1 MARTIE 2016
KÂRGÂZSTAN
Li se va face dreptate victimelor actelor de brutalitate ale poliției din Oș?
Procurorul general al Kârgâzstanului cere, pentru a treia oară, Parchetului de pe lângă Tribunalul Municipal Oș să deschidă un dosar penal împotriva a zece polițiști. În august 2015, aceștia au descins ilegal la o întrunire religioasă a Martorilor lui Iehova și i-au bătut cu brutalitate pe unii dintre cei prezenți acolo. În pofida dovezilor clare privind conduita abuzivă a polițiștilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Municipal Oș a refuzat să demareze o anchetă penală.
Descinderi ilegale și acțiuni brutale ale poliției
În dimineața zilei de duminică, 9 august 2015, zece ofițeri din cadrul Departamentului 10 * al poliției din Oș au descins la o întrunire religioasă ținută într-o cafenea închiriată. La acest serviciu religios pașnic asistau peste 40 de persoane. Unul dintre ofițeri a țipat la Nurlan Usupbaev, care conducea întrunirea, cerându-i să pună capăt imediat serviciului religios pe motiv că acesta era „ilegal”. Polițiștii i-au amenințat în repetate rânduri pe cei din auditoriu că îi vor împușca. Când Tincik Olțobaiev, care se afla în auditoriu, a încercat să filmeze acțiunile brutale ale polițiștilor, aceștia l-au băgat într-o încăpere separată și l-au bătut cu cruzime.
Polițiștii au dus la secția de poliție zece Martori. Acolo, i-au bătut cu brutalitate pe șase dintre ei, iar pe alți trei, inclusiv pe dl Usupbaev, i-au sugrumat. Bărbații au fost eliberați în aceeași zi, iar cei cu răni grave au mers la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Două zile mai târziu, la 11 august, Koțobek Kozubaiev și Nurbek Șerikbaiev, aceiași ofițeri care au condus descinderea și au ordonat bătăile, l-au arestat pe dl Usupbaev sub acuzația de desfășurare de activități religioase ilegale. Audierea sa a avut loc în 20 și 21 august la Tribunalul Municipal Oș.
Instanțele susțin dreptul de închinare al Martorilor
În timpul audierii, reprezentantul Departamentului 10 a argumentat că întrunirea religioasă din 9 august a fost ilegală întrucât Martorii lui Iehova nu sunt înregistrați oficial în Oș. În plus, procurorul a pretins că prezența copiilor la întrunire, alături de părinții lor Martori, constituia o încălcare a legii cultelor din Kârgâzstan, care interzice recrutarea copiilor în organizații religioase.
La 21 august, judecătorul l-a declarat nevinovat pe dl Usupbaev. Tribunalul Municipal Oș a decis respingerea cazului administrativ deschis împotriva acestuia deoarece nu exista nicio dovadă că ar fi desfășurat vreo activitate religioasă ilegală sau că ar fi „recrutat” copii.
Procurorul din Oș a făcut apel la Tribunalul Regional Oș contestând achitarea dlui Usupbaev. Instanța regională a respins cererea procurorului și a susținut decizia instanței de fond în ceea ce îl privește pe dl Usupbaev. Tribunalul Regional Oș a reiterat ideea că Martorii lui Iehova sunt o organizație religioasă înregistrată oficial în Kârgâzstan. În plus, instanța a amintit decizia * Camerei Constituționale a Curții Supreme prin care pasajele din legislația kârgâză care solicită înregistrarea organizațiilor religioase pe plan local erau declarate neconstituționale. Totuși, procurorul a făcut recurs la Curtea Supremă, iar aceasta va audia cazul în data de 2 martie 2016.
Procurorului local i se solicită să-i ancheteze pe polițiștii vinovați
În timp ce cazul său era pe rol, dl Usupbaev și ceilalți Martori bătuți cu brutalitate la descinderea din 9 august au depus o plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Municipal Oș. Ei au solicitat punerea sub urmărire penală a celor zece polițiști care i-au bătut. Această acțiune a dat startul unei serii de cereri și solicitări. Procurorul din Oș a refuzat de trei ori să deschidă un dosar penal și, de fiecare dată, victimele au apelat la Procurorul general. Procurorul general a schimbat de două ori decizia procurorului din Oș și i-a solicitat să reanalizeze cazul. Însă, după primirea celei de-a treia solicitări a victimelor, în loc să analizeze el însuși cazul, Procurorul general i l-a returnat procurorului din Oș. Cea de-a treia decizie a Procurorului general, datată 21 ianuarie 2016, ne determină să ne întrebăm dacă victimelor li se va face vreodată dreptate.
Martorii lui Iehova din Kârgâzstan sunt recunoscători pentru înregistrarea oficială care li s-a acordat la nivel național și pentru recentele decizii ale instanțelor din Oș. Ei îi apreciază foarte mult pe acești judecători lipsiți de prejudecăți, care contribuie în mod curajos la ocrotirea libertății religioase aplicând legea și susținând angajamentul guvernului de a garanta libertatea de închinare și de convingeri. Cu toate acestea, ei sunt îngrijorați pentru că unii funcționari ai statului nu au luat măsuri concrete pentru a-i aduce în fața justiției pe polițiștii care au comis acest atac brutal. Martorii lui Iehova pledează pe lângă Procurorul general să ia măsuri ferme și să-i urmărească penal pe cei care au comis actele de violență.
^ par. 4 Departamentul 10 este o instituție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Kârgâzstanului.
^ par. 10 Decizie datată 4 septembrie 2014; vezi articolul „Cea mai înaltă instanță din Kârgâzstan susține libertatea religioasă în cazul Martorilor lui Iehova”.