14 OCTOMBRIE 2020
RUSIA
Trei generații de Martori îi slujesc lui Iehova în pofida persecuțiilor din partea autorităților
Fratele Ivan Puida dă dovadă de curaj în timp ce este urmărit penal. El este încurajat de exemplul tatălui și al bunicului său.
Fratele Ivan Puida își amintește cu drag de momentele în care tatăl său, Grigori, se întorcea seara acasă și le citea lui și celor șapte frați ai lui din Cartea mea cu relatări biblice. El are vii în minte și ocaziile în care mergea în predicare cu tatăl său în micul lor sat, Kvitok, vizitându-i cu regularitate pe profesorii și pe colegii săi. În adolescență, fratele Puida a predicat în teritorii nerepartizate alături de bunicul din partea mamei, Piotr Parței. El a remarcat zelul pentru lucrarea de predicare și spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă bunicul său.
Fratele Puida îi vedea deseori pe tatăl și pe bunicul său citind Biblia și publicații bazate pe Biblie. Obiectivul său era să le imite exemplul.
Acum, la vârsta de 41 de ani, fratele Puida le calcă pe urme într-un mod neașteptat, întrucât a fost arestat și închis pentru că îi slujește lui Iehova. La 30 mai 2018, el a fost arestat de agenți ai Serviciului Federal de Securitate (FSB). A stat patru luni în închisoare, iar apoi, a fost plasat în arest la domiciliu șase luni. Bunicul lui, fratele Parței, a fost arestat și închis atât de autoritățile naziste, cât și de cele sovietice. Și tatăl lui, fratele Grigori Puida, a fost închis în timpul regimului sovietic.
Fratele Ivan Puida afirmă: „Apostolul Pavel a scris în 2 Timotei 3:14: «Perseverează în lucrurile pe care le-ai învățat și pe care ai fost convins să le crezi, știind de la cine le-ai învățat». Am rămas ferm în credință pentru că îi cunoșteam pe cei de la care am învățat adevărul. Nici sistemul politic, nici închisoarea nu le-au putut zdruncina credința. În plus, persecuția nu ține la nesfârșit. Acum, le urmez exemplul. Atât timp cât rămân loial, știu sigur care va fi rezultatul”. Fratele Puida așteaptă decizia în procesul deschis pe numele său.
El a spus că, de fiecare dată când povesteau despre perioada detenției, tatăl și bunicul său nu vorbeau despre condițiile din închisoare, ci despre experiențele pe care le-au avut când le-au vorbit altora din Biblie.
Grigori, care are acum 64 de ani, s-a botezat în 1975, după ce executase deja un an într-un lagăr de muncă sovietic pentru că refuzase efectuarea serviciului militar. În 1977, a fost eliberat. În 1986, a fost din nou închis pentru un an, fiind acuzat de deținerea unor publicații biblice interzise. Tatăl lui, care se numea tot Ivan, a executat o pedeapsă într-un lagăr de muncă, din 1944 până în 1950, pentru că și-a păstrat neutralitatea.
Grigori relatează: „Credința puternică m-a ajutat să fac față persecuțiilor. Nu m-am îndoit nicio secundă că mă aflam pe calea adevărului și că Iehova este adevăratul Dumnezeu”.
Acum, fiul său, Ivan, trece printr-o situație asemănătoare. Fratele Grigori continuă: „Îmi amintesc de perioada regimului sovietic și văd cum lucrurile se repetă. De aceea, mă rog ca Ivan să rămână loial în aceste încercări, iar prin perseverența lui să contribuie la sfințirea numelui lui Iehova”.
În 1943, bunicul lui Ivan, fratele Parței, care în prezent nu mai este în viață, a fost trimis de naziști în lagărul din Majdanek, iar apoi în cel din Ravensbrück pentru că a refuzat să semneze un document prin care renunța la credința sa. În 1945, a fost eliberat de forțele aliate. În 1952, a fost arestat din nou și a fost condamnat la moarte. Totuși, sentința sa a fost schimbată, iar în 1956 a fost eliberat. Fratele Parței a mai fost arestat pentru credință în 1958, iar în 1964 a fost eliberat.
Fratele Ivan afirmă: „Exemplul de integritate al bunicului meu m-a întărit. La înviere, îi voi povesti că am înfruntat încercări asemănătoare și că exemplul său m-a ajutat să fiu curajos și să-mi păstrez loialitatea”.
El adăugă: „Nimeni nu îmi poate lua credința și iubirea față de Dumnezeul meu, Iehova. Le-am spus anchetatorilor de repetate ori: «Tot ce puteți face este să mă arestați și să mă trimiteți la închisoare, dar, în rest, nu aveți nicio putere asupra mea»”.
Ce i-a ajutat pe dragii noștri frați în încercări?
Ivan spune: „În Faptele 14:22 citim: «În Regatul lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri». Fiecare creștin se va confrunta cu încercări, nu neapărat cu închisoarea. Poate fi o boală sau moartea unei persoane dragi. Totul depinde de atitudinea pe care o ai și de o bună spiritualitate. Iehova este întotdeauna gata să-și susțină slujitorii”.
Tatăl lui, Grigori, ne dă următorul îndemn: „Întărește-ți relația cu Iehova. Fă-l Prietenul tău. Este foarte important să găsești dovezi convingătoare că deții adevărul și că merită să faci sacrificii pentru el. Eforturile îți vor fi răsplătite”.
Ne simțim încurajați când citim relatări despre modul în care i-a ajutat Iehova pe frații și surorile noastre să facă față persecuțiilor. Continuăm să ne rugăm ca frații noștri din Rusia să rămână curajoși și să fie întăriți de promisiunea lui Iehova: „Nu te teme. . . . Răsplata ta va fi foarte mare”. (Geneza 15:1)