Salt la conţinut

13 DECEMBRIE 2016
UCRAINA

Săli ale Regatului aparținând Martorilor lui Iehova din regiunile ucrainene Donețk și Lugansk ocupate cu forța

Săli ale Regatului aparținând Martorilor lui Iehova din regiunile ucrainene Donețk și Lugansk ocupate cu forța

Regiunea Donețk

GORLOVKA: Sală a Regatului ocupată de membrii unei miliții separatiste.

  • Spre sfârșitul lunii iunie 2014, bărbați înarmați au pătruns cu forța în sala Regatului de pe str. Viliamsa Akademika, nr. 3A, au furat echipamentul electronic și au schimbat yalele. Clădirea a fost folosită apoi pe post de cazarmă.

  • La 13 aprilie 2015, clădirea a fost înapoiată Martorilor lui Iehova.

Orașul Gorlovka, Str. Akademika Koroliova, nr. 75

GORLOVKA: Sală a Regatului ocupată de membrii unei miliții separatiste.

  • La 5 iulie 2014, bărbați înarmați au ocupat sala Regatului. Au folosit-o pe post de cazarmă și ca depozit de muniție, însă în septembrie 2014 au abandonat-o. Martorii au reintrat în posesia ei și au folosit-o din nou pentru a ține întruniri religioase.

  • La 12 octombrie 2014, bărbați înarmați au dat buzna în sala Regatului în timpul unui serviciu religios și le-au ordonat tuturor celor prezenți să oprească activitatea religioasă. Ei au declarat că religia ortodoxă este singura religie permisă în regiune și că, în curând, ‘vor scăpa de toți Martorii lui Iehova’. Sala Regatului a fost folosită apoi pe post de cazarmă.

Orașul Donețk, Str. Karamzina, nr. 10

DONEȚK: Sală a Regatului ocupată de membrii unei miliții separatiste.

  • La 13 august 2014, bărbați înarmați au pătruns cu forța în sala Regatului. Clădirea a fost apoi folosită pe post de cazarmă.

  • La 19 august 2014, bărbații au furat echipamentul audio și au părăsit clădirea. Martorii s-au întors și au început să țină din nou întruniri religioase în sala Regatului.

  • La 18 octombrie 2014, după un serviciu religios, reprezentanți ai celui de-al patrulea batalion Oplot au intrat în sala Regatului și i-au anunțat pe Martorii prezenți că ocupă clădirea.

  • La 18 noiembrie 2014, bărbați înarmați le-au cerut Martorilor să semneze documente prin care dreptul de proprietate asupra sălii Regatului să-i revină Comandamentului districtelor Petrovski și Kirovski. Ei au folosit apoi clădirea pe post de cazarmă.

Orașul Gorlovka, Str. Herțena, nr. 4

GORLOVKA: Sală a Regatului ocupată de civili.

  • La 30 septembrie 2014, un post local de televiziune l-a intervievat pe „noul proprietar” al acestei săli a Regatului, care a afirmat că au luat clădirea de la Martorii lui Iehova pentru a o folosi ca școală de box. Din 2013, această sală a Regatului a fost obiectul a numeroase acte de vandalism și incendieri. Ultima încercare de incendiere a avut loc în 5 iunie 2014.

DONEȚK: Sală a Regatului ocupată de membrii unei miliții separatiste.

  • La 26 octombrie 2014, bărbați înarmați din batalionul Șakhtar al Republicii Populare Donețk (RPD) au pătruns cu forța în sala Regatului și în prezent o folosesc pe post de cazarmă.

Orașul Zhdanivka, Str. Komsomolska, nr. 14

ZHDANIVKA: Sală a Regatului ocupată de membrii unei miliții separatiste.

  • La 27 octombrie 2014, invocând ordinele unui comandant, membrii unui grup înarmat din Gorlovka au ocupat sala Regatului. Comandantul secund al grupării din Gorlovka a declarat că religia ortodoxă este singura religie permisă în regiune și că toate celelalte religii sunt interzise.

  • La 21 noiembrie 2014, comandantul unui alt grup înarmat a preluat controlul asupra sălii Regatului și le-a spus Martorilor lui Iehova că subordonații lui vor dispune de atunci încolo de sală.

  • La 20 noiembrie 2015, bărbații înarmați au abandonat clădirea, iar Martorii lui Iehova au reintrat în posesia ei.

Satul Telmanove, Str. Pervomaiska, nr. 112

TELMANOVE: Sală a Regatului ocupată de membrii unei miliții separatiste.

  • La 4 noiembrie 2014, bărbați înarmați au pătruns cu forța în clădire și au pus-o sub pază armată.

  • La 11 decembrie 2014, bărbații au adus muniție în clădire și o folosesc acum pe post de cazarmă.

Orașul Makeevka, Str. Pecerska, nr. 17

MAKEEVKA: Sală a Regatului ocupată de membrii unei miliții separatiste, ulterior însă abandonată.

  • La 5 noiembrie 2014, bărbați înarmați din batalionul Rus au pătruns cu forța în sala Regatului. Ei le-au ordonat Martorilor să le dea cheile sălii și să nu mai pună piciorul în clădire. A doua zi, secundul comandantului a dat jos inscripția „Sala Regatului a Martorilor lui Iehova” și a pus în locul ei steagul batalionului lor.

  • La 26 noiembrie 2014, batalionul a abandonat clădirea.

GORLOVKA: Sală a Regatului ocupată de membrii unei miliții separatiste, ulterior însă abandonată.

  • La 29 noiembrie 2014, bărbați înarmați au intrat în sala Regatului de pe str. Vitcizniana, nr. 105A și i-au anunțat pe Martorii prezenți că ocupă clădirea. Unul dintre acești bărbați a declarat că guvernul RPD va accepta în regiune doar religia ortodoxă. Bărbații au pus clădirea sub pază armată și le-au interzis Martorilor să mai pună piciorul în ea. A doua zi, ei au abandonat clădirea.

  • La 22 iulie 2016, bărbați înarmați au intrat din nou în sală și le-au cerut tuturor celor din auditoriu să plece imediat. Clădirea a fost vandalizată.

Orașul Zuhres, Str. Cerniakovskoho, nr. 1

ZUHRES: Sală a Regatului ocupată de membrii unei miliții separatiste.

  • La 20 decembrie 2014, comandantul orașului a anunțat că ocupă clădirea. El le-a ordonat Martorilor lui Iehova să-i dea cheile sălii și să nu mai calce pe acolo.

  • La 19 aprilie 2015, Martorii au reintrat în posesia clădirii.

DONEȚK: Sală a Regatului ocupată de membrii unei miliții separatiste.

  • La 1 februarie 2015, bărbați înarmați au intrat în sala Regatului. Le-au cerut Martorilor să le dea cheile sălii și să semneze documente prin care treceau sala Regatului în proprietatea forțelor separatiste pe durata conflictului.

  • La 29 februarie 2016, Martorii au reintrat în posesia clădirii, dar, pentru a putea ține din nou întruniri religioase aici, a fost necesar să efectueze unele reparații.

YENAKIEVE: Sală a Regatului ocupată de membrii unei miliții separatiste.

  • La 3 martie 2015, bărbați înarmați le-au cerut Martorilor lui Iehova să le predea cheile sălii Regatului ca să o poată folosi pe post de cazarmă.

GORLOVKA: Sală a Regatului ocupată de membrii unei miliții separatiste.

  • La 25 iulie 2016, bărbați înarmați au intrat în sala Regatului de pe str. Simferopolska, nr. 9, declarând că numai trei religii sunt permise în regiune și că intenționau „să-i stârpească pe Martorii lui Iehova”.

Regiunea Lugansk

Orașul Antracit, Str. Komunarska, nr. 4

ANTRACIT: Sală a Regatului ocupată de civili.

  • Pe parcursul lunii septembrie 2014, de două ori, indivizi necunoscuți au pătruns cu forța în sala Regatului. Ei au furat echipamentul electronic și au scris pe perete: „Cazaci ortodocși!”.

  • La 25 septembrie 2014, un post local de televiziune a anunțat că sălile Regatului ale Martorilor lui Iehova au fost ocupate cu forța și sunt folosite în alte scopuri, de exemplu ca grădinițe.

  • În mai 2015, Martorii lui Iehova au reintrat în posesia clădirii.

Orașul Reovenky, Str. Dzerjnskoho, nr. 84-A

REOVENKY: Sală a Regatului ocupată de membrii unei miliții separatiste.

  • La 23 septembrie 2014, bărbați înarmați din batalionul Sf. Gheorghe au pătruns cu forța în sala Regatului și le-au interzis Martorilor să se întoarcă acolo. Clădirea este folosită pe post de cazarmă.

  • În august 2015, Martorii lui Iehova au reintrat în posesia clădirii.

PEREVALSK: Sală a Regatului ocupată de membrii unei miliții separatiste.

  • La 5 noiembrie 2014, bărbați înarmați conduși de comandantul secund al Comandamentului local au intrat în clădire și i-au anunțat pe Martorii prezenți că ocupă clădirea pentru a o folosi ca sală de mese. Acesta a strigat: „S-a zis cu Martorii lui Iehova!”. Apoi le-a spus Martorilor că nu vor mai putea să-și desfășoare activitatea religioasă.

Orașul Krasnîi Luch, Str. Radianska, nr. 37

KRASNÎI LUCH: Sală a Regatului ocupată de membrii unei miliții separatiste.

  • La 5 decembrie 2014, bărbați înarmați au pătruns cu forța în sala Regatului. Au pus clădirea sub pază armată și au parcat vehicule militare în curte.

BRIANKA: Sală a Regatului ocupată de membrii unei miliții separatiste.

  • La 26 martie 2015, bărbați înarmați au pătruns cu forța în această sală a Regatului. Ei au luat tot mobilierul din clădire și au înlocuit inscripția „Sala Regatului a Martorilor lui Iehova” cu una pe care scria: „Marea Armată a Cazacilor de pe Don”.