Umilinţa este opusul mândriei sau al îngâmfării. Un om umil nu îi consideră inferiori pe alţii. De asemenea, nu uită că este imperfect şi că are limite.

Deşi a primit autoritate, Moise nu s-a îngâmfat. De cele mai multe ori, se poate vedea cu claritate dacă un om este sau nu umil atunci când i se dă o autoritate, mai mare sau mai mică. Robert Green Ingersoll, care a trăit în secolul al XIX-lea, s-a exprimat astfel: „Aproape toţi oamenii rezistă în faţa nenorocirilor. Dar, dacă vrei să testezi caracterul unui om, dă-i putere“. În acest sens, Moise este un exemplu remarcabil de umilinţă.

Moise a primit o mare autoritate, întrucât Iehova l-a numit să conducă poporul Israel. Totuşi, el nu s-a îngâmfat. Să vedem cum a dovedit Moise umilinţă când a avut de rezolvat o problemă dificilă cu privire la dreptul de moştenire (Numerele 27:1–11). Aceasta era o chestiune importantă, întrucât decizia care avea să fie luată urma să servească drept precedent juridic pentru generaţiile următoare.

Ce a făcut Moise? S-a gândit el că, fiind conducătorul Israelului, era în măsură să ia singur o decizie? S-a bazat el pe propriile capacităţi, pe experienţa de viaţă sau pe cunoaşterea modului de gândire al lui Iehova?

Probabil că aşa ar fi procedat un om îngâmfat, dar nu şi Moise. Biblia ne spune că el „a adus cauza . . . înaintea lui Iehova“ (Numerele 27:5). Deşi conducea de patruzeci de ani naţiunea Israel, Moise nu s-a bazat pe sine, ci pe Iehova. Ce exemplu remarcabil de umilinţă!

Moise nu a considerat că numai el trebuia să aibă autoritate. El s-a bucurat când Iehova le-a permis şi altor israeliţi să profeţească (Numerele 11:24–29). Când socrul său l-a sfătuit să le încredinţeze altora o parte dintre responsabilităţi, Moise a fost umil şi a urmat sfatul (Exodul 18:13–24). Spre sfârşitul vieţii, deşi era încă în putere, Moise l-a rugat pe Iehova să numească pe altcineva în locul său. Când Iehova l-a ales pe Iosua, un bărbat mai tânăr, Moise l-a susţinut din inimă, îndemnând poporul să asculte de el în timp ce îi conducea în Ţara Promisă (Numerele 27:15–18; Deuteronomul 31:3–6; 34:7). Cu siguranţă, Moise a apreciat privilegiul de a conduce şi de a îndruma poporul Israel din punct de vedere spiritual. Însă el a pus întotdeauna binele celorlalţi mai presus de propria autoritate.

Să nu permitem ca autoritatea pe care o avem sau propriile capacităţi să fie un motiv de îngâmfare! Dacă vrem ca Iehova să ne folosească în serviciul său, să nu uităm că umilinţa este mai importantă decât capacităţile noastre (1 Samuel 15:17). Dacă suntem cu adevărat umili, ne vom strădui să punem în practică sfatul înţelept al Bibliei: „Încrede-te în Iehova din toată inima ta şi nu te bizui pe priceperea ta“ (Proverbele 3:5, 6).

De asemenea, din exemplul lui Moise învăţăm să nu acordăm o importanţă exagerată poziţiei sau autorităţii pe care o avem.

Cu siguranţă, şi noi vom avea foloase dacă urmăm exemplul de umilinţă al lui Moise. Când cultivăm adevărata umilinţă, vom fi o companie plăcută şi vom deveni preţioşi în ochii celorlalţi. Ceea ce contează şi mai mult, vom deveni preţioşi în ochii lui Iehova, cel care manifestă în mod perfect această calitate (Psalmul 18:35). „Dumnezeu li se împotriveşte celor trufaşi, dar le dă bunătate nemeritată celor umili“ (1 Petru 5:5). Într-adevăr, avem toate motivele să urmăm exemplul de umilinţă al lui Moise.