Pot morţii să-i ajute pe cei vii?
Pot morţii să-i ajute pe cei vii?
TAMBA, * un tânăr din vestul Africii, avea de dat un examen la şcoală. Mama lui susţinea cu tărie că, pentru a lua examenul, avea nevoie de ajutorul unor rude decedate. La Palermo (Sicilia), turiştii vizitează catacombele unde sunt expuse rămăşiţele conservate cu grijă a sute de oameni. Unii cred că aceste rămăşiţe mumificate le asigură ocrotire celor vii. În fiecare an, Lily Dale, un oraş din vestul statului New York, îşi primeşte vizitatorii. Ei vin în acest oraş, cunoscut pentru numărul neobişnuit de mare de mediumuri spiritiste, sperând că vor putea intra în legătură cu rudele sau prietenii decedaţi şi că vor primi ajutor din partea lor.
Credinţa că morţii îi pot ajuta pe cei vii este răspândită pe tot globul. Poate că şi dumneavoastră aţi fost învăţat lucrul acesta sau poate că unii dintre cei ce vă sunt apropiaţi au această convingere. Este cât se poate de firesc să ne fie dor de cei dragi pe care i-am pierdut în moarte. Mediumurile spiritiste promit să umple acest gol interior. Revista americană Time cita cuvintele unui medium, care a declarat că fiinţele din domeniul spiritual sunt „întotdeauna gata să intervină când li se cere ajutorul“. Dar este adevărată această afirmaţie? Pot oare morţii să-i ajute pe cei vii? S-ar putea ca răspunsul clar al Bibliei să vă surprindă.
Trăiesc morţii undeva?
Folosind cuvinte simple, uşor de înţeles, Biblia arată care este starea morţilor. În Eclesiastul 9:5 se spune: „Cei vii sunt conştienţi că vor muri, dar cei morţi nu sunt conştienţi de nimic“. Este posibil ca morţii să aibă sentimente? Răspunsul îl găsim în versetul 6: „Iubirea lor şi ura lor şi gelozia lor au pierit deja şi nu mai au parte niciodată de ceea ce se face sub soare“. De asemenea, în versetul 10 al aceluiaşi capitol se spune că „în Şeol, locul unde te duci, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune“. Termenul ebraic „Şeol“ înseamnă „mormântul comun al omenirii“. Este demn de remarcat că echivalentul grecesc al acestui cuvânt, „Hades“, este folosit în Scripturi şi cu referire la locul unde a mers Isus Cristos pentru un timp după ce a murit (Faptele 2:31).
Isus i-a ajut pe mulţi în timpul vieţii sale. Însă el ştia că avea să moară. Se aştepta el să-i poată ajuta pe oameni şi în timpul cât avea să fie în mormânt? Nicidecum! Isus a comparat moartea sa iminentă cu perioada nopţii, în care nu mai putea lucra (Ioan 9:4). El ştia că oamenii, când încetează din viaţă, „zac neputincioşi în moarte“ (Isaia 26:14).
Isus a mai folosit o comparaţie pentru a transmite aceeaşi idee despre moarte. Când prietenul său Lazăr a murit, Isus a asemănat moartea cu somnul (Ioan 11:11–13). Şi nu ne putem aştepta ca un om care doarme să ne ajute, nu-i aşa? Acesta nu este conştient de ceea ce se întâmplă în jurul său şi nu poate să acţioneze în folosul nimănui.
Continuă sufletul să trăiască după moarte?
Mulţi oameni au fost învăţaţi că sufletul este ceva imaterial ce continuă să trăiască după moartea persoanei. Însă Scripturile ne învaţă cu totul altceva. Prima carte a Bibliei, Geneza, explică ce este sufletul. În Geneza 2:7 se spune că, atunci când a fost creat, primul om „a devenit un suflet viu“. Omul, ca întreg, este un suflet. Animalele sunt şi ele suflete (Geneza 1:20–25). În mod logic, aşadar, când moare un om sau un animal, moare un suflet. Biblia confirmă acest adevăr (Ezechiel 18:4).
Totuşi, unii s-ar putea întreba: Dar cum de există atâtea istorisiri despre oameni care au luat legătura cu morţii, au auzit vocea lor sau chiar i-au văzut? Astfel de istorisiri se întâlnesc în multe părţi ale lumii. Acestea le dau speranţă rudelor îndoliate şi prietenilor apropiaţi, determinându-i pe mulţi să apeleze la un medium care susţine că poate să ia legătura cu cel decedat.
Sunt adevărate aceste istorisiri? Dacă da, n-ar contrazice ele declaraţiile biblice menţionate mai sus? Cristos Isus a descris Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind adevăr (Ioan 17:17). Adevărul nu se contrazice. De fapt, Biblia arată clar cum trebuie să considerăm afirmaţiile potrivit cărora morţii îi pot ajuta pe cei vii. Biblia ne vorbeşte despre un om care a căutat ajutor la cei morţi. Citind cu atenţie această relatare, vom vedea care este adevărul.
Un rege cere ajutor de la cei morţi
Relatarea ne poartă în nordul Israelului, pe un câmp de luptă. Regele Saul şi armata lui aveau de înfruntat temuta armată filisteană. Când Saul a văzut tabăra filistenilor, „inima a început să-i tremure foarte tare“. În această perioadă a domniei lui, Saul părăsise deja închinarea adevărată. De aceea, implorările pe care i le-a adresat lui Iehova au rămas fără răspuns. La cine avea să caute Saul ajutor? Samuel, profetul lui Dumnezeu, murise (1 Samuel 28:3, 5, 6).
Saul i-a cerut îndrumare unui medium din En-Dor. El l-a implorat pe acel medium ‘să-l ridice pe Samuel’ din morţi, iar mediumul a chemat un spirit. Acest „Samuel“ i-a spus lui Saul că filistenii vor învinge şi că Saul şi fiii lui vor muri în luptă (1 Samuel 28:7–19). Dar era cel invocat într-adevăr Samuel întors din morţi?
Gândiţi-vă! Biblia spune că, la moarte, omul „se întoarce în pământ“ şi „îi pier şi gândurile“ (Psalmul 146:4). Atât Saul, cât şi Samuel ştiau că Dumnezeu condamnă orice legătură cu mediumurile. De fapt, însuşi Saul pornise în trecut o campanie de curăţare a ţării de practicile spiritiste! (Leviticul 19:31)
Aşadar, dacă fidelul Samuel ar fi fost încă în viaţă ca spirit, ar fi încălcat el legea lui Dumnezeu şi ar fi colaborat cu un medium pentru a se întâlni cu Saul? Iehova refuzase să mai vorbească cu Saul. Ar fi putut oare un medium să-l oblige pe Dumnezeul Atotputernic să comunice cu Saul prin intermediul defunctului Samuel? În niciun caz! Este limpede că acest „Samuel“ nu era fidelul profet al lui Dumnezeu în vreo formă anume. Era un spirit rău, un demon care pretindea că este defunctul Samuel.
Demonii sunt îngeri care s-au răzvrătit împotriva autorităţii lui Dumnezeu în perioada de început a istoriei omenirii (Geneza 6:1–4; Iuda 6). Ei pot observa oamenii pe parcursul vieţii acestora şi, prin urmare, ştiu cum a vorbit, cum a arătat şi cum a acţionat fiecare. Demonii fac tot ce le stă în putinţă să promoveze ideea că afirmaţiile Bibliei nu sunt adevărate. Nu este de mirare că Biblia ne avertizează să evităm orice legătură cu aceste forţe spirituale rele! (Deuteronomul 18:10–12) Aceste spirite rele acţionează şi în prezent.
Acum înţelegem de ce mulţi oameni spun că „i-au auzit“ sau „i-au văzut“ pe cei dragi ai lor care au murit. Chiar dacă uneori aceste „întâlniri“ par a fi folositoare, să nu uităm că forţele spirituale rele vor cu orice preţ să-i înşele pe oameni (Efeseni 6:12). * De asemenea, să nu uităm că Iehova este un Dumnezeu iubitor, care ne vrea numai binele. Dacă morţii ar fi vii undeva şi ar putea să le vină în ajutor membrilor familiei şi prietenilor, ar interzice Creatorul nostru iubitor această legătură, numind-o „dezgustătoare“? Cu siguranţă, nu! (Deuteronomul 18:12; 1 Petru 5:7) Aşadar, cine ne poate oferi cu adevărat ajutor?
Ajutor real pentru cei vii şi pentru cei morţi
Din cele analizate până acum, înţelegem că morţii n-au cum să-i ajute pe cei vii. Mai mult, eforturile de a căuta ajutorul morţilor sunt nu numai ineficiente, dar şi extrem de periculoase, întrucât ne fac să încălcăm legea lui Dumnezeu şi ne expun influenţei demonilor.
Biblia ne îndeamnă să apelăm la persoana care este cea mai în măsură să ne ofere ajutor: Creatorul nostru, Iehova. El ne poate elibera chiar din moarte (Psalmul 33:19, 20). El doreşte să ne ajute şi astfel ne oferă o speranţă reală, total diferită de speranţele deşarte pe care le dau mediumurile.
Tamba, tânărul menţionat la început, a învăţat din proprie experienţă cât de mare este diferenţa dintre speranţele deşarte pe care le dau mediumurile spiritiste şi adevărul pe care ni-l oferă Iehova. Mediumurile susţineau că, dacă el nu le aducea o jertfă strămoşilor lui decedaţi, nu lua examenul. Tamba începuse să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova şi aflase care este adevărata stare a morţilor, precum şi cine sunt forţele rele care se pretind a fi strămoşii decedaţi. Cu toate că mama sa făcea mari presiuni asupra lui să accepte ajutorul unui medium, Tamba a refuzat, spunându-i: „Dacă nu iau examenul, mă voi strădui mai mult la anul“.
Ce s-a întâmplat până la urmă? Nu numai că a luat examenul, dar a şi primit cea mai mare notă! Mama lui a rămas uluită. Ea n-a mai crezut în mediumuri şi n-a mai amintit niciodată de jertfele pentru morţi. Tamba a învăţat că Iehova ne avertizează ‘să nu îi întrebăm pe cei morţi pentru cei vii’ (Isaia 8:19). Studiul Bibliei l-a convins că, dacă îşi găseşte plăcerea în legea lui Dumnezeu, va reuşi în ceea ce face (Psalmul 1:1–3).
Dar ce se va întâmpla cu cei dragi pe care i-am pierdut în moarte? Mai există vreo speranţă pentru ei? Iehova a promis să ne ajute atât pe noi, cei vii, cât şi pe cei ce sunt în morminte. Să remarcăm ce a prezis profetul Isaia în capitolul 26. După ce a arătat că morţii nu mai pot face nimic, în versetul 19 el spune: „Morţii tăi vor trăi. . . . Treziţi-vă şi strigaţi de bucurie, voi, care locuiţi în ţărână!“. Profeţia arată în continuare că „cei ce zac neputincioşi în moarte“ vor trăi din nou.
Să ne imaginăm ce va însemna lucrul acesta! Miliardele de oameni care au adormit în moarte vor fi readuşi la viaţă! De fapt, Biblia arată că lui Iehova ‘îi este dor’ să le dea viaţă (Iov 14:14, 15). Vi se par aceste promisiuni prea frumoase ca să fie adevărate? Isus Cristos a fost atât de sigur că această speranţă se va împlini, încât i-a descris pe cei morţi ca fiind deja vii în ochii lui Iehova (Luca 20:37, 38).
Aţi vrea să aveţi şi dumneavoastră această speranţă? * Continuaţi să asimilaţi cunoştinţă exactă din Biblie. Pe măsură ce veţi studia, veţi fi tot mai convins că Iehova îi poate ajuta atât pe cei vii, cât şi pe cei morţi şi că promisiunile sale sunt „demne de încredere şi adevărate“ (Revelaţia 21:4, 5).
[Note de subsol]
^ par. 2 Numele a fost schimbat.
^ par. 18 Pentru mai multe informaţii cu privire la acest subiect, vezi broşura Spiritele morţilor — Pot ele să vă ajute sau să vă facă rău? Există ele cu adevărat?, publicată de Martorii lui Iehova.
^ par. 26 Pentru mai multe informaţii despre promisiunea biblică a învierii, vezi capitolul 7 al cărţii Ce ne învaţă în realitate Biblia?, publicată de Martorii lui Iehova.
[Text generic pe pagina 19]
Este cât se poate de firesc să ne fie dor de cei dragi pe care i-am pierdut în moarte
[Text generic pe pagina 20]
S-a întors oare profetul Samuel din morţi şi a vorbit cu regele Saul?