Apostolul Ioan şi-a încheiat ultima dintre cele trei scrisori incluse în Biblie astfel: „Multe aş avea să-ţi spun, dar nu voiesc să ţi le scriu cu cerneală şi condei“ (3 Ioan 13, Cornilescu, 1996). O traducere literală a cuvintelor greceşti folosite de Ioan arată că el nu a vrut să scrie cu „negru [cerneală] şi trestie“ (The Kingdom Interlinear Translation of the Greek Scriptures).

Condeiul scribilor consta într-o bucată de trestie tăiată oblic la un capăt şi uşor despicată în vârf. Scribii îi puteau ascuţi vârful folosind o piatră ponce. Această trestie era asemenea unui stilou modern cu peniţă metalică.

Cerneala consta, de obicei, într-un amestec de negru de fum sau funingine şi clei, care avea rol de adeziv. Această cerneală era comercializată în stare solidă şi, înainte de a fi folosită, trebuia amestecată cu apă până se obţinea consistenţa potrivită. În timpul scrisului, cerneala se usca pe suprafaţa papirusului sau a pergamentului, însă nu se impregna în acesta. Astfel, scriitorul putea corecta uşor orice greşeală cu un burete umed, care făcea parte din trusa lui. Acest detaliu privitor la cerneala folosită în vechime ne ajută să înţelegem la ce s-au gândit probabil scriitorii Bibliei când au vorbit despre numele care vor fi şterse, sau scoase, din cartea de amintire a lui Dumnezeu (Exodul 32:32, 33; Revelaţia 3:5).

În Faptele 18:3 se spune că meseria apostolului Pavel era „facerea corturilor“. În timpurile biblice, oamenii care confecţionau corturi ţeseau păr de cămilă şi de capră pentru a obţine fâşii de material. Apoi le coseau şi făceau corturi pentru călători. Însă multe corturi din acea perioadă erau confecţionate din piele. Altele erau făcute din pânză de in, care era produsă în Tars, oraşul natal al lui Pavel. El a lucrat probabil cu unul dintre aceste materiale, dacă nu chiar cu toate. Totuşi, când a colaborat cu Aquila, este posibil ca Pavel să fi făcut prelate de in pentru curţile interioare ale caselor particulare.

Se pare că Pavel a învăţat această meserie în tinereţe. Potrivit dovezilor găsite în unele papirusuri egiptene, în perioada ocupaţiei romane, băieţii din Egipt începeau să înveţe un meşteşug în jurul vârstei de 13 ani. Dacă Pavel şi-a început ucenicia la această vârstă, atunci pe la 15 sau 16 ani e posibil să fi ştiut bine să taie materialul în forma şi la dimensiunile potrivite, iar apoi să-l coasă folosind diferite instrumente şi tehnici de cusut. „La sfârşitul uceniciei, Pavel a primit probabil propria trusă de unelte“, se spune în cartea The Social Context of Paul’s Ministry. Potrivit aceleiaşi lucrări, „cuţitele şi sulele necesare confecţionării corturilor erau uşor de transportat, făcând ca acest meşteşug să poată fi practicat oriunde“. Astfel, Pavel s-a putut folosi de meseria sa pentru a se întreţine în lucrarea misionară.