1, 2. a) De ce era în pericol congregaţia din Colose? b) Ce sfat i-a ajutat pe fraţii din Colose să rămână uniţi?

ÎN SECOLUL I, unitatea congregaţiei creştine din Colose era ameninţată! Unii fraţi provocau dezbinare susţinând că toţi trebuiau să respecte Legea mozaică. Alţii promovau ascetismul, o filozofie păgână potrivit căreia este greşit să te bucuri de plăcerile vieţii. Pentru a combate aceste învăţături false, apostolul Pavel le-a scris creştinilor din Colose o scrisoare încurajatoare, în care i-a avertizat: „Luaţi seama să nu vă fure cineva prin filozofie şi amăgire deşartă, potrivit tradiţiei oamenilor, potrivit lucrurilor elementare ale lumii şi nu potrivit lui Cristos” (Col. 2:8).

² Dacă s-ar fi concentrat asupra „lucrurilor elementare ale lumii”, acei creştini unşi ar fi respins măsura luată de Iehova în vederea salvării (Col. 2:20-23). Pentru a-i ajuta să-şi păstreze preţioasa relaţie cu Dumnezeu, Pavel i-a îndemnat: „Gândiţi-vă întotdeauna la lucrurile de sus, nu la lucrurile de pe pământ!” (Col. 3:2). Da, fraţii lui Cristos trebuiau să păstreze în minte speranţa de a primi moştenirea nepieritoare care ‘îi aştepta în ceruri’ (Col. 1:4, 5).

3. a) Ce speranţă păstrează în minte creştinii unşi? b) Ce vom analiza în acest articol?

 ³ Şi în prezent, creştinii unşi se gândesc întotdeauna la Regatul ceresc al lui Dumnezeu şi la speranţa lor de a fi „comoştenitori cu Cristos” (Rom. 8:14-17). Dar ce se poate spune despre creştinii care au speranţă pământească? Cum se aplică cuvintele lui Pavel în cazul lor? Cum pot cei care fac parte din „alte oi” să păstreze în minte „lucrurile de sus”? (Ioan 10:16) Şi cum ne pot ajuta exemplele unor bărbaţi fideli din vechime, precum Avraam şi Moise? În pofida greutăţilor cu care s-au confruntat, ei s-au gândit întotdeauna la lucrurile de sus.

4. Cum pot cei care fac parte din „alte oi” să se concentreze asupra lucrurilor de sus?

⁴ Deşi nu au speranţă cerească, cei care fac parte din „alte oi” trebuie să se concentreze şi ei asupra lucrurilor de sus. Cum anume? Punându-l pe Iehova şi Regatul său pe primul loc în viaţă (Luca 10:25-27). În acest sens, trebuie să urmăm modelul lăsat de Cristos (1 Pet. 2:21). Asemenea creştinilor din secolul I, şi noi venim în contact cu raţionamente greşite, cu filozofii lumeşti şi cu concepţii materialiste în acest sistem condus de Satan. (Citeşte 2 Corinteni 10:5.) De aceea, la fel ca Isus, trebuie să fim vigilenţi şi să respingem orice lucru care ne-ar putea pune în pericol prietenia cu Iehova.

5. Cum ne-am putea analiza concepţia despre lucrurile materiale?

⁵ Am permis cumva concepţiei lumii despre lucrurile materiale să ne influenţeze viaţa? Ceea ce iubim cu adevărat se reflectă, de obicei, în gândurile şi în acţiunile noastre. Isus a spus: „Unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta” (Mat. 6:21). Pentru a vedea în ce direcţie ne duce inima noastră, este bine să ne facem din când în când o autoanaliză. Întreabă-te: Petrec mult timp gândindu-mă la bani, la proiecte de afaceri şi la investiţii? Mă gândesc mult cum aş putea avea un loc de muncă mai bun sau un stil de viaţă mai confortabil? Sau mă străduiesc să am o viaţă simplă şi să mă concentrez asupra lucrurilor spirituale? (Mat. 6:22) Isus a arătat că oamenii care caută în primul rând ‘să strângă comori pe pământ’ se expun unui mare pericol spiritual (Mat. 6:19, 20, 24).

6. Cum putem câştiga lupta împotriva dorinţelor cărnii?

⁶ Carnea noastră imperfectă ne îndeamnă să facem lucruri greşite. (Citeşte Romani 7:21-25.) Dacă nu ne-am baza pe ajutorul spiritului sfânt al lui Dumnezeu, am putea ajunge să practicăm „lucrările întunericului”, între care se numără ‘chefurile, beţiile, relaţiile sexuale nepermise şi conduita libertină’ (Rom. 13:12, 13). Pentru a câştiga lupta împotriva ‘lucrurilor de pe pământ’, sau a dorinţelor cărnii, trebuie să ne gândim întotdeauna la lucrurile de sus. Însă aceasta pretinde efort. Din acest motiv, Pavel a spus: „Îmi lovesc corpul cu pumnii şi îl conduc ca pe un sclav” (1 Cor. 9:27). Fără îndoială, nu putem să ne menajăm dacă vrem să rămânem în cursa pentru viaţă! Să vedem ce au făcut doi bărbaţi fideli din vechime pentru a-i fi plăcuţi lui Dumnezeu (Evr. 11:6).

7, 8. a) Cu ce probleme s-au confruntat Avraam şi Sara? b) La ce anume s-a concentrat Avraam?

⁷ Când Iehova i-a spus lui Avraam să se mute împreună cu familia sa în ţara Canaanului, el s-a supus de bunăvoie.  Datorită credinţei şi ascultării lui Avraam, Iehova a încheiat cu el un legământ. El i-a spus: „Voi face din tine o naţiune mare, te voi binecuvânta” (Gen. 12:2). Au trecut însă mulţi ani, iar Avraam şi Sara încă nu aveau copii. Oare uitase Iehova promisiunea pe care i-o făcuse lui Avraam? În plus, viaţa în Canaan nu era uşoară. Avraam şi membrii familiei sale plecaseră din Ur, un oraş prosper din Mesopotamia, lăsându-şi în urmă casa şi rudele. Ei au călătorit peste 1 600 de kilometri până în Canaan, unde au trăit în corturi, au suferit din cauza foametei şi au fost uneori în pericol din cauza jefuitorilor (Gen. 12:5, 10; 13:18; 14:10-16). Cu toate acestea, ei nici nu s-au gândit să se întoarcă la confortul din Ur. (Citeşte Evrei 11:8-12, 15.)

⁸ În loc să se concentreze asupra ‘lucrurilor de pe pământ’, Avraam „a crezut în Iehova” (Gen. 15:6). Da, el s-a gândit întotdeauna la lucrurile de sus, în sensul că a păstrat în minte promisiunile lui Dumnezeu. Ca răsplată pentru credinţa sa, Dumnezeul Preaînalt i s-a arătat şi i-a zis: „«Ridică-ţi, te rog, privirea spre cer şi numără stelele, dacă poţi cumva să le numeri!» Şi i-a mai zis: «Aşa va fi sămânţa ta»” (Gen. 15:5). Cât de mult trebuie să-l fi încurajat aceste cuvinte pe Avraam! De fiecare dată când privea cerul înstelat, el avea să-şi amintească promisiunea lui Dumnezeu de a-i înmulţi sămânţa. La timpul stabilit de Dumnezeu, Avraam a avut într-adevăr un fiu, aşa cum i se promisese (Gen. 21:1, 2).

9. Cum ne ajută exemplul lui Avraam să fim cât mai activi în serviciul lui Dumnezeu?

⁹ La fel ca Avraam, şi noi aşteptăm împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu (2 Pet. 3:13). Dacă nu ne gândim întotdeauna la lucrurile de sus, ni s-ar putea părea că aceste promisiuni întârzie să se împlinească şi am putea încetini ritmul în activităţile spirituale. De exemplu, ai făcut în trecut sacrificii pentru a sluji ca pionier sau în altă formă a serviciului cu timp integral? Dacă da, meriţi laude. Însă cum stau lucrurile în prezent? Nu uita că Avraam s-a gândit mereu la „oraşul cu temelii adevărate” şi a făcut tot ce a putut pentru Iehova (Evr. 11:10). El „a manifestat credinţă în Iehova, iar lucrul acesta i s-a socotit ca dreptate” (Rom. 4:3).

10. Cum a fost crescut Moise?

¹⁰ Un alt bărbat care s-a gândit întotdeauna la lucrurile de sus a fost Moise. El a crescut în familia faraonului pe vremea când Egiptul era cea mai puternică naţiune din lume. Biblia spune că „Moise a fost instruit în toată înţelepciunea egiptenilor”, iar această instruire l-a ajutat să fie „plin de putere în cuvinte şi în fapte” (Fap. 7:22). Să ne gândim ce perspective avea Moise în Egipt! Însă el s-a concentrat la ceva mult mai important: îndeplinirea voinţei lui Dumnezeu.

11, 12. Ce instruire a preţuit Moise şi de unde ştim acest lucru?

¹¹ Când Moise era copil, mama sa, Iochebed, l-a învăţat despre Dumnezeul evreilor. Moise a preţuit mult cunoştinţa despre Iehova şi a considerat-o mai valoroasă decât orice altă bogăţie. De aceea, el a renunţat la privilegiile şi la perspectivele de care s-ar fi putut bucura ca membru al casei faraonului. (Citeşte Evrei 11:24-27.) Instruirea spirituală şi credinţa în Iehova l-au ajutat pe Moise să se gândească întotdeauna la lucrurile de sus.

¹² Deşi a primit cea mai bună instruire laică posibilă la vremea aceea, Moise  nu a folosit-o pentru a dobândi putere, faimă sau bogăţii. De fapt, Biblia spune că el „a refuzat să fie numit fiul fiicei faraonului, alegând mai degrabă să fie maltratat cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerea trecătoare a păcatului”. Mai târziu, Moise şi-a folosit instruirea spirituală pentru a îndeplini scopul lui Iehova.

13, 14. a) Ce l-a ajutat pe Moise să fie pregătit pentru misiunea pe care i-a încredinţat-o mai târziu Iehova? b) La fel ca Moise, ce ar trebui să facem?

¹³ Moise l-a iubit pe Iehova şi a fost sincer preocupat de binele poporului Său. Când avea 40 de ani, Moise a crezut că era pregătit să elibereze poporul lui Dumnezeu din sclavia egipteană (Fap. 7:23-25). Totuşi, înainte ca Iehova să-i poată încredinţa această misiune, Moise mai avea nevoie de ceva. El trebuia să cultive unele calităţi precum umilinţa, răbdarea, blândeţea şi stăpânirea de sine (Prov. 15:33). Moise avea nevoie de o instruire care să-l pregătească pentru a face faţă încercărilor şi greutăţilor care îl aşteptau. Cei 40 de ani petrecuţi ca păstor l-au ajutat să cultive aceste calităţi.

¹⁴ Fără îndoială, instruirea practică pe care a primit-o ca păstor i-a fost de mare folos. Biblia spune că Moise a devenit „cel mai smerit dintre toţi oamenii de pe faţa pământului” (Num. 12:3). El cultivase umilinţă, iar aceasta l-a ajutat să fie răbdător cu tot felul de oameni, care veneau la el cu probleme dificile (Ex. 18:26). La fel ca Moise, şi noi ar trebui să cultivăm unele calităţi spirituale care ne vor ajuta să supravieţuim ‘necazului celui mare’ şi să intrăm în lumea nouă şi dreaptă a lui Dumnezeu (Rev. 7:14). Să ne gândim: Reuşim să ne înţelegem bine cu ceilalţi, inclusiv cu cei despre care credem că îşi ies repede din fire sau sunt prea sensibili? Apostolul Petru ne-a îndemnat: „Onoraţi oameni de orice fel, iubiţi întreaga comunitate a fraţilor” (1 Pet. 2:17).

15, 16. a) De ce este vital să ne gândim întotdeauna la lucrurile de sus? b) De ce trebuie creştinii să aibă o conduită bună?

¹⁵ Trăim ‘timpuri critice, cărora cu greu li se face faţă’ (2 Tim. 3:1). De aceea, pentru a rămâne treji din punct de vedere spiritual, este vital să ne gândim întotdeauna la lucrurile de sus (1 Tes. 5:6-9). Să analizăm trei modalităţi prin care putem face aceasta.

¹⁶ Conduita noastră: Petru a arătat de ce este important să avem o conduită bună. El a spus: „Să aveţi o purtare excelentă printre naţiuni, pentru ca . . . datorită lucrărilor voastre bune la care sunt martore, să-l glorifice pe Dumnezeu” (1 Pet. 2:12). Indiferent că suntem acasă, la serviciu, la şcoală, la destindere sau în lucrarea de predicare, noi facem tot ce putem pentru a-l glorifica pe Iehova prin conduita noastră. E adevărat, întrucât suntem imperfecţi, cu toţii greşim (Rom. 3:23). Dar, continuând ‘să luptăm lupta cea bună a credinţei’, putem ieşi învingători împotriva cărnii noastre imperfecte (1 Tim. 6:12).

17. Cum putem imita modul de gândire al lui Cristos? (Vezi imaginea de la începutul articolului.)

¹⁷ Modul nostru de gândire: Pentru a avea o conduită bună, este important să avem un mod de gândire corect. Apostolul Pavel a spus: „Păstraţi în voi acest mod de gândire care era şi în Cristos Isus” (Filip. 2:5). Isus a avut o atitudine umilă. Umilinţa l-a ajutat să manifeste spirit de sacrificiu în serviciul lui  Iehova. Predicarea veştii bune despre Regatul lui Dumnezeu a fost principala sa preocupare (Mar. 1:38; 13:10). Isus a considerat Cuvântul lui Dumnezeu autoritatea supremă (Ioan 7:16; 8:28). El a studiat cu sârguinţă Sfintele Scripturi, astfel că a putut să citeze din ele, să le apere şi să le explice. Fiind umili şi zeloşi când predicăm şi când studiem personal Biblia, vom reuşi să imităm într-o măsură mai mare modul de gândire al lui Cristos.

18. Cum putem susţine lucrarea lui Iehova?

¹⁸ Eforturile noastre: Scopul lui Iehova este ca „în numele lui Isus să se plece orice genunchi: al celor din cer [şi] al celor de pe pământ” (Filip. 2:9-11). Chiar dacă are o poziţie foarte importantă, Isus i se supune cu umilinţă Tatălui său. La fel ar trebui să facem şi noi (1 Cor. 15:28). Cum anume? Depunând toate eforturile pentru a îndeplini lucrarea care ne-a fost încredinţată, şi anume aceea de ‘a face discipoli din oamenii tuturor naţiunilor’ (Mat. 28:19). De asemenea, dorim „să facem ce este bine faţă de toţi”, fiind buni cu semenii şi cu fraţii noştri (Gal. 6:10).

19. Care ar trebui să fie hotărârea noastră?

¹⁹ Suntem foarte recunoscători că Iehova ne aminteşte să ne gândim întotdeauna la lucrurile de sus! De aceea, trebuie „să alergăm cu perseverenţă cursa care ne este pusă înainte” (Evr. 12:1). Să fim deci hotărâţi să lucrăm „din tot sufletul, ca pentru Iehova”, fiind convinşi că Tatăl nostru ceresc ne va binecuvânta din plin eforturile! (Col. 3:23, 24)