Virginia, o Martoră a lui Iehova, suferă de sindromul locked-in, cunoscut și ca pseudocomă. Ea este complet paralizată. Poate vedea și auzi, își poate deschide și închide ochii și își poate mișca puțin capul. Însă nu poate să vorbească și nici să mănânce. Cândva, ea era sănătoasă și plină de energie. Dar, în anul 1997, într-o dimineață, a simțit o durere ascuțită și constantă în spatele capului. Soțul a dus-o la spital, iar în acea seară a intrat în comă. S-a trezit două săptămâni mai târziu la terapie intensivă, paralizată și conectată la un ventilator. Timp de câteva zile, nu și-a amintit nimic, nici măcar cine era.

 Virginia ne povestește ce s-a întâmplat apoi. „Încetul cu încetul, mi-am recăpătat memoria. M-am rugat fierbinte. Nu voiam să mor și să îmi las băiețelul fără mamă. Ca să capăt mai mult curaj am încercat să-mi amintesc cât mai multe versete biblice.

 În cele din urmă, am ieșit de la terapie intensivă. După șase luni în care am fost dusă la diferite spitale și la un centru de recuperare, am fost trimisă acasă. Fiind complet paralizată, aveam nevoie constantă de ajutor. Eram extrem de descurajată! Mă simțeam inutilă. Nu puteam face nimic nici pentru alții, nici pentru Iehova. În plus, eram îngrijorată pentru că nu mă puteam îngriji de copilul meu.

 Am început să citesc relatări ale altor Martori care sufereau, ca și mine, de probleme grave de sănătate și am fost surprinsă să văd câte lucruri puteau face pentru Iehova. Ca urmare, am încercat să am o atitudine pozitivă și să mă concentrez la ceea ce puteam face. Înainte să mă îmbolnăvesc, nu aveam prea mult timp la dispoziție pentru activitățile spirituale. Acum, am la dispoziție toată ziua, șapte zile din șapte. Așa că, în loc să cad pradă disperării, m-am concentrat la relația mea cu Iehova.

 Am învățat să folosesc un calculator. Scriu cu ajutorul unui program care îmi detectează mișcările capului. Deși este obositor, tehnologia mă ajută să studiez Biblia și să le împărtășesc speranța mea altora, prin scrisori sau prin e-mailuri. Pentru a comunica cu cei de lângă mine, folosesc o tablă cu literele alfabetului. Ei îmi arată, pe rând, câte o literă. Când litera este greșită, deschid larg ochii, iar când litera este corectă, îi închid. Cu această metodă formăm cuvinte și, apoi, propoziții. Unele dintre surorile care stau de mult timp cu mine au devenit experte, reușind să anticipeze ceea ce vreau să spun. Când se întâmplă să înțeleagă greșit, facem haz de necaz.

 Îmi place să particip la activitățile congregației. Mă conectez mereu la întruniri, acum prin videoconferință. Îmi scriu comentariile, iar cineva le citește în locul meu în timpul temelor cu întrebări și răspunsuri. În plus, urmăresc cu un grup de frați și surori emisiunile lunare de pe JW Broadcasting. a

 Sufăr de sindromul locked-in de 23 de ani. Uneori sunt tristă, dar depășesc aceste momente rugându-mă, stând în compania fraților și rămânând activă spiritualicește. De fapt, cu ajutorul congregației, fac pionierat auxiliar de peste șase ani. M-am străduit să fiu un bun exemplu pentru fiul meu, Alessandro, care acum este căsătorit și slujește ca bătrân de congregație. El și soția lui sunt pionieri regulari.

 Adesea, mă gândesc la lucrurile pe care le voi putea face în Paradis. Primul lucru pe care vreau să-l fac este să vorbesc despre Iehova cu gura mea. Îmi doresc să merg la țară și să mă plimb pe malul unui râu, bucurându-mă de peisaj. Întrucât sunt hrănită cu lichide printr-un tub de peste 20 de ani, abia aștept să culeg un măr dintr-un pom și să mușc din el. Și, bineînțeles, fiind italiancă, îmi e dor să gătesc și să mănânc mâncărurile mele italienești preferate, inclusiv pizza!

 «Speranța salvării» mi-a ocrotit mintea. (1 Tesaloniceni 5:8) Mă văd în lumea nouă, iar asta mă ajută să-mi păstrez bucuria în pofida limitelor fizice, care, în curând, vor fi de domeniul trecutului. De abia aștept să mă bucur de «adevărata viață» promisă de Iehova prin intermediul Regatului său.” (1 Timotei 6:19; Matei 6:9, 10)