Pacienții Martori se refac mai repede
AUSTRALIA: „Pacienții Martori ai lui Iehova spitalizați, care refuză transfuziile de sânge din motive religioase, se refac mai repede decât alți pacienți“, se spune în numărul din 2 octombrie 2012 al ziarului The Sydney Morning Herald.
Articolul din ziar face referire la James Isbister, profesor la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Sydney. „Profesorul Isbister a spus că Martorilor lui Iehova li s-a administrat un tratament mai bun când medicii au încercat să reducă la minimum pierderile de sânge [în cazul lor]. Prin urmare, în rândul pacienților Martori, rata de supraviețuire a fost mai mare, iar perioada petrecută în spital și în unitățile de terapie intensivă a fost mai scurtă decât în rândul pacienților cărora li s-a administrat sânge în timpul intervenției chirurgicale“, precizează ziarul.
Punctul de vedere al dr. Isbister nu este nici pe departe unul singular. Referitor la pacienții Martori care suferă o intervenție chirurgicală la nivelul inimii, în Archives of Internal Medicine, 13–27 august 2012, se afirmă: „Martorii au avut mai puține complicații grave și o perioadă de spitalizare mai scurtă decât pacienții care au primit sânge“.