M-am născut în Ciudad Obregón, în nordul Mexicului. Eram al cincilea din cei nouă copii. Trăiam la periferia orașului, unde tatăl meu avea o fermă mică. Ne plăcea viața de acolo, iar familia noastră era fericită și unită. Însă când aveam doar cinci ani, ferma noastră a fost distrusă de un uragan și a trebuit să ne mutăm în alt oraș.

 Tata a început să câștige bine, însă a dat în patima beției, iar aceasta a afectat profund viața familiei noastre. Eu și doi frați mai mari ai mei am început să fumăm; furam țigări de la tata. Când aveam doar șase ani, m-am îmbătat pentru prima dată. La scurt timp după aceea, părinții mei s-au despărțit, iar eu m-am afundat și mai mult în vicii.

 Mama s-a mutat cu alt bărbat și ne-a luat și pe noi cu ea. Bărbatul respectiv nu-i dădea bani, iar noi nu puteam trăi din ce câștiga ea. Așa că eu și frații mei făceam tot felul de munci, dar abia ne descurcam. Eu lustruiam pantofi și vindeam pâine, ziare, gumă de mestecat și altele. În plus, cutreieram orașul căutând mâncare în tomberoanele de la casele oamenilor bogați.

 Când aveam zece ani, un bărbat mi-a propus să lucrez cu el la groapa de gunoi a orașului. Am acceptat, așa că am renunțat la școală și am plecat de acasă. Mă plătea cu mai puțin de un dolar pe zi și îmi dădea mâncare strânsă din groapa de gunoi. Locuiam într-o cocioabă făcută din materiale luate din gunoi. Oamenii din jurul meu foloseau un limbaj vulgar și duceau o viață imorală. Mulți dintre ei erau dependenți de droguri și de alcool. Acei ani au fost cei mai urâți ani din viața mea: plângeam în fiecare noapte și tremuram de frică. Din cauza sărăciei în care trăiam și a nivelului scăzut de educație, mi-era foarte rușine. Am trăit la groapa de gunoi aproximativ trei ani, după care m-am mutat într-un alt stat din Mexic. Acolo am lucrat la câmp: culegeam flori, bumbac, trestie-de-zahăr și cartofi.

 Patru ani mai târziu, m-am întors în Ciudad Obregón. Una dintre mătușile mele, care era vraci, mi-a oferit o cameră în casa ei. Acolo, am început să am coșmaruri și am devenit atât de depresiv, încât m-am gândit să-mi pun capăt vieții. Într-o noapte, m-am rugat lui Dumnezeu și i-am spus: „Doamne, dacă exiști, lasă-mă să te cunosc și îți voi sluji pentru totdeauna. Dacă există o religie adevărată, vreau s-o cunosc”.

 Întotdeauna am avut înclinații spirituale. În copilărie, am mers la bisericile multor confesiuni, dar am plecat mereu dezamăgit. Se vorbea prea puțin despre Biblie și nicio religie nu m-a ajutat să-l cunosc pe Dumnezeu. În unele biserici se punea prea mult accent pe bani, în timp ce în altele, enoriașii duceau o viață imorală.

 Când aveam 19 ani, unul dintre cumnații mei mi-a zis că Martorii lui Iehova îi arătaseră ce spune Biblia despre folosirea imaginilor în închinare. Mi-a citit Exodul 20:4, 5, unde se spune că nu trebuie să ne facem chipuri cioplite. În versetul 5 se spune: „Să nu te pleci înaintea lor și să nu te lași convins să le slujești, fiindcă eu, Iehova, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu care pretinde devoțiune exclusivă”. După aceea, cumnatul meu m-a întrebat: „Dacă Dumnezeu s-ar folosi de imagini pentru a face miracole sau dacă ar vrea să le folosim în închinare, atunci de ce le-ar interzice?”. Asta m-a pus pe gânduri. Apoi, am mai vorbit de câteva ori despre subiecte biblice. Îmi plăceau atât de mult acele discuții, încât nici nu-mi dădeam seama cum zbura timpul.

 Mai târziu, cumnatul meu m-a dus la o întrunire a Martorilor lui Iehova. Am fost foarte impresionat de ce am văzut și am auzit acolo. Chiar și tinerii aveau părți în program și vorbeau cursiv! Mi-am zis: „Ce instruire deosebită primesc oamenii aici!”. Deși aveam părul lung și arătam neîngrijit, Martorii m-au primit cu căldură. O familie chiar m-a invitat să iau masa cu ei după întrunire!

 În urma studiului pe baza Bibliei ținut cu Martorii lui Iehova, am aflat că Iehova Dumnezeu este un Tată iubitor căruia îi pasă de noi indiferent de mediul în care am crescut, de statutul nostru social sau financiar, de rasă ori de educație. El este cu adevărat imparțial. (Faptele 10:34, 35) În sfârșit, ajunsesem să-l cunosc pe Dumnezeu! Nu m-am mai simțit nefericit, iar golul meu interior a dispărut.

 Viața mea s-a îmbunătățit considerabil. Am renunțat la fumat și la consumul exagerat de alcool și nu am mai folosit un limbaj vulgar. Resentimentele pe care le simțisem încă de mic nu m-au mai împovărat, iar coșmarurile chinuitoare au dispărut încetul cu încetul. Am reușit să-mi depășesc și complexul de inferioritate datorat traumelor emoționale din copilărie, precum și nivelului meu scăzut de educație.

 Am o soție minunată, care îl iubește pe Iehova și mă sprijină enorm. Acum slujesc ca supraveghetor itinerant, vizitând congregațiile Martorilor lui Iehova pentru a-i încuraja și a le transmite adevăruri biblice fraților mei de credință. Grație instruirii excelente pe care ne-o oferă Dumnezeu, precum și mângâierii pe care o primim din Biblie, nu-mi mai este rușine de mine.