Salt la conţinut

De ce instruire beneficiază Martorii lui Iehova pentru a-și îndeplini serviciul creștin?

De ce instruire beneficiază Martorii lui Iehova pentru a-și îndeplini serviciul creștin?

 Martorii lui Iehova sunt în permanență instruiți în toate aspectele vieții de creștin, inclusiv în ce privește lucrarea de predicare pe care o desfășoară la porunca lui Isus. Această activitate presupune predicarea și predarea veștii bune despre Regatul lui Dumnezeu. (Matei 24:14; 28:19, 20) Beneficiem de instruire la întrunirile noastre săptămânale și la congresele noastre anuale. Martorii lui Iehova care au unele atribuții în congregație sau în organizație primesc instruire suplimentară specifică la anumite școli biblice.

În acest articol:

 De ce instruire beneficiază Martorii lui Iehova?

 Întrunirile congregației. Fiind organizați în congregații, asistăm săptămânal la două întruniri, care se țin în locurile noastre de închinare, numite săli ale Regatului. O întrunire se ține de obicei în timpul săptămânii, iar cealaltă în weekend. Intrarea este liberă și nu se face colectă.

  •   Întrunirea din timpul săptămânii. Beneficiem de instruire în ce privește citirea, arta conversației, vorbirea în public, predicarea și predarea prin intermediul unor cuvântări, discuții, demonstrații și prezentări video. Această instruire ne ajută să fim mai eficienți când le vorbim altora despre mesajul Bibliei și când studiem Biblia cu cei interesați. Toți cei care asistă la întruniri beneficiază de instruire. Dar cel mai important, întrunirile ne întăresc credința în Dumnezeu și ne intensifică iubirea față de el și față de colaboratorii în credință.

  •   Întrunirea de la sfârșitul săptămânii. Această întrunire, alcătuită din două părți, constă într-un discurs biblic, special conceput pentru publicul larg, și o discuție prin întrebări și răspunsuri pe baza unui articol publicat în ediția de studiu a Turnului de veghe. a Articolele dezbătute la această întrunire analizează și explică subiecte și principii biblice, care ne sunt utile în serviciul creștin și în viața personală.

 Congrese. În fiecare an, avem trei întruniri mai mari, la care participă mai multe congregații. Aceste evenimente pline de bucurie au la bază o anumită temă biblică și includ discursuri, puneri în scenă, interviuri și videouri. Ca în cazul întrunirilor congregației, congresele ne ajută să cunoaștem mai bine Biblia și să predicăm și să predăm mai eficient vestea bună. Și la aceste evenimente, intrarea este liberă și nu se face colectă.

 Școli biblice pentru Martorii lui Iehova

 Unii Martori ai lui Iehova beneficiază de instruire suplimentară în cadrul unor școli biblice. Care sunt aceste școli? Care este scopul și durata lor? Și cine poate participa la ele?

Școala pentru Pionieri

  •   Scop: Să-i instruiască pe slujitorii cu timp integral, numiți pionieri b, să fie mai eficienți în lucrarea de predicare și predare. Acest curs include discuții cu clasa, puneri în scenă, cuvântări și sesiuni practice.

  •   Durată: Șase zile.

  •   Înscriere: Sunt invitați să participe pionierii care au activat un an în acest serviciu. Cei care slujesc de mult timp ca pionieri și care nu au participat la școală în ultimii cinci ani pot fi invitați să participe din nou.


Școala pentru Evanghelizatori ai Regatului

  •   Scop: Să le ofere o instruire specializată celor ce slujesc cu timp integral. Cursanții își îmbunătățesc modul de a predica și de a preda și aprofundează subiecte biblice. Mulți absolvenți sunt invitați să slujească în zone unde este nevoie de mai mulți evanghelizatori.

  •   Durată: Două luni.

  •   Înscriere: Pionierii pot depune o cerere dacă întrunesc anumite cerințe și dacă situația le permite să slujească unde este nevoie.


Școala pentru Bătrânii de Congregație

  •   Scop: Să-i ajute pe bătrâni c să se achite de responsabilitățile pe care le au în congregație, precum predarea și păstorirea, și să-și intensifice iubirea pentru Dumnezeu și pentru colaboratorii în credință. (1 Petru 5:2, 3)

  •   Durată: Cinci zile.

  •   Înscriere: Sunt invitați să participe bătrânii de congregație numiți recent și bătrânii cu experiență care nu au luat parte la această școală în ultimii cinci ani.


Școala pentru Supraveghetorii de Circumscripție și Soțiile Lor

  •   Scop: Să-i instruiască pe slujitorii itineranți, numiți supraveghetori de circumscripție d, să se achite mai bine de responsabilitățile lor. (1 Timotei 5:17) De asemenea, cursul îi ajută pe acești bătrâni creștini și pe soțiile lor să dobândească o înțelegere mai profundă a Scripturilor.

  •   Durată: O lună.

  •   Înscriere: Sunt invitați să participe supraveghetorii de circumscripție împreună cu soțiile lor după ce au activat un an în acest serviciu. Sunt invitați să participe din nou la fiecare cinci ani.


Școala pentru Serviciul Regatului

  •   Scop: Să-i ajute pe bătrânii de congregație și pe slujitorii auxiliari e să se achite de responsabilitățile pe care le au în congregație, având în vedere circumstanțele, tendințele și necesitățile curente. (2 Timotei 3:1) Școala se ține la interval de câțiva ani.

  •   Durată: De obicei, o zi, dar poate varia.

  •   Înscriere: Sunt invitați supraveghetorii de circumscripție, bătrânii de congregație și slujitorii auxiliari.


Școala pentru Serviciul la Betel

  •   Scop: Să-i ajute pe cei care slujesc la Betel f să-și îndeplinească activitatea cu succes și să-și intensifice iubirea pentru Dumnezeu și unii față de alții.

  •   Durată: Cinci zile și jumătate.

  •   Înscriere: Sunt invitați să participe cei chemați recent să slujească la Betel. Ar putea fi invitați și cei care slujesc la Betel de mai mult timp și care n-au asistat la școală în ultimii cinci ani.


Școala Biblică Galaad

  •   Scop: Să le insufle cursanților o apreciere mai mare pentru Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, și să-i ajute să aplice ce învață. (1 Tesaloniceni 2:13) Creștinii maturi pe plan spiritual, atât bărbați, cât și femei, care participă la Școala Galaad, devin și mai utili în organizația lui Iehova și în activitatea de instruire biblică desfășurată la nivel mondial. Absolvenții pot fi repartizați în teritoriu sau la filială, în țara lor sau într-o altă țară.

  •   Durată: Cinci luni.

  •   Înscriere: Filiala îi invită pe slujitorii cu timp integral selectați să depună o cerere. Școala se ține în Statele Unite la Centrul de Învățământ Watchtower de la Patterson (statul New York).


Școala pentru Membrii Comitetelor de Filială și Soțiile Lor

  •   Scop: Să instruiască membri ai comitetelor filialelor g să coordoneze activitatea desfășurată la filiale, precum și activitățile spirituale ale Martorilor lui Iehova din țara sau țările aflate sub supravegherea filialei respective.

  •   Durată: Două luni.

  •   Înscriere: Sediul mondial al Martorilor lui Iehova invită membri selectați ai comitetelor filialelor și soțiile lor să participe la această școală, care se ține la Centrul de Învățământ Watchtower de la Patterson (statul New York).

 Pe ce se bazează instruirea de care beneficiază Martorii?

 Biblia este principalul manual de studiu care stă la baza instruirii de care beneficiază Martorii lui Iehova. Noi credem că Biblia este inspirată de Dumnezeu și că conține îndrumarea cea mai bună pentru toate aspectele vieții de creștin. (2 Timotei 3:16, 17)

 Este instruirea primită de Martori contra cost?

 Nu, este gratuită. Activitățile Martorilor lui Iehova sunt susținute prin donații. (2 Corinteni 9:7)

a Biblia și auxiliarele noastre de studiere a Bibliei, inclusiv materialele video, sunt disponibile pe site-ul nostru, jw.org.

b Un pionier este un Martor botezat exemplar, bărbat sau femeie, care își propune să petreacă lunar un anumit număr de ore împărtășindu-le altora mesajul Bibliei.

c Bătrânii sunt bărbați creștini maturi din punct de vedere spiritual care oferă instruire pe baza Scripturilor și îi păstoresc pe slujitorii lui Iehova dându-le ajutor și încurajându-i. Ei nu sunt plătiți pentru această activitate.

d Un supraveghetor de circumscripție este un slujitor cu timp integral care vizitează în fiecare săptămână o congregație din circumscripția sa. El îi încurajează pe cei din congregații ținând cuvântări bazate pe Biblie și însoțindu-i în lucrarea de predicare.

e Slujitorii auxiliari efectuează diferite sarcini practice în folosul colaboratorilor lor în credință. Datorită ajutorului lor, bătrânii de congregație au mai mult timp pentru predare și păstorire.

f Betelul este denumirea dată filialelor Martorilor lui Iehova. Slujitorii cu timp integral care slujesc aici susțin activitățile Martorilor de pe teritoriul filialei locale.

g Un comitet al unei filiale este format din trei sau mai mulți frați maturi pe plan spiritual.