Este fumatul un păcat?
Răspunsul Bibliei
Biblia nu vorbește despre fumat a sau despre alte modalități de folosire a tutunului. Totuși, ea conține principii care arată că Dumnezeu nu aprobă obiceiuri care sunt necurate și care pun în pericol sănătatea, ceea ce dovedește că El consideră fumatul un păcat.
Respect față de viață. Dumnezeu le „dă tuturor viață, suflare”. (Faptele 17:24, 25) Întrucât viața este un dar de la Dumnezeu, nu ar trebui să facem nimic care să ne-o scurteze, deci nici să fumăm. Fumatul este una dintre principalele cauze de deces din lume care poate fi prevenită.
Iubirea față de semeni. „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” (Matei 22:39) Faptul de a fuma în prezența altora nu este o dovadă de iubire. În cazul celor ce sunt expuși cu regularitate fumului de țigară, riscul de îmbolnăvire este mai mare decât în cazul fumătorilor activi.
Cerința de a fi sfinți. „Să vă prezentați corpurile ca o jertfă vie, sfântă și plăcută lui Dumnezeu.” (Romani 12:1) „Să ne curățim de tot ce murdărește carnea și spiritul și să ne desăvârșim sfințenia în teamă de Dumnezeu.” (2 Corinteni 7:1) Fumatul este nefiresc și este incompatibil cu starea de sfințenie – adică de curățenie și de puritate –, deoarece fumătorii consumă intenționat substanțe toxice care le afectează grav corpul.
Vorbește Biblia despre folosirea marijuanei sau a altor droguri în scop recreativ?
Biblia nu menționează concret marijuana (cunoscută și ca „iarbă”) sau alte droguri, însă conține principii din care reiese că folosirea în scop recreativ a substanțelor ce provoacă dependență este condamnabilă. Mai jos sunt prezentate și alte principii care se aplică în acest caz:
Necesitatea de a avea control asupra facultăților mintale. „Să-l iubești pe Iehova, Dumnezeul tău, . . . cu toată mintea ta.” (Matei 22:37, 38) „Rămâneți complet lucizi!” (1 Petru 1:13) O persoană nu poate avea control deplin asupra minții sale când consumă droguri, iar mulți oameni chiar devin dependenți. Mintea lor se concentrează la obținerea și folosirea drogurilor, nu la gânduri sănătoase. (Filipeni 4:8)
Respectarea legilor statului. ‘Să ascultați de guverne și de autorități.’ (Tit 3:1) În multe țări, legea controlează cu strictețe folosirea unor droguri. Dacă vrem să fim aprobați de Dumnezeu, trebuie să ascultăm de autoritățile laice. (Romani 13:1)
a În acest articol, fumatul se referă la inhalarea intenționată a fumului de țigară folosind țigări, țigarete, pipe sau narghilele. Totuși, principiile prezentate în articol se aplică în egală măsură folosirii tutunului masticabil, tutunului de prizat, țigărilor electronice care conțin nicotină și a altor produse.