Învăţaţi-vă copiii
„El s-a alipit de Iehova“
ŞTII ce înseamnă să te alipeşti de o persoană? — * Înseamnă să o consideri importantă, să o iubeşti foarte mult şi să o respecţi. În Biblie se vorbeşte despre cineva care „s-a alipit de Iehova“, adevăratul Dumnezeu. Numele acestei persoane este Ezechia. Să vedem ce putem învăţa din exemplul său.
Ezechia a avut o copilărie nefericită. Tatăl său, Ahaz, regele lui Iuda, s-a abătut de la închinarea la Iehova. Încă de când Ezechia era copil, Ahaz a început să se închine la dumnezei falşi. Pe cel puţin unul dintre fiii săi — un frate al lui Ezechia — l-a ucis şi l-a adus jertfă unui zeu la care se închina!
Chiar dacă Ahaz n-a încetat să facă ce este rău, Ezechia a continuat să asculte de Iehova. Crezi că i-a fost greu să asculte de Dumnezeu? — Sigur că i-a fost greu. Însă Ezechia nu a renunţat! Să vedem cum a reuşit el să se alipească de Iehova şi cum putem face şi noi acest lucru.
Ezechia a învăţat despre unii oameni care s-au alipit de Iehova. Unul dintre aceştia a fost David. Deşi David a trăit cu sute de ani înaintea sa, Ezechia a învăţat despre el din Scripturi. „Dacă tatăl meu şi mama mea m-ar părăsi“, a scris David, „Iehova însuşi m-ar primi“.
Ştii ce l-a ajutat pe David să asculte de Iehova? — Credinţa! David a fost sigur că, dacă era ascultător, Iehova urma să-l ajute. David
nu avea nicio îndoială în această privinţă! Ezechia a meditat la exemplul lui David. Cu siguranţă, acest lucru l-a ajutat să se alipească de Iehova şi să asculte de El. Şi tu poţi fi sigur că Iehova te va ajuta dacă te alipeşti de el şi îl asculţi.Dar ce poţi face dacă tatăl tău sau mama ta nu i se închină lui Iehova? — Dumnezeu le spune copiilor că trebuie să asculte de părinţi. Aşadar, trebuie să asculţi de părinţii tăi. Însă, dacă părinţii îţi spun să faci un lucru pe care Dumnezeu îl interzice, le-ai putea explica de ce nu poţi face lucrul respectiv. Nu trebuie să minţi, să furi sau să faci vreun alt lucru pe care Dumnezeu îl condamnă, indiferent cine ţi-ar spune să-l faci. Este bine să asculţi de Dumnezeu!
Există multe exemple bune pe care le putem urma. Ezechia a putut învăţa nu numai din exemplul lui David, ci şi din exemplul bunicului său Iotam. Asemenea lui Ezechia, şi noi putem învăţa multe lucruri de la Iotam, citind Biblia. Ştii şi alte exemple bune pe care le-am putea urma? —
Este adevărat, din Biblie poţi afla şi despre unele greşeli pe care le-au făcut Ezechia, David, Iotam şi alţi oameni imperfecţi. Dar ei l-au iubit pe Iehova, şi-au recunoscut greşelile şi s-au străduit să facă ce este drept. Nu uita că numai Isus, Fiul lui Dumnezeu, a fost perfect. De aceea, este important să învăţăm în primul rând despre el şi să ne străduim să-i urmăm exemplul.
Citeşte în Biblie
^ par. 3 Când îi citiţi unui copil, liniuţa vă aminteşte să faceţi o pauză şi să-l încurajaţi să se exprime.