5 NOIEMBRIE 2013
ARMENIA
Armenia le oferă obiectorilor de conștiință posibilitatea de a executa un serviciu civil alternativ
Guvernul Armeniei a recunoscut în cele din urmă drepturile obiectorilor de conștiință privind serviciul militar. În 23 octombrie 2013, Comisia Republicană a Armeniei a examinat și a aprobat cererile în vederea unui nou program de serviciu civil alternativ a 57 de Martori ai lui Iehova dintre cei peste 90 care au înaintat cereri pentru acest program (comisia va analiza și restul cererilor). Printre cei cărora li s-au aprobat cererile pentru noul program au fost 6 dintre cei 20 de Martori închiși la Penitenciarul Erebuni. Cei șase deținuți au fost eliberați în 24 octombrie 2013. Comisia va analiza și cererile celorlalți Martori închiși care optează pentru serviciul alternativ. Se întrevede eliberarea tuturor celor ce aleg acest program.
Noul program
Totul a început la 8 iunie 2013, când Armenia a adoptat amendamente care aduc Legea privind serviciul alternativ în conformitate cu normele europene, la 25 iulie 2013 adoptând și reglementările necesare aplicării legii. Președintele Armeniei a făcut referire la legea recent amendată când, la 2 octombrie 2013, s-a adresat Adunării Parlamentare a Consiliului Europei: „În baza noilor reglementări, cei ce refuză din motive de conștiință să satisfacă serviciul militar nu vor mai fi urmăriți penal”. La 3 octombrie 2013, Armenia a adoptat o lege prin care se acorda o amnistie ce reducea cu șase luni pedeapsa obiectorilor de conștiință. Drept urmare, opt Martori care mai aveau de executat mai puțin de șase luni de închisoare au fost eliberați în 8 și 9 octombrie 2013.
Noul program privind serviciul civil alternativ le oferă obiectorilor de conștiință posibilitatea de a fi utili națiunii într-un mod care să nu lezeze conștiința lor instruită biblic. În prezent, acest serviciu nu se mai află sub autoritatea Forțelor Armate ale Armeniei, ci sub supraveghere civilă. Durata serviciului civil este de 36 de luni, fiind necesară efectuarea a 48 de ore de muncă pe săptămână, cu 10 zile de concediu pe an. Cei ce se înscriu pentru un astfel de serviciu vor fi repartizați în apropierea domiciliului și vor efectua munci care nu au nicio legătură cu armata.
Etape premergătoare acestor amendamente
În 2001, când a devenit membră a Consiliului Europei, Armenia și-a asumat obligația impusă tuturor statelor membre de a adopta o lege privind serviciul alternativ și de a elibera toți obiectorii de conștiință aflați în închisoare. Cu toate acestea, Armenia a continuat să-i urmărească penal, să-i condamne și să-i închidă pe tinerii Martori.
În ultimele două decenii, peste 450 de Martori ai lui Iehova au făcut ani grei de închisoare, suportând condiții aspre și tratamente dure
La 1 iulie 2004, odată cu intrarea în vigoare a Legii privind serviciul alternativ a Republicii Armenia, pentru obiectorii de conștiință a apărut o rază de speranță. După implementare însă, programul privind serviciul alternativ s-a dovedit a fi sub supravegherea și controlul armatei, iar cei ce refuzau să-l satisfacă erau pasibili de pedeapsă. Consiliul Europei a subliniat în repetate rânduri că acest program nu era în conformitate cu normele europene. De exemplu, în Rezoluția 1532 (2007), Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei și-a exprimat „profunda îngrijorare că, din lipsa unui serviciu civil autentic, zeci de obiectori de conștiință, majoritatea Martori ai lui Iehova, vor fi în continuare închiși, dat fiind că aceștia preferă să fie închiși decât să efectueze un serviciu alternativ a cărui natură nu este totalmente civilă”.
Și Comitetul Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că Armenia continuă să închidă obiectorii de conștiință Martori. În observațiile concluzive la cea de-a 105-a sesiune (2012) a sa, Comitetul a precizat:
„Statul armean trebuie să implementeze o alternativă reală la serviciul militar, alternativă care să fie totalmente civilă, accesibilă tuturor obiectorilor de conștiință, și să nu fie punitivă sau discriminatorie prin natura, costul ori durata ei. De asemenea, statul trebuie să-i elibereze pe toți obiectorii de conștiință aflați în închisoare ca urmare a refuzului de a satisface serviciul militar sau serviciul alternativ existent”.
Ajutor acordat de CEDO
Întrucât nu au găsit niciun sprijin la instanțele din Armenia, Vahan Bayatyan și alți doi tineri Martori care fuseseră condamnați și închiși au înaintat plângeri împotriva Armeniei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Cazul Bayatyan a constituit un punct de cotitură întrucât, la 7 iulie 2011, Marea Cameră a CEDO a decis cu o majoritate covârșitoare de voturi în favoarea reclamantului. Pentru prima oară de la înființarea ei, CEDO a stabilit că Convenția europeană a drepturilor omului ocrotește drepturile obiectorilor de conștiință. Această decizie favorabilă acordată de Marea Cameră a fost urmată de alte patru decizii ale CEDO care au susținut și ele drepturile obiectorilor de conștiință. *
Ignorând decizia Marii Camere în cauza Bayatyan v. Armenia, guvernul armean a urmărit penal și a condamnat 29 de tineri Martori, obiectori de conștiință; dintre aceștia, 23 au fost închiși. Din iulie 2011 până în octombrie 2013, 86 de bărbați tineri au petrecut, în total, peste 168 de ani în închisorile armene. Unii dintre ei au contestat pedepsele ilegale înaintând alte plângeri la CEDO.
Semne de întrebare
Obiectorii de conștiință care și-au încheiat perioada de detenție și cei care au fost eliberați în octombrie 2013 speră să li se acorde reabilitarea de drept, în armonie cu modificările recente din codul penal al Armeniei. În plus, rămâne de văzut dacă tinerilor condamnați și închiși după decizia în cazul Bayatyan li se vor acorda despăgubiri.
Efectele depline ale implementării legii amendate privind serviciul alternativ se vor vedea doar în timp. Cu toate acestea, se pare că Armenia depune eforturi considerabile pentru a recunoaște dreptul la obiecția de conștiință în ce privește serviciul militar.
Lupta îndelungată pentru un program autentic de serviciu civil alternativ
Anul |
Evenimentul |
---|---|
2001 |
Armenia devine membră a Consiliului Europei și i se cere să emită o lege privind un serviciu alternativ adecvat |
2004 |
Legea privind serviciul alternativ intră în vigoare, dar programul implementat se află sub controlul armatei și, prin urmare, Martorii lui Iehova nu-l pot accepta |
2006 |
Amendamentele la Legea privind serviciul alternativ prevăd noi măsuri punitive, dar nu oferă un serviciu totalmente civil, pe care Martorii să-l poată accepta |
2011 |
Cu o majoritate de 16 la 1, Marea Cameră a CEDO se pronunță în cauza Bayatyan v. Armenia, constatând încălcarea dreptului la libertatea de conștiință și ocrotind astfel drepturile obiectorilor de conștiință |
2012 |
CEDO decide împotriva Armeniei în două cauze privind obiecția de conștiință: Bukharatyan v. Armenia și Tsaturyan v. Armenia |
2013 |
La 8 iunie intră în vigoare alte amendamente, iar la 25 iulie sunt adoptate reglementările necesare aplicării legii, care pot pune bazele unui serviciu totalmente civil La 8 și 9 octombrie, Armenia eliberează opt obiectori de conștiință aflați în închisoare La 23 octombrie, Comisia Republicană aprobă cererile pentru serviciul civil alternativ a 57 de Martori ai lui Iehova, inclusiv a 6 dintre cei 20 de Martori aflați încă în închisoare în Armenia La 24 octombrie, Armenia eliberează șase Martori din Penitenciarul Erebuni |
^ par. 12 Vezi Erçep v. Turcia, nr. 43965/04, 22 noiembrie 2011; Bukharatyan v. Armenia, nr. 37819/03, 10 ianuarie 2012; Tsaturyan v. Armenia, nr. 37821/03, 10 ianuarie 2012; Feti Demirtaș v. Turcia, nr. 5260/07, 17 ianuarie 2012.