Este Isus arhanghelul Mihael?
Cititorii întreabă . . .
Este Isus arhanghelul Mihael?
▪ Da, este. În prezent, în diferite regiuni ale pământului oamenii au mai multe nume. La fel stăteau lucrurile şi în timpurile biblice. De exemplu, patriarhului Iacob i se mai spunea Israel, iar apostolului Petru i se spunea şi Simeon, Simon, Chifa şi Simon Petru (Geneza 35:10; Matei 10:2; 16:16; Ioan 1:42; Faptele 15:7, 14). De unde ştim că Isus are şi numele Mihael? Să analizăm următoarele dovezi biblice.
Numele Mihael apare de cinci ori în Biblie cu referire la o fiinţă spirituală puternică. De exemplu, în cartea Daniel apare de trei ori. În Daniel 10:13, 21 citim că un înger trimis într-o misiune este ajutat de Mihael, descris drept „unul dintre prinţii cei mai de seamă“ şi „prinţul vostru“. Apoi, din Daniel 12:1 aflăm că, în timpul sfârşitului, „se va ridica Mihael, marele prinţ care stă în favoarea fiilor poporului tău“.
Mihael mai este menţionat în Revelaţia 12:7, unde se spune că „Mihael şi îngerii lui“ luptă într-un război decisiv cu Satan Diavolul şi demonii lui, care sunt expulzaţi din cer.
Să observăm că, în fiecare din cazurile de mai sus, Mihael este prezentat drept un înger războinic ce luptă pentru a ocroti poporul lui Dumnezeu, înfruntându-l chiar şi pe cel mai mare duşman al lui Iehova, Satan.
În Iuda, versetul 9, Mihael este numit „arhanghelul“. Prefixul „arh“ înseamnă „principal“ sau „căpetenie“, iar cuvântul „arhanghel“ nu este niciodată folosit în Biblie la plural. Singurul verset în afară de cel din Iuda în care mai apare cuvântul „arhanghel“ este cel din 1 Tesaloniceni 4:16, unde Pavel îl descrie pe înviatul Isus astfel: „Însuşi Domnul [Isus] va coborî din cer cu un strigăt poruncitor, cu glas de arhanghel şi cu trompeta lui Dumnezeu“. Prin urmare, arhanghelul, sau căpetenia îngerilor, despre care se vorbeşte în acest verset este Isus Cristos.
La ce concluzie ajungem în urma celor analizate până acum? Isus Cristos este arhanghelul Mihael. Ambele nume — Mihael, care înseamnă „Cine este ca Dumnezeu?“, şi Isus, care înseamnă „Iehova este Salvare“ — îndreaptă atenţia asupra rolului său de susţinător principal al suveranităţii lui Dumnezeu. În Filipeni 2:9 se spune: „Dumnezeu l-a ridicat [pe Isus aflat în glorie cerească] într-o poziţie înălţată şi i-a dat cu bunăvoinţă numele care este mai presus de orice alt nume“.
Demn de remarcat este că naşterea lui Isus ca om n-a însemnat începutul vieţii sale. Înainte de naşterea sa, un înger a venit la Maria şi i-a spus că avea să conceapă un copil prin intermediul spiritului sfânt şi că trebuia să-i pună numele Isus (Luca 1:31). În timpul serviciului său pe pământ, Isus a vorbit deseori despre existenţa sa preumană (Ioan 3:13; 8:23, 58).
Aşadar, arhanghelul Mihael este Isus în existenţa sa preumană. După învierea şi întoarcerea sa la cer, Isus şi-a reluat numele de Mihael şi activitatea în calitate de căpetenie a îngerilor, „spre gloria lui Dumnezeu, Tatăl“ (Filipeni 2:11).