Dacă Adam a fost perfect, cum a fost posibil să păcătuiască?
Cititorii întreabă
Dacă Adam a fost perfect, cum a fost posibil să păcătuiască?
A fost posibil ca Adam să păcătuiască deoarece Dumnezeu l-a creat cu liber-arbitru, sau cu libertatea de a acţiona şi de a lua hotărâri conform propriei voinţe. Acest dar nu a fost nicidecum incompatibil cu perfecţiunea lui Adam. Totuşi, numai Dumnezeu este perfect în sens absolut (Deuteronomul 32:3, 4; Psalmul 18:30; Marcu 10:18). Orice altă fiinţă sau orice lucru poate avea doar o perfecţiune limitată. De exemplu, un cuţit este perfect pentru a tăia carne, dar nu este de niciun folos pentru cineva care vrea să mănânce supă. Aşadar, un lucru este perfect numai în raport cu scopul pentru care a fost făcut.
Prin urmare, cu ce scop l-a creat Dumnezeu pe Adam? Dumnezeu a dorit ca, prin intermediul lui Adam, să aducă în existenţă oameni inteligenţi, înzestraţi cu liber-arbitru. Cei ce doreau să cultive iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de căile sale aveau să facă aceasta alegând să respecte legile divine. Aşadar, când a fost creat, omul nu a fost programat, ca să spunem aşa, să asculte de Dumnezeu. Ascultarea avea să fie rezultatul propriei lui alegeri (Deuteronomul 10:12, 13; 30:19, 20). Astfel, dacă Adam nu ar fi avut capacitatea de a alege să nu asculte, ar fi fost incomplet, adică imperfect. Despre modul în care Adam şi-a folosit liberul-arbitru, Biblia spune că el a ales să asculte de soţia sa şi, astfel, să încalce legea lui Dumnezeu referitoare la „pomul cunoaşterii binelui şi răului“ (Geneza 2:17; 3:1–6).
În acest caz, s-ar putea spune oare că Dumnezeu l-a creat pe Adam cu o deficienţă în ce priveşte capacitatea de a alege între bine şi rău, fapt ce l-a împiedicat să ia decizii sănătoase sau să se împotrivească ispitei? Înainte ca Adam să devină neascultător, Iehova Dumnezeu a examinat întreaga sa creaţie de pe pământ, inclusiv prima pereche de oameni, şi a văzut că totul era „foarte bun“ (Geneza 1:31). Astfel, când Adam a păcătuit, Creatorul său nu a trebuit să corecteze o greşeală de proiectare, ci l-a învinuit, pe bună dreptate, doar pe Adam (Geneza 3:17–19). Primul om nu a permis ca iubirea pentru Dumnezeu şi pentru dreptate să-l îndemne să asculte numai de Dumnezeu.
Să analizăm acum un alt argument. Când a venit pe pământ, Isus a fost un om perfect, asemenea lui Adam. Totuşi, spre deosebire de ceilalţi descendenţi ai lui Adam, Isus a fost conceput prin spirit sfânt şi de aceea nu a moştenit niciun defect care să-l facă vulnerabil la ispită (Luca 1:30, 31; 2:21; 3:23, 38). Spre deosebire de Adam, Isus a vrut să-i rămână loial Tatălui său, în pofida celor mai puternice presiuni. Adam însă, prin felul în care şi-a folosit liberul-arbitru, s-a făcut singur vinovat de încălcarea poruncii lui Iehova.
Dar de ce a ales Adam să nu asculte de Dumnezeu? Credea el că îşi va îmbunătăţi în vreun fel situaţia? Nu. Apostolul Pavel a scris că „nu Adam a fost amăgit“ (1 Timotei 2:14). Cu toate acestea, Adam a decis să nutrească aceleaşi dorinţe ca soţia sa, care alesese deja să mănânce din pomul interzis. El a dorit mai mult să fie pe placul ei decât să asculte de Creator. Cu siguranţă, când Eva i-a întins fructul interzis, Adam a reflectat la consecinţele pe care neascultarea urma să le aibă asupra relaţiilor sale cu Dumnezeu. Neavând însă o iubire puternică pentru Iehova, Adam a fost vulnerabil la presiuni, inclusiv la cea exercitată de soţia sa.
Adam a păcătuit înainte de a avea copii, de aceea toţi descendenţii lui se nasc imperfecţi. Totuşi, la fel ca Adam, şi noi am primit în dar liberul-arbitru. Să medităm cu recunoştinţă la bunătatea lui Iehova şi să cultivăm o iubire puternică pentru Dumnezeu, căruia i se cuvin ascultarea şi închinarea noastră! (Psalmul 63:6; Matei 22:36, 37)