9 IANUARIE 2023
ȘTIRI DE PE GLOB
Proiectul de la Ramapo al sediului mondial
Consiliul local al orașului Ramapo aprobă acordarea unei autorizații speciale
La 28 decembrie 2022, Consiliul local al orașului Ramapo a aprobat acordarea unei autorizații speciale pentru proiectul de construcție de la Ramapo. a Această autorizație specială ne permite să avem un plan urbanistic mult mai adecvat necesităților noastre privind clădirile rezidențiale, cele de birouri și studiourile. În plus, ne permite curățarea terenului înainte de a primi de la Serviciul de Urbanism al Primăriei orașului Ramapo autorizația de construire. Așteptăm să primim această autorizație pe parcursul anului 2023. Datorită autorizației speciale, nu vom avea întârzieri majore în ce privește proiectul.
Fratele David Soto, membru al Comitetului proiectului de construcție, spune: „Ne bucurăm că am primit această aprobare. Deși mai sunt unele etape de parcurs înainte de a începe construcția propriu-zisă, suntem siguri că Iehova va continua să ne binecuvânteze eforturile”.
Evenimente în ordine cronologică privind proiectul de construcție de la Ramapo
5 octombrie 2019
Corpul de Guvernare anunță construirea unui nou complex la Ramapo, statul New York, în vederea centralizării producției media
26 iunie 2020
Este depusă o cerere la Consiliul local Ramapo
8 iulie 2020
Are loc prima ședință privind proiectul nostru cu Consiliul local Ramapo
31 martie 2021
Este depus Studiul de impact asupra mediului
8 martie 2022
Serviciul de Urbanism al Primăriei Tuxedo acordă autorizația pentru lucrările de lărgire a drumului de acces și de executare a terasamentelor la intrarea pe proprietatea de la Ramapo
12 martie 2022
Este aprobată varianta finală a Studiului de impact asupra mediului
9 noiembrie 2022
Consiliul local Ramapo aprobă schimbarea categoriei de folosință a proprietății, încadrând-o la complex de folosință mixtă
28 decembrie 2022
Consiliul local Ramapo acordă o autorizație specială, aprobând astfel un plan urbanistic adecvat complexului și începerea lucrărilor de curățare a terenului
în așteptare
Autorizația de construire
a În urma deciziei Consiliului local Ramapo din 9 noiembrie 2022, am putut depune atât cererea pentru autorizația specială, cât și cea pentru autorizația de construire.