Ce spune Biblia despre post?
Răspunsul Bibliei
În timpurile biblice, postul era acceptat de Dumnezeu dacă avea la bază motivații corecte. Însă, când motivația era greșită, postul aducea dezaprobarea divină. Totuși, Biblia nici nu cere, nici nu interzice ținerea postului în prezent.
În ce situații ținea cineva post în timpurile biblice?
Când căuta îndrumarea și ajutorul lui Dumnezeu. Israeliții care s-au întors la Ierusalim au postit pentru a arăta că au fost sinceri când au cerut ajutorul lui Dumnezeu. (Ezra 8:21-23) Pavel și Barnaba au ales uneori să țină un post când au trebuit să numească bătrâni de congregație. (Faptele 14:23)
Când dorea să acorde o atenție deosebită îndeplinirii scopului lui Dumnezeu. După botez, Isus a postit 40 de zile pentru a se pregăti să înfăptuiască voința lui Dumnezeu pe parcursul serviciului său pământesc. (Luca 4:1, 2)
Când demonstra că se căiește de păcatele comise. Prin profetul Ioel, Dumnezeu le-a zis israeliților infideli: „Întoarceți-vă acum la mine cu toată inima, cu post, cu plânset și cu vaiet!”. (Ioel 2:12-15)
Când sărbătorea Ziua Ispășirii. Legea dată de Dumnezeu națiunii Israel includea porunca de a posti în Ziua Ispășirii, o sărbătoare anuală. a (Leviticul 16:29-31) Era potrivit să se postească cu această ocazie deoarece israeliții își aminteau că erau imperfecți și că aveau nevoie de iertarea lui Dumnezeu.
Care sunt câteva motive greșite pentru a ține post?
A-i impresiona pe alții. Isus i-a învățat pe oameni că postul religios constituie o chestiune personală, intimă, între persoana respectivă și Dumnezeu. (Matei 6:16-18)
A se arăta drept. Postul nu face o persoană superioară din punct de vedere moral sau spiritual. (Luca 18:9-14)
A compensa practicarea deliberată a unui păcat. (Isaia 58:3, 4) Dumnezeu accepta doar postul însoțit de ascultare și de căință sinceră pentru păcatele comise.
A îndeplini un ritual religios. (Isaia 58:5-7) Dumnezeu este ca un părinte căruia nu-i place când copiii îi arată iubire din obligație, nu din inimă.
Este ținerea postului o cerință creștină?
Nu. Dumnezeu le-a cerut israeliților să țină post de Ziua Ispășirii, dar această sărbătoare a fost anulată după ce Isus s-a dat ca jertfă de ispășire o dată pentru totdeauna pentru păcatele oamenilor care se căiesc. (Evrei 9:24-26; 1 Petru 3:18) Creștinii nu sunt sub Legea mozaică, ce prevedea sărbătorirea Zilei Ispășirii. (Romani 10:4; Coloseni 2:13, 14) Prin urmare, fiecare creștin decide personal dacă ține sau nu post. (Romani 14:1-4)
Creștinii înțeleg că postul nu e elementul central al închinării lor. Biblia nu pune niciodată postul în legătură cu fericirea. Dimpotrivă, adevărata închinare creștină se caracterizează prin bucurie, reflectând personalitatea lui Iehova, ‘fericitul Dumnezeu’. (1 Timotei 1:11; Eclesiastul 3:12, 13; Galateni 5:22)
Concepții greșite despre punctul de vedere biblic referitor la post
Concepție greșită: Apostolul Pavel încuraja cuplurile creștine căsătorite să postească. (1 Corinteni 7:5, Biblia sinodală, 2001)
Adevăr: Cele mai vechi manuscrise biblice nu menționează postul în versetul din 1 Corinteni 7:5. b Se pare că referința privitoare la post a fost adăugată de copiști, iar aceasta nu doar în acest verset, ci și în Matei 17:21, în Marcu 9:29 și în Faptele 10:30. Majoritatea traducerilor moderne ale Bibliei omit aceste referințe apocrife privind postul.
Concepție greșită: Creștinii trebuie să postească în amintirea celor 40 de zile de post ținut de Isus în pustiu după botez.
Adevăr: Isus nu a cerut niciodată să se țină un astfel de post, nici nu există dovezi scripturale potrivit cărora primii creștini ar fi ținut un asemenea post. c
Concepție greșită: Creștinii ar trebui să țină post când comemorează moartea lui Isus.
Adevăr: Isus nu le-a cerut discipolilor să țină post când îi comemorează moartea. (Luca 22:14-18) Când a spus că discipolii săi aveau să postească la moartea lui, Isus nu a dat o poruncă, ci doar a menționat ce urma să se întâmple. (Matei 9:15) Biblia îi îndemna pe creștinii cărora le era foame să mănânce acasă înainte de a comemora moartea lui Isus. (1 Corinteni 11:33, 34)
a Dumnezeu le-a spus israeliților: „Să vă mâhniți sufletele” în Ziua Ispășirii. (Leviticul 16:29, 31) Se pare că această expresie făcea referire la post. (Isaia 58:3) Din acest motiv, o traducere redă versetul astfel: „Pentru a vă arăta mâhnirea din cauza păcatelor făcute, nu mâncați”. (Contemporary English Version)
b Vezi A Textual Commentary on the Greek New Testament, de Bruce M. Metzger, ediția a III-a, pagina 554.
c Referitor la istoria Postului Mare, care durează 40 de zile, New Catholic Encyclopedia afirmă: „În primele trei secole, postul în vederea pregătirii pentru sărbătoarea Paștelui nu ținea mai mult de o săptămână; de obicei, erau suficiente una sau două zile. . . . Prima mențiune a perioadei de 40 de zile apare în al cincilea canon al Conciliului de la Niceea (325 e.n.), cu toate că unii erudiți contestă faptul că acest canon ar face referire la Postul Mare”. (ediția a II-a, volumul VIII, pagina 468)