8. Cui îi suntem recunoscători pentru lucrurile pe care le ‘vedem’ şi le ‘auzim’?
8 Isus le-a spus discipolilor săi: „Fericiţi sunt ochii care văd lucrurile pe care le vedeţi voi! Fiindcă vă spun: Mulţi profeţi şi regi au vrut să vadă lucrurile pe care le vedeţi voi, dar nu le-au văzut, şi să audă lucrurile pe care le auziţi voi, dar nu le-au auzit“ (Luca 10:23, 24). Cât de recunoscători îi suntem lui Iehova pentru că ‘vedem’ şi ‘auzim’ aceste lucruri! El ne-a dat „ajutorul“, sau spiritul sfânt, care ‘ne călăuzeşte în tot adevărul’. (Citeşte Ioan 16:7, 13.) Să preţuim „adevărata cunoştinţă“ şi să le-o împărtăşim semenilor noştri!
MULŢI ACCEPTĂ „ADEVĂRATA CUNOŞTINŢĂ“
9. Ce invitaţie a fost făcută în numărul din aprilie 1881 al acestei reviste?
9 La mai puţin de doi ani de la apariţia Turnului de veghe, în numărul din aprilie 1881, s-a anunţat că era nevoie de 1 000 de proclamatori: „Celor care au posibilitatea să dedice lucrării Domnului jumătate sau mai mult din timpul lor le facem următoarea invitaţie: Deveniţi colportori sau evanghelizatori şi, în funcţie de situaţie, mergeţi în oraşe, mari sau mici, pentru a-i căuta pe creştinii sinceri, dintre care mulţi au zel pentru Dumnezeu, dar nu potrivit cunoştinţei. Faceţi-le cunoscute bogăţia îndurării Tatălui nostru şi frumuseţea cuvântului său“.
10. Cum au reacţionat mulţi la invitaţia de a deveni proclamatori cu timp integral?
10 Studenţii în Biblie au lansat acea invitaţie deoarece au înţeles că predicarea veştii bune este o activitate specifică adevăraţilor creştini. Dar ei au fost prea optimişti în privinţa obiectivului propus, întrucât la întrunirile lor participau doar câteva sute de persoane. Totuşi, după ce au citit un pliant sau o revistă publicate de Studenţii în Biblie, mulţi oameni şi-au dat seama că găsiseră adevărul şi au dat curs acelei invitaţii. De exemplu, în 1882, un bărbat din Londra, care a citit un număr al Turnului de veghe şi o broşură, a scris: „Vă rog să mă învăţaţi cum şi ce să predic pentru a putea lua parte la lucrarea pe care Dumnezeu vrea s-o înfăptuim“.
11, 12. a) Ce obiectiv aveau colportorii? b) Cum înfiinţau colportorii „clase“, sau congregaţii?
11 În 1885, aproximativ 300 de Studenţi în Biblie erau colportori, sau slujitori cu timp integral. Ei aveau acelaşi obiectiv ca noi: să-i ajute pe alţii să devină discipoli ai lui Isus Cristos. Metodele lor însă erau diferite de ale noastre. Astăzi, noi studiem Biblia de obicei cu câte o persoană, pe care o invităm să participe la întrunirile unei congregaţii deja existente. Dar în perioada de început colportorii ofereau cărţi, formând apoi grupuri de persoane interesate cu care studiau Scripturile. Aşadar, în loc să studieze cu fiecare persoană în parte, ei înfiinţau „clase“, sau congregaţii.
12 De pildă, în 1907, un grup de colportori au mers într-un oraş şi i-au căutat pe cei care aveau cartea Zorii Mileniului (sau Studii în Scripturi). În Turnul de veghe se spunea: „[Cei interesaţi] au fost invitaţi la o mică întrunire, în locuinţa unuia dintre ei. Colportorul le-a vorbit întreaga duminică despre Planul divin al vârstelor, iar duminica următoare i-a îndemnat să ţină întruniri cu regularitate“. În 1911, fraţii au schimbat metoda. Cincizeci şi opt de slujitori itineranţi au început să ţină cuvântări publice în diferite locuri din Statele Unite şi Canada. Ei îşi notau numele şi adresele celor interesaţi care au asistat la cuvântare. Apoi îi organizau în „clase“, care se întruneau în locuinţe particulare. În 1914 existau la nivel mondial 1 200 de congregaţii ale Studenţilor în Biblie.
13. Ce te impresionează referitor la lucrarea de predicare?
13 În prezent, pe întregul glob există aproximativ 109 400 de congregaţii, iar circa 895 800 de fraţi şi surori slujesc ca pionieri. Aproape opt milioane de oameni deţin „adevărata cunoştinţă“ şi o aplică în viaţa lor. (Citeşte Isaia 60:22.) b Această creştere este uimitoare având în vedere profeţia lui Isus. El a prezis că discipolii săi ‘aveau să fie urâţi de toţi oamenii din cauza numelui său’, fiind persecutaţi, aruncaţi în închisoare sau chiar ucişi (Luca 21:12–17). Slujitorii lui Iehova au un succes extraordinar în lucrarea de facere de discipoli, deşi Satan, demonii şi mulţi oameni li se împotrivesc. Ei predică „pe tot pământul locuit“: în jungla tropicală şi în tundra rece, în munţi şi în deşerturi, în oraşe şi în cele mai îndepărtate zone rurale (Mat. 24:14). O astfel de lucrare nu ar putea fi realizată fără ajutor divin.
‘ADEVĂRATA CUNOŞTINŢĂ CREŞTE’
14. Cum au contribuit publicaţiile noastre la ‘creşterea adevăratei cunoştinţe’?
14 Numărul mare de proclamatori ai Regatului şi publicaţiile noastre au dus la ‘creşterea adevăratei cunoştinţe’. În iulie 1879, Studenţii în Biblie au publicat primul număr al revistei de faţă, care se numea atunci Turnul de veghere al Sionului şi Mesagerul prezenţei lui Cristos. Ei au colaborat cu o editură pentru tipărirea în engleză a revistei. Acel număr a avut un tiraj de 6 000 de exemplare. Charles Taze Russell, în vârstă de 27 de ani, a fost ales redactor-şef, iar alţi cinci fraţi maturi erau colaboratori permanenţi. În prezent, Turnul de veghe se publică în 195 de limbi şi este revista cu cel mai mare tiraj din lume: 42 182 000 de exemplare pe număr. Pe locul al doilea se află revista Treziţi-vă!, tipărită în 84 de limbi, cu un tiraj de 41 042 000 de exemplare. În plus, aproximativ 100 de milioane de cărţi şi de Biblii sunt tipărite în fiecare an.
15. Cum este finanţată tipărirea publicaţiilor noastre?
15 Activitatea impresionantă de tipărire este finanţată prin donaţii. (Citeşte Matei 10:8.) Cei din industria tipografică sunt uluiţi de această realizare deoarece ştiu cât de mult costă presele şi materialele tipografice precum hârtia şi cerneala. Unul dintre fraţii care se ocupă de aprovizionarea tipografiilor noastre a spus: „Oamenii de afaceri care vizitează tipografiile rămân uimiţi când află că o producţie atât de mare, bazată pe o tehnologie atât de avansată, este finanţată doar prin donaţii. Ei sunt surprinşi, totodată, să vadă cât de tineri şi de fericiţi sunt cei care muncesc aici“.
„PĂMÂNTUL VA FI PLIN DE CUNOŞTINŢA LUI IEHOVA“
16. De ce a făcut Iehova să crească „adevărata cunoştinţă“?
16 Iehova a făcut ca „adevărata cunoştinţă“ să crească deoarece vrea „ca orice fel de oameni să fie salvaţi şi să ajungă la cunoştinţa exactă a adevărului“ (1 Tim. 2:3, 4). El doreşte ca oamenii să cunoască adevărul pentru a i se închina în modul aprobat de el şi pentru a primi binecuvântarea sa. Prin lucrarea de predicare, Dumnezeu a strâns o rămăşiţă fidelă de creştini unşi. De asemenea, el adună „o mare mulţime . . . din toate naţiunile, triburile, popoarele şi limbile“, care are speranţa de a trăi veşnic pe pământ (Rev. 7:9).
17. Ce dovedeşte numărul tot mai mare de închinători adevăraţi?
17 Numărul slujitorilor lui Iehova de pe întregul pământ a crescut considerabil în ultimii 130 de ani. Această creştere dovedeşte că Dumnezeu şi Isus Cristos, Regele numit de el, au fost mereu cu creştinii adevăraţi, îndrumându-i, ocrotindu-i, organizându-i şi instruindu-i. Iehova şi-a ţinut promisiunea de a face ca „adevărata cunoştinţă“ să crească. Avem deci convingerea că toate promisiunile sale se vor împlini. „Pământul va fi plin de cunoştinţa lui Iehova aşa cum fundul mării este acoperit de ape.“ (Is. 11:9) Câte binecuvântări se vor revărsa atunci asupra omenirii!
[Note de subsol]
a Pentru informaţii suplimentare, puteţi viziona DVD-urile Martorii lui Iehova — O credinţă vie, Partea I: Ieşirea din întuneric şi Martorii lui Iehova — O credinţă vie, Partea a II-a: „Să strălucească lumina“.
b Vezi Profeţia lui Isaia — lumină pentru întreaga omenire, volumul II, pagina 320.
[Întrebări de studiu]
[Legenda fotografiei de la pagina 6]
Studenţii în Biblie au avut o atitudine umilă, dorind cu sinceritate să înfăptuiască voinţa lui Dumnezeu
[Legenda fotografiei de la pagina 7]
Iehova apreciază eforturile pe care le faci pentru a răspândi „adevărata cunoştinţă“ a lui Dumnezeu