„Te vei purta loial“
Apropiaţi-vă de Dumnezeu
„Te vei purta loial“
CE SIMŢIŢI când o persoană în care aveţi încredere vă dezamăgeşte sau vă trădează? Întrucât trăim într-o lume neloială, aşteptările ne sunt înşelate de multe ori, iar lucrul acesta ne întristează profund (2 Timotei 3:1–5). Aşadar, mai putem avea încredere în cineva? Există cineva care să ne rămână loial în orice situaţie? Să vedem cum ne ajută cuvintele regelui David al anticului Israel să răspundem la aceste întrebări.
Pe parcursul vieţii, David a fost trădat în cel mai josnic mod cu putinţă. Deşi nu făcuse nimic rău, a fost persecutat de primul rege al Israelului, Saul, care îl invidia, şi a fost nevoit să ducă o viaţă de fugar. Nici chiar în familia sa lucrurile n-au stat mai bine. Mical, soţia lui, nu i-a rămas loială, ci „a început să-l dispreţuiască în inima ei“ (2 Samuel 6:16). Ahitofel, sfătuitorul său de încredere, l-a trădat şi a trecut de partea celor ce se răzvrătiseră împotriva lui. Cine era în fruntea acestui complot? Nimeni altul decât Absalom, propriul său fiu! Având în vedere că a fost trădat de atâtea ori, a încetat oare David să mai aibă încredere în ceilalţi, considerând că nu există nimeni care să fie loial în orice situaţie?
Răspunsul îl găsim în cuvintele lui David din 2 Samuel 22:26. Manifestând o credinţă de nezdruncinat, David a spus despre Iehova Dumnezeu într-un cântec liric: „Cu cel loial te vei purta loial“. David era sigur că, oricât l-ar fi dezamăgit oamenii, Iehova avea să rămână loial faţă de el.
Dar să examinăm mai îndeaproape cuvintele lui David. Termenul ebraic tradus prin „a se purta loial“ poate fi redat şi prin expresia „a se purta cu bunătate iubitoare“. Adevărata loialitate izvorăşte din iubire. Iehova se ataşează cu iubire de cei ce îi sunt loiali. *
Totodată, să remarcăm că loialitatea nu este doar un sentiment, este o calitate activă. Iehova se poartă loial. David a înţeles lucrul acesta din proprie experienţă. În cele mai întunecate momente din viaţa acestui rege fidel, Iehova a acţionat cu loialitate în folosul lui, ocrotindu-l şi îndrumându-l. Plin de recunoştinţă, David i-a atribuit lui Iehova eliberarea „din mâna tuturor duşmanilor lui“ (2 Samuel 22:1).
Ce semnificaţie au cuvintele lui David pentru noi? Iehova nu oscilează, nici nu se schimbă (Iacov 1:17). El rămâne fidel normelor sale şi îşi respectă întotdeauna promisiunile. Într-un alt psalm, David a scris: „Iehova . . . nu-i va părăsi pe cei loiali lui“ (Psalmul 37:28).
Iehova preţuieşte loialitatea noastră. El se bucură când ascultăm cu loialitate de el. Totodată, ne îndeamnă să-l imităm, fiind loiali unii faţă de alţii (Efeseni 4:24; 5:1). Dacă manifestăm loialitate în aceste moduri, putem fi siguri că el nu ne va părăsi niciodată. Oricât de mult ne-ar dezamăgi oamenii, putem avea încredere că Iehova va acţiona cu loialitate în folosul nostru, ajutându-ne să facem faţă tuturor problemelor. Da, Iehova este „Cel loial“! (Revelaţia 16:5) Nu ne simţim îndemnaţi să ne apropiem şi mai mult de el?
[Notă de subsol]
^ par. 4 Cuvintele din 2 Samuel 22:26 corespund cu cele din Psalmul 18:25. O traducere a Bibliei redă acest verset din Psalmul 18 astfel: „Faţă de cel loial te arăţi plin de iubire“ (The Psalms for Today).