Există Dumnezeu?
Răspunsul Bibliei
Da, Biblia ne oferă dovezi incontestabile ale existenței lui Dumnezeu. Ea ne îndeamnă să ne consolidăm credința în Dumnezeu folosindu-ne „puterea rațiunii” și ‘priceperea’, nu crezând orbește orice afirmă religia (Romani 12:1; 1 Ioan 5:20). Vă prezentăm în continuare câteva raționamente bazate pe Biblie:
Ordinea desăvârșită a universului nostru în care există viață stă mărturie existenței unui Creator. Biblia spune: „Bineînțeles, orice casă este construită de cineva, dar cel care a construit toate lucrurile este Dumnezeu” (Evrei 3:4). Deși logica acestor cuvinte este simplă, mulți oameni instruiți o găsesc imbatabilă. a
Ca ființe umane, avem dorința înnăscută de a înțelege sensul și scopul vieții, un soi de foame ce rămâne chiar și după ce necesitățile fizice ne sunt satisfăcute. Aceasta face parte din ceea ce Biblia numește ‘necesități spirituale’, care cuprind și dorința noastră de a-l cunoaște pe Dumnezeu și de a ne închina lui (Matei 5:3; Revelația 4:11). Necesitățile spirituale ale omului nu numai că sunt dovezi ale existenței lui Dumnezeu, dar și arată că el este un Creator iubitor care dorește ca noi să ne satisfacem aceste necesități (Matei 4:4).
Profețiile detaliate ale Bibliei au fost scrise cu secole înainte de evenimentele prezise și s-au împlinit cu exactitate. Acuratețea și detaliile acelor preziceri indică cu tărie că provin dintr-o sursă supraomenească (2 Petru 1:21).
Scriitorii Bibliei dispuneau de cunoștințe științifice care depășeau cu mult înțelegerea contemporanilor lor. De pildă, în Antichitate multe popoare credeau că pământul se sprijină pe un animal, cum ar fi un elefant, un mistreț sau un taur. Spre deosebire de aceste concepții, Biblia spune că Dumnezeu „suspendă pământul pe nimic” (Iov 26:7). În mod asemănător, Biblia vorbește în termeni exacți despre forma pământului, spunând că acesta este „rotund” (Isaia 40:22; Bartolomeu Anania, 2009). Mulți oameni sunt de părere că cea mai logică explicație a unei înțelegeri atât de avansate este că scriitorii Bibliei au primit toate aceste informații de la Dumnezeu.
Biblia răspunde la multe întrebări dificile, la acel gen de întrebări care pot determina pe cineva să devină ateu dacă nu primește un răspuns satisfăcător la ele. De pildă: Dacă Dumnezeu este iubitor și atotputernic, de ce există atât de multă suferință și răutate în lume? De ce îndeamnă religia mai degrabă la rău decât la bine? (Tit 1:16)
a De exemplu, regretatul astronom Allan Sandage a afirmat cândva despre univers: „Consider că este foarte puțin probabil ca această ordine [din univers] să se fi născut din haos. Trebuie să existe un principiu care să stea la baza ordinii și organizării. Pentru mine, Dumnezeu este un mister, dar este și explicația la miracolul existenței; adică explică de ce, în loc de nimic, există totuși ceva”.