Salt la conţinut

Salt la cuprins

VEGHEAȚI!

Atacuri armate șocante în întreaga lume – Ce spune Biblia?

Atacuri armate șocante în întreaga lume – Ce spune Biblia?

 Pe parcursul lunii iulie 2022 au avut loc atacuri armate șocante în întreaga lume.

  •   „Asasinarea bine-cunoscutului politician japonez [fostul premier Shinzo Abe] a zguduit întreaga țară și a șocat oameni din toată lumea, mai ales pentru că în Japonia crimele violente sunt rare și legile privind armele de foc sunt foarte severe.” (10 iulie 2022, The Japan Times)

  •   „Danemarca este în stare de șoc după ce un bărbat înarmat a ucis trei persoane într-un centru comercial din Copenhaga.” (4 iulie 2022, Reuters)

  •   „Africa de Sud: 15 persoane au fost ucise de bărbați înarmați într-un bar din Soweto.” (10 iulie 2022, The Guardian)

  •   „Peste 220 de persoane au fost împușcate mortal în Statele Unite în timpul festivităților pentru ziua de 4 iulie.” (5 iulie 2022, CBS News)

 Putem spera că astfel de acte violente vor lua sfârșit? Ce spune Biblia?

Sfârșitul violenței

 Biblia numește timpurile în care trăim „zilele din urmă”, o perioadă în care oamenii acționează cu cruzime, sălbăticie și brutalitate. (2 Timotei 3:1, 3) Din cauza actelor violente, oamenii trăiesc cu teamă. (Luca 21:11) Însă Biblia promite că violența se va sfârși, iar oamenii ‘vor locui într-un locaș pașnic, în locuințe sigure și în locuri de odihnă liniștite.’ (Isaia 32:18) Dar cum se va sfârși violența?

 Dumnezeu îi va înlătura pe cei răi și va distruge toate armele.

  •   „Cei răi vor fi nimiciți de pe pământ.” (Proverbele 2:22)

  •   „[Dumnezeu] pune capăt războaielor pe tot pământul. Frânge arcul, zdrobește sulița și arde în foc carele de război.” (Psalmul 46:9)

 Dumnezeu va elimina cauzele violenței învățându-i pe oameni să trăiască în pace.

  •   „Nu se va face niciun rău și nicio pagubă pe tot muntele meu sfânt, căci pământul va fi plin de cunoștința lui Iehova așa cum fundul mării este acoperit de ape.” (Isaia 11:9)

  •   Chiar în prezent, Dumnezeu învață oameni din întreaga lume să nu fie violenți și să nu folosească arme, ci ‘din săbiile lor să-și făurească brăzdare și din sulițele lor, cosoare’. (Mica 4:3)

 Pentru a afla mai multe despre promisiunea Bibliei cu privire la o lume în care nu vom mai trăi cu teamă, citește articolul Vom trăi vreodată fără să ne mai temem de nimic?.

 Pentru a afla mai multe despre soluția definitivă la violență, citește articolul În sfârșit, pace pe pământ!.