Este bine să te răzbuni?

„RĂZBUNAREA este dulce“, se zice adesea. Şi aceasta pentru că este firesc să ne supărăm când suntem jigniţi sau ni se pricinuieşte vreun rău. Simţul înnăscut al binelui şi al răului ne spune că o nedreptate trebuie să fie corectată. Întrebarea este cum?

Există multe situaţii în care cineva s-ar putea gândi să se răzbune, de pildă, dacă primeşte o palmă, este îmbrâncit sau este insultat ori, mai grav, dacă este abuzat verbal, agresat fizic, jefuit ş.a.m.d. Cum reacţionezi când cineva te lezează în vreun fel sau altul? În ziua de azi, mulţi oameni tind să spună: „O să mi-o plătească!“.

În Statele Unite, mai mulţi elevi de gimnaziu au depus plângeri împotriva unor profesori, acuzându-i pe nedrept de abuz, pentru a se răzbuna deoarece aceştia îi disciplinaseră. Însă iată ce spune Brenda Mitchell, preşedinta Sindicatului profesorilor din New Orleans: „Odată ce unui profesor i se aduc acuzaţii, reputaţia sa este pătată“. Chiar şi după ce se dovedeşte falsitatea acuzaţiilor, persoana are încă mult de suferit.

Dar nu numai elevii au tendinţa de a se răzbuna. Un număr tot mai mare de angajaţi nemulţumiţi caută să se răzbune pe angajatorii lor deteriorând sau ştergând date importante din reţeaua de calculatoare a firmei. Alţii fură unele informaţii secrete ale companiei şi le dezvăluie persoanelor neautorizate sau le vând. Pe lângă furtul de date electronice, „furtul «clasic» rămâne metoda principală de răzbunare a lucrătorilor“, se arată în The New York Times. Pentru a evita pericolul răzbunării, multe companii au luat măsuri ca un agent de pază să-l escorteze pe angajatul concediat până la biroul acestuia, să-l aştepte să-şi strângă lucrurile şi apoi să-l însoţească afară din clădire.

Dar cele mai frecvente cazuri de răzbunare sunt cele în care sunt implicate persoane apropiate: prieteni, colaboratori şi membri ai familiei. Sentimentele rănite din cauza unui cuvânt răutăcios sau a unei fapte necugetate pot duce la vorbe sau acţiuni de răzbunare. Dacă un prieten ţi se adresează pe un ton aspru, îi răspunzi în acelaşi mod? Dacă un membru al familiei te supără în vreun fel, te  gândeşti să-i plăteşti cu aceeaşi monedă? Cât de uşor este să procedăm astfel când cel ce ne-a supărat este cineva apropiat!

Nebunia răzbunării

Adesea, cei care caută să se răzbune fac acest lucru pentru a se elibera de suferinţa emoţională pe care le-a pricinuit-o cel ce i-a lezat. Să ne gândim, de pildă, la următoarea situaţie prezentată în Biblie: Când fiii patriarhului evreu Iacob au aflat că Sihem, un canaanit, a violat-o pe sora lor, Dina, „aceştia s-au simţit jigniţi şi s-au mâniat foarte tare“ (Geneza 34:1–7). Pentru a răzbuna răul făcut surorii lor, doi dintre fiii lui Iacob au pus la cale un plan împotriva lui Sihem şi a casei lui. Prin vicleşug, Simeon şi Levi au intrat în oraşul canaanit şi i-au omorât pe toţi bărbaţii de acolo, inclusiv pe Sihem (Geneza 34:13–27).

Dar s-a rezolvat ceva prin acea vărsare de sânge? Când a aflat de fapta fiilor săi, Iacob i-a mustrat, spunând: „Aţi adus nenorocirea asupra mea, făcându-mă o duhoare pentru locuitorii ţării . . . Ei se vor aduna împotriva mea, mă vor ataca şi mă vor nimici împreună cu casa mea“ (Geneza 34:30). Într-adevăr, departe de a rezolva ceva, fapta de răzbunare a fiilor lui Iacob a înrăutăţit şi mai mult lucrurile: familia lui Iacob trebuia acum să se păzească de eventualele atacuri din partea vecinilor înfuriaţi. Se pare că tocmai pentru a preveni o asemenea situaţie, Dumnezeu i-a poruncit lui Iacob să plece din acea zonă şi să se mute cu familia la Betel (Geneza 35:1, 5).

Din acest episod biblic desprindem o lecţie importantă: Răzbunarea duce deseori la alte acte de răzbunare, iar acest lucru se poate repeta la nesfârşit. Aşa cum spune un proverb german, „răzbunarea nu rămâne nerăzbunată“.

O perpetuare a suferinţei

Faptul de a te gândi mereu cum să pedepseşti pe cineva are un efect distructiv. În cartea Forgiveness — How to Make Peace With Your Past and Get On With Your Life se spune: „Mânia te macină. Îţi consumă timpul şi energia deoarece insişti cu mintea asupra evenimentelor dureroase din trecut, spui în sinea ta tot felul de cuvinte injurioase la adresa celor care te-au rănit şi faci planuri  de răzbunare“. Biblia descrie foarte sugestiv acest proces: „Invidia este putrezirea oaselor“ (Proverbele 14:30).

Într-adevăr, cum poate cineva să fie bucuros dacă în inima sa mocnesc sentimente de ură şi de ranchiună? Un editorialist a făcut următoarea remarcă: „Dacă te gândeşti că «răzbunarea este dulce», priveşte chipul celor ce se hrănesc cu «dulceaţa» ei“.

Să ne gândim la ceea ce se întâmplă în multe părţi ale lumii unde există conflicte etnice şi religioase. De multe ori, vărsările de sânge duc la alte vărsări de sânge, ceea ce nu face decât să alimenteze ura şi să semene în continuare moarte. De exemplu, după un atentat cu bombă în care au murit 18 tineri, o femeie îndurerată a strigat: „Ar trebui să le-o plătim însutit!“. Astfel, se comit tot mai multe acte de violenţă şi tot mai mulţi oameni sunt atraşi în conflict.

„Ochi pentru ochi“

Unii îşi justifică atitudinea răzbunătoare făcând referire chiar la cuvintele Bibliei. „Nu spune Biblia «ochi pentru ochi, dinte pentru dinte»?“, zic ei (Leviticul 24:20). La prima vedere, legea „ochi pentru ochi“ pare să încurajeze răzbunarea. În realitate însă, această lege avea în vedere limitarea actelor de răzbunare nejustificate. De ce se poate spune lucrul acesta?

Dacă un israelit agresa un alt israelit şi-i vătăma ochiul, Legea prevedea o pedeapsă justă. Cu toate acestea, victima nu era îndreptăţită să-l pedepsească pe agresor sau pe un membru al familiei acestuia. Potrivit Legii, ea trebuia să prezinte cazul în faţa autorităţilor, a judecătorilor numiţi, care aveau să-l rezolve în mod corespunzător. Cunoaşterea faptului că acela care săvârşea în mod intenţionat acte violente sau criminale împotriva unui semen avea să fie pedepsit în acelaşi fel în care a procedat era un motiv puternic pentru a nu se răzbuna.

În plus, înainte de a da legea „ochi pentru ochi“, Iehova Dumnezeu i-a spus naţiunii Israel prin Moise: „Să nu-l urăşti în inima ta pe fratele tău. . . . Să nu te răzbuni, nici să nu ţii duşmănie“ (Leviticul 19:17, 18). Într-adevăr, legea „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte“ trebuie privită în contextul întregului legământ al Legii, despre care Isus a spus că se rezumă în două porunci: „Să-l iubeşti pe Iehova, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta“ şi „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“ (Matei 22:37–40). Aşadar, cum ar trebui să reacţioneze creştinii adevăraţi când li se face o nedreptate?

Urmaţi calea păcii

Biblia îl numeşte pe Iehova „Dumnezeul păcii“ şi îi îndeamnă pe închinătorii săi „să caute pacea şi s-o urmărească“ (Evrei 13:20; 1 Petru 3:11). Dar este într-adevăr practic acest sfat?

Pe parcursul serviciului său pământesc, Isus a fost scuipat, bătut şi persecutat de duşmanii săi, trădat de un colaborator apropiat şi chiar părăsit de propriii săi continuatori (Matei 26:48–50; 27:27–31). Cum a reacţionat el? Iată ce a scris apostolul Petru: „Când era insultat, nu răspundea cu insulte. Când suferea, nu ameninţa, ci întotdeauna se lăsa în grija celui care judecă drept“ (1 Petru 2:23).

Petru a explicat: „Cristos a suferit pentru voi, lăsându-vă un model, ca să călcaţi cât mai exact pe urmele lui“ (1 Petru 2:21). Da, creştinii sunt îndemnaţi să urmeze exemplul  lui Isus, inclusiv în ce priveşte suferirea nedreptăţilor. În acest sens, însuşi Isus a spus în Predica de pe munte: „Continuaţi să-i iubiţi pe duşmanii voştri şi să vă rugaţi pentru cei care vă persecută, ca să vă dovediţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri“ (Matei 5:44, 45).

Cum reacţionează cei ce manifestă iubire asemenea lui Cristos când cineva le face un rău? În Proverbele 19:11 se spune: „Perspicacitatea îl face pe om încet la mânie şi este frumos din partea lui să treacă peste fărădelege“. Ei aplică şi următorul sfat: „Nu te lăsa învins de rău, ci învinge răul prin bine“ (Romani 12:21). Ce contrast izbitor este între atitudinea încurajată de Biblie şi spiritul de răzbunare atât de răspândit în lumea de azi! Adevărata iubire creştină ne poate ajuta să învingem tendinţa de a plăti cu aceeaşi monedă şi ‘să trecem peste fărădelege’, deoarece iubirea „nu ţine cont de răul suferit“ (1 Corinteni 13:5).

Înseamnă aceasta că, dacă suntem victima unei infracţiuni sau dacă cineva ne pune în pericol în vreun alt fel, ar trebui pur şi simplu să suferim în tăcere? Nicidecum! Prin cuvintele „învinge răul prin bine“, Pavel nu a vrut să spună că un creştin trebuie să accepte să sufere indiferent de situaţie. Dimpotrivă, când suntem agresaţi avem tot dreptul să ne apărăm. Dacă cineva atentează la integritatea noastră corporală sau la bunurile noastre, putem chema poliţia. Dacă avem probleme cu cineva la serviciu sau la şcoală, există autorităţi laice cărora le putem cere ajutorul (Romani 13:3, 4).

Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că trăim într-un sistem în care cu greu triumfă dreptatea. De fapt, mulţi au căutat ani de zile să li se facă dreptate, dar nu s-au ales decât cu inima plină de amărăciune şi de indignare.

Satan s-ar bucura foarte mult să-i vadă pe oameni dezbinaţi de ură şi de dorinţa de răzbunare (1 Ioan 3:7, 8). Să păstrăm mereu în minte cuvintele pe care le găsim în Biblie: „Iubiţii mei fraţi, nu vă răzbunaţi singuri, ci faceţi loc mâniei, căci este scris: «Răzbunarea este a mea, eu voi răsplăti, zice Iehova»“ (Romani 12:19). Lăsând problema în mâinile lui Iehova, vom evita multă durere, mânie şi violenţă (Proverbele 3:3–6).

[Text generic pe pagina 22]

„Să-l iubeşti pe Iehova, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta“ şi „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“

[Legenda fotografiilor de la pagina 23]

Iubirea „nu ţine cont de răul suferit“ (1 Corinteni 13:5)