Salt la conţinut

BIBLIA SCHIMBĂ VIAȚA OAMENILOR

Am găsit adevărata bogăție

Am găsit adevărata bogăție
  • Anul nașterii: 1968

  • Țara: Statele Unite

  • Înainte: om de afaceri care s-a rugat să se îmbogățească

DESPRE TRECUTUL MEU

 Am crescut într-o familie catolică din Rochester, statul New York. Părinții mei s-au separat când eu aveam opt ani, așa că în timpul săptămânii stăteam cu mama într-o locuință socială, iar în weekenduri, cu tata, într-un cartier înstărit. Văzând cum se chinuia mama să crească șase copii, mi-am dorit să devin bogat ca să-mi ajut familia.

 Tata dorea să am viitorul asigurat, de aceea m-a trimis să vizitez un colegiu bine cotat din domeniul managementului hotelier. Mi-a plăcut foarte mult și m-am înscris la acest colegiu crezând că Dumnezeu mi-a răspuns astfel la rugăciunile prin care i-am cerut să devin bogat și fericit. Timp de cinci ani, am urmat cursuri de afaceri, de management hotelier și de finanțe corporative și am lucrat la un cazino din Las Vegas, statul Nevada.

Munca mea presupunea și să le asigur persoanelor bogate toate serviciile necesare

 La 22 de ani eram asistentul vice-președintelui unui hotel-cazino. Întrucât ajunsesem o persoană bogată și de succes, îmi permiteam cele mai bune mâncăruri și cele mai scumpe vinuri și băuturi spirtoase. Partenerii mei de afaceri obișnuiau să-mi spună: „Rămâi concentrat pe ceea ce face lumea să se învârtă: banii!”. Din punctul lor de vedere, banii erau secretul adevăratei fericiri.

 Munca mea presupunea și să le asigur persoanelor bogate care veneau la Las Vegas pentru jocuri de noroc toate serviciile necesare. Deși erau bogați, acești oameni nu păreau deloc fericiți. Am început și eu să mă simt tot mai nefericit. De fapt, cu cât făceam mai mulți bani, cu atât aveam mai multe griji și mai multe nopți nedormite. Am ajuns chiar să mă întreb dacă merită să mai trăiesc. Dezamăgit de stilul meu de viață, l-am întrebat pe Dumnezeu: „Unde pot găsi adevărata fericire?”.

CUM MI-A SCHIMBAT BIBLIA VIAȚA

 Chiar în acea perioadă, două dintre surorile mele, care deveniseră Martore ale lui Iehova, s-au mutat în Las Vegas. Deși nu am acceptat publicații biblice, am acceptat să citesc din Biblia mea cu ele. În versiunea pe care o foloseam eu, cuvintele lui Isus erau scrise cu roșu. Întrucât nu puneam la îndoială nimic din ce spunea Isus, surorile mele făceau mereu referire la cuvintele lui. Am început să citesc Biblia și singur.

 Am fost surprins să aflu unele lucruri. De exemplu, Isus a spus: „Când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe, vor fi ascultați”. (Matei 6:7, The New American Bible) Cândva, un preot îmi dăduse o icoană cu Isus și îmi spusese că, dacă mă rog la ea spunând de 10 ori „Tatăl nostru” și de 10 ori „Bucură-te, Marie”, Dumnezeu avea să-mi dea câți bani voiam eu. Însă spunând aceleași cuvinte iar și iar, nu ‘bolboroseam’, de fapt, aceleași vorbe? Am citit și alte cuvinte ale lui Isus: „Să nu numiți «Tată» pe nimeni pe pământ, pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri”. (Matei 23:9NAB) M-am întrebat: „Atunci de ce eu și alți catolici le spunem preoților noștri «Părinte»?”.

 Când am ajuns la cartea biblică Iacov, am început să mă gândesc serios la viața mea. În capitolul 4, Iacov a scris: „Nu știți că cine iubește lumea este dușman cu Dumnezeu? Așa că cine vrea să iubească lumea se face dușman cu Dumnezeu”. (Iacov 4:4NAB) Versetul 17 m-a tulburat și mai mult: „Cine știe să facă bine și nu face păcătuiește!”. Atunci le-am sunat pe surorile mele și le-am spus că mă retrag din industria hotelieră deoarece la hotelurile-cazino se promovau lucruri pe care ajunsesem să le consider inacceptabile, cum ar fi jocurile de noroc și lăcomia.

„Când am ajuns la cartea biblică Iacov, am început să mă gândesc serios la viața mea”

 Doream să mă apropii mai mult de Dumnezeu, precum și de părinții și de frații mei. Așa că am decis să-mi simplific viața ca să am mai mult timp pentru ei. Dar nu a fost ușor să fac schimbări. Am primit oferte de muncă în domeniul hotelier cu salariu dublu sau triplu față de cel pe care îl aveam înainte. Însă, după ce m-am rugat cu privire la acest lucru, am luat o hotărâre: nu-mi mai doream acel mod de viață. Am renunțat la jobul meu și m-am mutat în garajul mamei, pe care l-am renovat. Aici am început și o mică afacere: plastifiam meniuri de restaurante.

 Deși Biblia m-a ajutat să-mi stabilesc corect prioritățile în viață, încă nu participam la întrunirile Martorilor lui Iehova. Surorile mele m-au întrebat de ce nu-mi plac Martorii. Le-am spus: „Dumnezeul vostru, Iehova, dezbină familiile. Singurele ocazii în care pot să stau cu familia sunt Crăciunul și zilele de naștere, iar voi nu țineți aceste sărbători”. Atunci una dintre surori a început să plângă și mi-a spus: „Dar în celelalte zile ale anului unde ești? Noi te așteptăm oricând cu brațele deschise, dar tu vii acasă doar de sărbători și o faci din obligație”. Cuvintele ei au avut un impact puternic asupra mea și am început să plâng și eu.

 După ce am înțeles că Martorii lui Iehova își iubesc mult familiile și că eu eram cel care greșea, am hotărât să merg la o întrunire la sala Regatului din zonă. Acolo l-am cunoscut pe Kevin, care știa să predea bine adevărurile biblice. Am început să studiez cu el.

 Kevin și soția lui duceau o viață simplă ca să aibă timp să ajute cât mai multe persoane să înțeleagă Biblia. În plus, folosind o parte din venitul lor, ei au călătorit în Africa și în America Centrală pentru a ajuta la construirea filialelor Martorilor lui Iehova. Erau foarte fericiți și se iubeau mult. Mi-am spus: „Asta este viața pe care mi-o doresc”.

 După ce Kevin mi-a arătat un material video despre bucuriile vieții de misionar, mi-am dorit să fiu și eu misionar. În 1995, după ce studiasem Biblia intens timp de șase luni, m-am botezat ca Martor al lui Iehova. De atunci, nu i-am mai cerut lui Dumnezeu bogății, ci l-am rugat: „Nu-mi da nici sărăcie, nici bogăție”. (Proverbele 30:8)

FOLOASE

 Acum sunt cu adevărat bogat, dar nu din punct de vedere material, ci spiritual. În Honduras, am întâlnit-o pe Nuria, care mi-a devenit soție și cu care am slujit ca misionar în Panama și în Mexic. Cât de adevărate sunt cuvintele Bibliei: „Binecuvântarea lui Iehova îmbogățește și el nu-i adaugă nicio durere”! (Proverbele 10:22)